Obezitatea intelectuală

5 aprilie 2023   Societate

 Ignorarea critică. „Gîndirea critică este necesară, dar într-o lume în care sîntem zilnic bombardați cu informații, trebuie să învățăm și să «ignorăm» spiritul critic” – este una dintre concluziile unui studiu publicat pe 23 februarie pe site-ul Forumului Economic Mondial. Studiul, realizat în colaborare de cinci mari instituții, Institutul Max Planck (Germania), Universitatea Stanford (SUA), Universitatea din Bristol (Anglia), Universitatea de Vest (Australia) și Universitatea Potsdam, pledează pentru „ignorarea critică” ca fiind o necesară „nouă paradigmă a educației”.

Potrivit cercetătorilor, abundența informațiilor de proastă calitate și chiar fake-news, poate deturna atenția oamenilor, deseori provocînd doar sentimente primare, precum indignare sau furie, însă rareori, spre deloc, îndemnînd spre o cunoaștere reală. Astfel încît e necesar să învățăm să ne detașăm și să ne adaptăm acestui boom informațional, ferindu-ne mintea prin ignorarea surplusului de știri. Pentru aceasta, susțin cercetătorii, este nevoie ca oamenii să adopte noi obiceiuri mentale care să-i ajute să evite tentația unui conținut sclipicios, care atrage atenția, însă poate avea un potențial dăunător. 

În opinia cercetătorilor alfabetizarea informațională digitală ar trebui să includă „Competența de ignorare critică”, definită ca o capacitate și o abilitate de a ști unde anume e mai bine să-ți investești atenția (despre care uităm, de prea multe ori, că nu ne este nelimitată). Ignorarea critică are astfel trei tipuri de strategii cognitive: self-nudging, ignorarea tentațiilor prin eliminarea lor totală din mediile digitale; lectura laterală, verificarea informațiilor; și, deloc în ultimul rînd, abținerea de la a „hrăni trolii”, prin care înveți să nu mai răsplătești cu atenție actorii rău intenționați ai Internetului. În plus, susțin cercetătorii, aceste strategii care ar implementa „ignorarea critică” ar trebui să facă parte din programa școlară privind alfabetizarea informațională digitală. „Încurajarea studenților și a altor utilizatori online de a accepta ignorarea critică îi poate împuternici să se ferească de excesele, capcanele și tulburările informaționale ale economiei atenției actuale.”

 Ideile luate de-a gata. „Feriți-vă de ideile luate de-a gata”, avertizează și lingvistul Jean Szlamowicz, într-un recent interviu pentru Le Point. Într-o lume suprasaturată cu informații, diseminate prin presă, radio, televiziune și Internet – care de multe ori încurajează „lenea intelectuală” prin oferirea de răspunsuri, fără întrebări – sîntem de multe ori tentați să consumăm ideile luate de-a gata, promovate de cele mai multe surse de știri, care nu mai au ca scop principal informarea, ci mai degrabă influențarea și modelarea gîndirii într-o anumită direcție. „Sursele de informare nu sînt nici neutre, nici de încredere! Și lumea intelectuală se scaldă în idei primite de-a gata, în acele cunoștințe academice și teorii care nu au mai fost actualizate... Verificarea informațiilor necesită timp, iar ideile care nu sînt consensuale devin subiect de dezbatere. Însă «verificarea faptelor» nu mai e neapărat o nevoie de a afla adevărul, ci a devenit o modalitate de a-ți impune opiniile.” Astfel, nevoia de a avea mereu dreptate ne face să verificăm sursa inițială, doar în acele direcții care o confirmă – atitudine care ne împinge pe calea ideilor luate de-a gata. Ce sînt însă aceste idei, stereotipuri, clișee, prejudecăți?

„Noțiunea de «idee primită de-a gata» poate fi interpretată atît în sensul banalității – cum o face Flaubert în dicționarul său de idei primite de-a gata –, cît și în sensul unui principiu acceptat colectiv, dar fals. (...) Însă, pentru a spune că avem de-a face cu o idee primită de-a gata, trebuie să putem să o infirmăm: să pretindem, așadar, un discurs al adevărului, o cunoaştere obiectivă. Cu toate acestea, nu toate ideile primite de-a gata pot fi refuzate. Se poate dovedi sau infirma că «Viitorul aparține celor care se trezesc devreme»? Fie că este vorba de simplificare sau amplificare, de prejudecăți sau de opinie, există un continuum între credință și cunoaștere, credință și ideologie. (...) Pentru că ideile primite sînt, înainte de toate, discursuri, alcătuite din povești, justificări, mituri istorice și variază de la jumătate de adevăr la minciuni – cum ar fi acela de a afirma că există un drept al seniorului sau a crede că Biserica a negat că femeile ar avea suflet.”

