Ologul şi oaza cu legume (I)

Plecasem în căutarea pieţei de miercuri din Selçuk (odată, Efes), alta decît cea turistică, de zi cu zi, din centru, spre care eram îndrumat de îndată ce spuneam pazar, adică „piaţă“. Gata să renunţ, mai întreb totuşi doi bătrîni aşezaţi la intrarea vechii moschei. Nu prea ne înţelegem. Auzind sporovăiala, un olog de un picior ni se alătură grăbit, săltînd în cîrje. Nu se avîntă în explicaţii inutile, ci îmi face semn să-l urmez. Ochii îmi cad pe reazemul de subsuoară vătuit al cîrjelor, învelit în satin roşu, ponosit, împodobit cu arabescuri bogate din firet auriu. Ajungem în faţa unei prăvălii; un tînăr în blugi, cu ochelari de soare, mă întîmpină cordial, în engleză. După ce se asigură că ne putem înţelege, ologul ne salută şi dispare satisfăcut. Aflu, în sfîrşit, unde e piaţa. 

De o parte şi de alta a unei străzi în pantă din mahalaua Zaher, se desfăşurau şiruri lungi de tarabe. Lăsînd la o parte palmierii şi umbra cîtorva smochini, piaţa aducea pe undeva cu ceea ce ştiam de acasă. În PET-urile bine-cunoscute, uleiul de măsline, melasa brună de struguri sau siropul astringent de rodii luau locul borşului şi-al vinului de ţară. Alături de pătrunjel, mărar şi alte ierburi familiare se înşirau legături de salvie, levănţică, rozmarin şi börülcesi („sparanghel de mare“, sau salicorn, cum i s-ar spune în română, dacă ar exista, o plantă cu frunze tubulare, verzi şi cărnoase, care creşte pe cîmpiile inundate de mare). Dealuri de mirodenii şi pulberi colorate, măcinătură de ardei roşii (kîrmîzî biber) şi boia vînătă de ciuşcă afumată (siyah biber) alternau cu mormane colţuroase de legume, într-un peisaj mioritic răstălmăcit, al abundenţei vioaie. „Deal-vale“ (dere-tepe) e, de altfel, o formulă întîlnită şi în turcă.

(va urma)