Occupy masa din colţ!

Teribil de invazivă specie mai sîntem! Orice nouă achiziţie în casă, chiar dacă nu e menită a susţine obiecte, dar are o suprafaţă plană, se va umple imediat de nimicuri. Cărţi, chei, o eşarfă, telefonul mobil. Un scaun nou va fi testat mai devreme sau mai tîrziu drept cel mai la îndemînă umeraş. Oricîte rafturi mai pui în cămară, se vor umple.

La fel de minunat de talentaţi sîntem în a transforma un loc public într-unul privat, fie şi pentru cîteva ore. Un compartiment de tren va fi personalizat (şi uneori odorizat) în maximum două minute. Hainele, geanta, mîncarea din pachet, pantofii lepădaţi lîngă banchetă vor fi graniţele micii locuinţe pe drumul dintr-un oraş în altul. Grădina din faţa blocului va fi reflecţia în mic a nostalgiilor agricole de acasă. Leuşteanul de oraş va fi agresiv protejat. Holuri de bloc vor deveni fumoarul personalizat al gospodarilor care nu sînt lăsaţi să fumeze în casă: o scrumieră, o cană de cafea, papuci lăsaţi la uşă şi o mică icoană vesel colorată înfiptă cu o piuneză devin tinda orăşenească, o anticameră a micului apartament.

Dar cel mai frumos e la crîşmă. Dacă e şi un pic mai înghesuită, în aşa fel încît conversaţia de la mese să poată fi auzită, cu atît mai bine. Fiecare masă devine o insulă privată, o petrecere cu amicii. Gulerele se descheie, pe masă se deşartă conţinutul genţilor, un laptop mic mai trece de la unul la altul care-şi verifică obsesiv ba mail-ul, ba contul de Facebook. Iar discuţiile devin uneori uluitor de intime, excesiv de sincere, repudiate cel mai adesea a doua zi, cînd mesenii îşi vor fi recăpătat compoziţia mentală, aia bună de purtat în public, la lumina zilei.

Se discută foarte mult supărările de pe la serviciu. De regulă, cineva e victima care îşi varsă ofurile zilei respective iar restul comesenilor dau sfaturi. Lumea devine specialistă în comportamente şi în strategii de manevrat relaţii interumane. Relaţia de cuplu e fin disecată, la rîndul ei: Un tînăr ajunge la masa unde deja se strînseseră amicii lui, îşi trînteşte cu năduf rucsacul pe jos şi se aşază. „Unde-i Alina?“, e întrebat. „Nu mai e nici o Alină“, răspunde. „Io ţi-am zis că e fiţoasă“, zice un binevoitor. „Hai, mă, că era mişto“, zice un altul. DezAlinatul în cauză dă din mînă a lehamite şi-şi comandă o bere. Se discută despre filme şi se rîde în hohote. Cineva povesteşte The Infidel – un film englezesc în care un musulman trăitor într-o comunitate practicantă descoperă că de fapt s-a născut evreu. Omul e talentat. A reţinut replici întregi din film. Apariţia mea la masa cu pricina a fost desigur salutată cu un „Hei, infidel!“ şi multe hohote de rîs.

Tot la crîşmă, se tranşează teme grele: religie, credinţă, Dumnezeu. Întrebări fundamentale cu răspunsuri de conjunctură de care nu-şi mai aminteşte nimeni. La crîşmă se tace cleios, se butonează telefoanele mobile, se fuge de acasă. Şi se nasc dispute aprinse.

Am auzit – să-mi fie iertat, fără să vreau – o discuţie agitată între doi comeseni. Declarativ – unul de stînga, ălălalt de dreapta. Amîndoi ochelarişti, curăţei, accent educat, treizecişiceva de ani. Lecturi asemănătoare, experienţe aşijderea. Mai aveau un pic şi se pocneau discutînd pe tema „nu munceşti, nu mănînci“, deschisă de o parte a intelectualităţii româneşti. Unul acuza ideea unui stat asistenţial care dă ajutoare celor cu BMW-uri la poartă. Ălălalt spunea că astea sînt erori de aplicare a unei legi bazate pe un principiu bun. I-au tranşat scurt pe cei implicaţi în revoltele din Marea Britanie: „derbedei“ – a zis unul, „marginalizaţi“ – i-a răspuns celălalt. Amîndoi aveau convingeri sticloase, fără derapaje inutile. Rămîn însă la fel de buni amici, în ciuda zvîrcolelilor principiale. „Grecii sînt leneşi“ a fost prima idee în care amîndoi credeau. A doua părere comună era legată de băutura consumată: „Asta-i cea mai proastă Margarita ever! Hai în altă parte“. Nu mi-e clar dacă băutura cu pricina era preparată în stil mexican, spaniolesc sau cubanez.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.