Cînd este banală, susține lingvistul, ideea primită de-a gata este acceptată în mod firesc, impunîndu-se prin familiaritatea ei și absența verificării. Însă cînd ideea primită de-a gata are în spate o intenție, aceasta se construiește prin mecanismele argumentative obișnuite (selectarea faptelor, rea-credință, manipulare retorică etc.) și prin intimidare morală, contestarea acestora făcîndu-te să apari, de cele mai multe ori, ca un Gică-contra. Ideile primite care sînt idei false au o valoare redusă, cu excepția propagării lor la cel mai scăzut nivel al consensului social, adică cel al bîrfei. „Concepțiile greșite care sînt convingeri ideologice și minciuni de propagandă sînt de-a dreptul toxice. Doar anumite tipuri de clișee pot fi considerate, eventual, ca ajutînd la generalizare, categorizare, o înțelegere generală și, prin urmare, neapărat aproximativă a realității, dar fără a fi false sau înșelătoare. Actorul social are deci un interes, din ipocrizie, sa adopte anumite discursuri. Toată lumea participă la diseminarea lor. Repetarea formulelor măgulitoare este chiar propagată cu un voluntarism lacom.”

 Obezitatea intelectuală. În ceea ce privește lăcomia lumii de azi de a devora informații, Gurwinder Bhogal, blogger pentru revista australiană Quillette, scrie despre un alt studiu, al cercetătorilor de la Universitatea Berkeley, care demonstrează că oamenii au ajuns să consume azi informații cum făceau odinioară cu dulciurile, în căutarea unei recompense. Astfel, informațiile noi pot acționa asupra sistemului de recompensă al creierului, alimentînd dopamina, la fel cum acționează alimentele cu carbohidrați, chiar dacă acele informații ne sînt sau nu utile. Cu alte cuvinte, în mecanismele creierului, primirea de informații noi este o recompensă în sine – și astfel poate ajunge să dezvolte această adicție față de noutate, provocînd un apetit nesățios pentru orice informație care promovează scandalul, bîrfa, teoriile conspirației. „Evoluția a dat oamenilor pofta de dulciuri, deoarece acest gust a fost mult timp un indiciu pentru sursele rare de energie. Dar cînd am învățat să producem zahăr la scară industrială, acel atu evolutiv, care a fost dragostea noastră pentru carbohidrați, a devenit un handicap. La fel se întîmplă și cu informațiile.” 

În era suprasolicitării informaționale, curiozitatea noastră, care a ajutat cîndva să ne concentrăm, pentru a ne apăra de potențiale pericole, acum ne distrage constant atenția, dezarmîndu-ne chiar în fața pericolului. În plus, susține Bhogal, acest apetit nesățios pentru divertisment consumă atît creierul publicului, cît și pe cel al creatorilor de conținut, pierduți în mrejele căutării senzaționalului cu orice preț. „Căile dopaminei nu fac discriminări între informațiile utile și cele inutile, consumul de știri îți oferă satisfacția de a simți că înveți ceva, acea iluzie că devii mai inteligent – chiar dacă, practic, îți umpli capul doar cu popcorn.” În goana de a fi mereu informat, ajungi să consumi în cantități pantagruelice știri inutile, „calorii goale” pentru creier, care doar dau senzația de sațietate, dar care îți consumă inutil atenția și îți anulează intuiția. 

„După un timp, dependența de informații inutile poate degenera în «obezitate intelectuală». La fel ca savurarea unor mîncăruri bune la gust, însă nesănătoase, care fac corpul să se umfle, îndoparea cu informații nedorite umflă mintea, umplînd-o cu o cacofonie de galimatias pe jumătate memorată, care distrage și încurcă simțurile. Fiecare înghițitură de dulciuri îți deschide pofta de mîncare și te face să vrei mai mult – și, cu cît mănînci mai mult informație inutilă, cu atît înveți mai puțin și cu atît gîndești mai puțin. Rezultatul? Canalul cunoașterii va fi înfundat. Și vom ajunge să suferim de o autoindusă ateroscleroză a minții.”

Mai multe