O scrisoare bîntuie Facebook-ul

Tînărul revoltat de pe net – scrisoarea lui, apărută pe Facebook, a fost mai apoi publicată de mai toate cotidianele – îi acuză pe toţi adulţii din România de nedreptatea care li se face adolescenţilor ajunşi în faţa examenului de bacalaureat: înconjuraţi de modele superficiale, vulgare, ignorante, analfabete, de dascăli incompetenţi, de politicieni corupţi, liceenii ar trebui socotiţi ultimii, în ordinea vinovaţilor, pentru eşecul învăţămîntului românesc.

La prima vedere, scrisoarea tînărului pare de necombătut: educaţia în România a pierdut bătălia. Am totuşi cîteva nedumeriri. Prima ar fi că nu înţeleg din ce s-a născut revolta şi pentru ce ne muştruluieşte proaspătul absolvent de liceu: mai toate comentariile, ale celor chemaţi şi mai puţin chemaţi să-şi dea cu părerea – ziarişti, profesori, funcţionari ai Ministerului Educaţiei, sindicalişti, părinţi – au arătat cu degetul înspre adulţii patriei, şi nu înspre generaţia aflată în bănci.

Mai apoi, nu pricep cum de a ajuns tînărul cu pricina să-şi fixeze standarde atît de înalte în privinţa rezultatelor şcolare: nu se aşteaptă nimeni la generaţii de „genii eminesciene“ sau cu „intelect de Einstein“. Dar te poţi aştepta ca mulţi dintre tinerii de azi, mai bine şi mai corect informaţi decît tinerii de ieri, cu mai multe soluţii de conectare, la propriu şi la figurat, la modele performante, la spaţii culturale şi de educaţie profesională, să-şi evalueze mai corect şansele pe care le au şi să le fructifice cu mai mult spor.

„Copii bătuţi de soartă că s-au născut într-o ţară ca asta“ – se mai spune în scrisoare. Sînt mulţi, nu zic nu, dar cu siguranţă semnatarul scrisorii nu face parte dintre ei; el doar îi vede la televizor, în reportajele din periferiile oraşelor sau din cătunele sărace ale ţării pe cei care într-adevăr sînt fără de noroc, pe cei care au de mici grija zilei de mîine, pe cei care nu vor avea niciodată cum să-i citească postările de pe Facebook.

O altă întrebare ar fi – În numele cui crede că vorbeşte?. E sigur că toţi cei de-o vîrstă cu el sînt pregătiţi să pornească la luptă? Şi dacă da, la ce fel de luptă? Deocamdată, din ce spun rectorii de facultăţi şi profesorii de liceu, pe baricade se doarme: elevii chemaţi la meditaţii, la recuperarea materiei, sînt plecaţi în vacanţă. E meritorie dorinţa de a arăta că eşti mai bun decît cei care te-au format. Dar singurul fel în care văd posibilă realizarea acestui scop este să reuşeşti acolo unde ceilalţi n-au reuşit: să foloseşti o limbă română curată şi corectă, să te ţii departe de modelele proaste, pe care le deteşti, să aspiri la a deveni un doctor sau un profesor de elită, nu la o diplomă cîştigată cu orice preţ, să-ţi asumi responsabilitatea pentru eşecuri.

Aş avea şi un mic reproş de stilistică a discursului: revolta tînărului este înţesată de cuvinte tari, cuvinte cărora, oricît m-aş strădui, nu le pot găsi acoperire în realitate: „slugile voastre“ (n-au fost slugile nimănui), „generaţie de sacrificiu“ (dintre toţi cei siliţi să trecem prin tranziţia asta tristă, aş îndrăzni să spun totuşi că cei tineri au, mulţi dintre ei, parte fie şi numai de protecţia părinţilor), „sîntem forţa fiindcă sîntem viitorul“ (lucrurile nu sînt aşa de simple, eşti tînăr deci ai forţă).

E bine că se revoltă. E bine că e nemulţumit de ceea ce i se oferă, şi i se oferă puţin, prost şi dezlînat. E şi mai bine că-şi doreşte să cureţe ţara de „gunoaie“. Deocamdată, însă, îi propun, părinteşte, să înceapă cu scopuri mai mici: acela de a trece dincolo de promisiuni şi indignări, pentru a lua, de pildă, o notă bună la bacalaureat.

Maria Iordănescu este psiholog.