O seară cu pizza

Sîntem picați dintr-un film al lui Woody Allen. Niște personaje pseudo-intelectuale care s-au strîns la cină cu cîte un pahar de vin în mînă. Fiecare cu idiosincraziile lui, în bula lui acră și indiferentă, dar cu siguranță încă prieteni. Prieteni buni de douăzeci de ani, fără întreruperi.

P. a slăbit douăzeci de kilograme și a renunțat să mănînce carne. A., așij­de­rea, a dat jos zece și evită grăsimile și con­ser­vanții din mîncare. Eu… n-am prea slăbit, dar nu mai beau vodcă, fac sport și încerc să-mi temperez crizele identitare. Nici unul dintre noi nu mai fumează.

Am făcut pizza cu zucchini, anghinare și roșii uscate. Bem un vin alb bunișor pe care l-am plimbat la început prin gură, plescăind din limbă. Eu am aprins niște lumînări sub un recipient cu ulei parfumat. Sîntem niște caraghioși. Mă văd de undeva de sus cum stau așa, cu fața aia a mea stupidă, cu vin într-un pahar de cristal în mînă, cu anghinare în burtă; o imagine a moderației. A. și P., la fel. Acu’ cinșpe ani dormeam pe jos prin Vamă sau pe la cine știe ce concert și duhneam a bere ieftină și a vodcă la limita acceptanței pentru consumul uman. Trăiam literalmente dintr-un rucsac pe care-l căram peste tot și în care aveam cîteva tricouri și un parfum primit de la iubitul meu. Nu dădeam pe acasă cu zilele și nopțile. Mă apuca somnul la cursul de literatură contemporană prin amfiteatrele de la Filologie. Aveam o colegă care semăna cu Janis Joplin și chiuleam împreună de toceam cafenelele din zonă și mesele de la Arhitectură. Fumam cu nesaț pînă ni se îngălbeneau degetele, și fețele, și albul ochilor. Părul meu era lung și încercat de toate culorile posibile care pot ieși dintr-un tub normal de vopsea. Plămînii mei hîrîiau dimineața ca un motor calat și îmi erau suficiente două ore de somn. Scriam și poezii pe vremea aia. Niște chestii orășenești, ușor incerte, nu neapărat dezagreabile. Cu siguranță nepublicabile.

Ne-am bîntuit primele tinereți, toți trei, eu, A. și cu P., cu patos și cu poftă. Înăuntru și afară din tot soiul de grupuri mai mult sau mai puțin închegate. La mare cu săptămînile, fără bani, în toate cotloanele unui București ba torid, ba cîinos de rece și ud, în baruri, cluburi și crîșme. La concerte de jazz din care nu pricepeam nimic, hippies întîrziați de ani ’90 tîrzii și de 2000 devremiori. Au fost perioade în care nu ne-am văzut cu lunile, dar reîntîlnirea se făcea cu cea mai mare naturalețe, cu firescul de parcă îl văzusei pe celălalt abia ieri. Rupți, fără țel, cu angoase nestăpînite și instincte așijderea. Bukowski de Militari și de Drumul Taberei prin Jack, Barfly, Club A și Dumnezeu mai știe prin ce alte bombe pline de fum rece. Am schimbat prieteni și prietene; P. se pricopsise la un moment dat cu o iubită goth, albă ca varul la față, cu buzele date cu ruj negru și care m-a învățat să fac budincă de legume.

Ne-am împletit viața înainte, tot înainte cu progres și regres, cu toate dezamăgirile pămîntului, pierzîndu-ne din ochi și regăsindu-ne atunci cînd trebuia, am crescut împreună în altceva. Căci uită-te acum la noi: avem case, job-uri și televizoare plate cu diagonală mare. Citim, ne uităm la filme alternative și avem timp și răbdare să discutăm despre ele. Avem mașini de spălat rufe și vase, avem biciclete profesioniste, din alea cu cauciucuri pline. Avem creme de ochi și luăm vitamine de dimineață – Omega 3, încă ceva care oblojește ficatul și vitamina C. Mîncăm dimineața. Avem permanent în casă fructe, morcovi și avocado. Mergem la crîșme ca să mîncăm ceva bun și să bem un pahar-două de vin. Nimeni nu se mai pune în cap cu vodcă sau cu alte tării. Nu mai bem Cola. Bem apă. Ne-am moderat frezele și ne ascundem tatuajele vechi sub mînecile tricoului. Oricum au devenit atît de penibile în timp, că deja sînt de apreciat ca vintage-ironice, de hipster adevărat.

Dar am rămas prieteni. Mă uit la noi, în seara asta ușor snoabă. Și la mine, cît de caraghioasă sînt. Un adult responsabil care se agață cu mîinile și cu dinții ca viața să nu mă ducă în partea ei cea mai serioasă. Aia a fustelor de stofă, de unde nu mai ai scăpare. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.