O ţară aproximativă

„Acesta nu este un exerciţiu. Vă rugăm să părăsiţi clădirea.“ O sirenă taie creierii tuturor. Mulţi îşi culeg în lehamite cafeaua, ţigările şi se pregătesc să evacueze. E un exerciţiu de incendiu la Bucureşti. Ăia care chiar au chef de o pauză şi de chicoteli pe afară, la soare, se bucură. Alţii, care nu-şi vad capul de Excel-uri, îl dau în mă-sa de incendiu, se ascund de administrator şi rămîn în birouri. Oricum, în caz de foc, să ieşi pe scările înguste, de incendiu, tocmai de la etajul 7, de pildă, înseamnă că ai toate şansele să mori sufocat, aşa că, Dumnezeu cu mila, să ne mai scutească ăştia cu procedurile lor.

Sirena sună îngrozitor. E un soi de sonerie roşie, de tablă, mare cît un tuci de mămăligă, pusă fix deasupra patului. E 10 dimineaţa, sînt la Londra şi dorm după o tură de noapte la radio. Îi înjur pe englezi, înjur fixaţia psihanalizabilă pe exerciţiile astea de incendiu şi mă întorc pe partea cealaltă, în urletele interminabile ale tuciului. Dar la uşă bate cineva, n-am cum să nu deschid, deschid, şi doamna de jos, de la recepţie, mă îndeamnă cu politeţe scrîşnită să ies (naibii) din clădire. „Da, în pijamale, sau ce numiţi dumneavoastră pijamale, miss, please.“ Şi ies, că n-am loc de întors. Vrei, nu vrei, aici pare că lumea are grijă de tine cu forţa. Mă rog, are grijă să facă exact cam ce ar trebui să facă, pentru că ăsta-i job-ul. Fără discuţii. Ar fi trebuit să-mi intre chestia asta în cap chiar la interviul de angajare, acum mulţi ani, la biroul din Bucureşti al BBC. În panel-ul de intervievatori – români şi englezi. După o serie de întrebări despre ştiri, interviuri, relatări şi mai ştiu eu ce, unul dintre ei mă întreabă ce fac dacă sînt, de pildă, responsabilă cu emisiunea care trebuie să iasă în aer şi nu mă înţeleg cu unul dintre redactori asupra unui subiect. „Păi, încerc să-l lămuresc“, zic. Panel-ul se strîmbă. „Omul e convins că el are dreptate“, zice intervievatorul. „Am o discuţie cu el, îi dau argumente“, încerc eu în continuare. „Nu ai timp de discuţii“, mi se zice. „Ce faci?“ insistă oamenii. Mi-am dat ochii peste cap, am oftat, ce naiba vor ăştia de la mine? Mi-a venit să le zic, foarte româneşte, ceva de genul: „Hai, dom’ne, că ne înţelegem, oameni sîntem!“ Ştiţi, cu tot tacîmul de gesturi complementare, frămîntat de mîini, ochi umezi, puţină compasiune, ce Dumnezeu. Bănuiţi care era răspunsul? Eu n-am avut habar. „Îţi suni superiorul“, a venit sec soluţia. Posibil ca faţa să mi se fi luminat prosteşte şi un „aha“ adînc să-mi fi ieşit din străfundurile pieptului. Aha, procedurile.

De unde era să ştiu, venită dintr-o instituţie de stat românească, unde totul se lămurea prin tîrguială, unde veri, cuscri, soţi şi cumetri împînzeau toate departamentele şi unde totul era aproximativ? Ceea ce unor suflete duioase şi maleabile ca alor noastre li s-ar fi putut părea o pîră era o procedură seacă, eficientă şi rapidă. De unde să ştiu că nişte oameni gîndiseră aproape toate situaţiile posibile şi că făcuseră şi nişte proceduri de rezolvare a lor? Că dacă se taie bandele de albanezi prin nordul Londrei, primeşti o circulară în instituţie, cu sfaturi şi numere de taxi agreate? Că se poate face un mic manual de jurnalism pe o cartolină de mărimea unei cărţi de vizită, trasă în ţiplă, numai bună de ţinut la piept? Că, pe lîngă reguli de redactare a diverselor formate de radio, se găseşte acolo loc să ţi se spună să-ţi verifici bateriile reportofonului înainte de a porni la drum?

Păi, n-aveam de unde să ştiu. La mine în ţară se semnalizează un canal fără capac cu o creangă ruptă din pom, în vîrful căreia se înfige un PET. La mine în ţară, de capetele unor ţevi care depăşesc cu mult lungimea camionului se atîrnă un maiou vechi al şoferului. La mine sînt Logan-uri cu banchetele din spate scoase, pline cu verze proaspete, peste care se pune şi un copil mic. La mine respectăm legile din cînd în cînd şi-i pedepsim pe vinovaţi la fel. N-om avea noi proceduri, dar avem imaginaţie. Improvizăm, aproximăm. La mine e cu „văzînd şi făcînd“, domnilor.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.