O poveste
Clarence Goodwill nu ştia cum să ţină în braţe boţul înfăşat strîns într-un satin alb de pe care aluneca necontenit un frumos şal – tot alb –, o minunată dantelărie lucrată de bunica nevesti-sii. Primul lui fiu nu era deloc la ce se aştepta energicul inginer de la uzinele Westinghouse. Nu urla zdravăn, ci scîncea ca un pisoi, nu era rumen în obraji, ci avea o dubioasă paloare porţelanată; firişoare de păr umede, firave şi blonzii, ieşite de sub boneta lucrată cu o croşetă minusculă i se lipeau de tîmplele mici cu pielea subţire ca foiţa de orez.
Lancelot Goodwill, născut la 19 mai 1921, aducea pentru prima oară un iz de langoare şi boală în marea casă temeinic construită şi voios populată din Dearborn, Michigan. Mama lui, Kate (născută Gleason), o walkirie zdravănă şi spătoasă, îl adusese pe lume cu uşurinţa cu care faci un ou. Pruncul fusese zvîrlit literalmente afară în mai puţin de o oră de la primele contracţii. După alte cîteva ore de somn bun vocea de contralto a lăuzei răsuna în tot catul întîi al casei. Voioasa Kate e aceea care a lucrat cot la cot cu muncitorii în fabrica de utilaje a tatălui ei. Ea e cea care promovase şi vînduse cu mare succes aşa-numitele „maşini de danturare“, nişte scule speciale inventate de tată-su, scule care au reuşit să taie standard roţile dinţate. L-a întîlnit pe viitorul soţ, Clarence, la Asociaţia Inginerilor Americani şi, amorezată pînă la uitare, a părăsit pentru totdeauna Rochester, New York, fără a arunca o privire în spate.
Primii ani ai primului născut, Lancelot, s-au scurs în aceeaşi semi-tăcere cu care venise pe lume. Retras, timid şi gripat mai tot timpul iarna, băiatul era mai degrabă o non-prezenţă. Degeaba încercase tatăl, angajat între timp la uimitoarele uzine Ford, să-l facă să chiuie de fericire în voinicele maşini Model A. Geaba încercase maică-sa să-l facă să alerge pe pajiştea din faţa casei cu ceata de Boston Terriers, cîinii ei mult-iubiţi. Timorat pînă la lacrimi, copilul îşi dorea doar să fie lăsat în pace. Nici vreun mare cărturar nu părea să iasă din el. Bricola, în schimb, din aşchii fine de lemn căsuţe elaborate, foişoare, ba chiar minuscule mori de vînt.
Băiatul avea zece ani cînd tatălui, Clarence Goodwill, i se propune (prin filieră engleză) să vină în România să lucreze la noua reprezentanţă de vînzări Ford la Bucureşti. La vremea aceea, „fordismul“ cuprinsese deja şase continente. Familia aruncă pînze albe peste mobile, fereacă marile obloane de lemn ale casei din Dearborn, Michigan şi ia drumul României.
Poate că o schimbare de climă i-ar face bine şi bolnăviciosului Lancelot care începuse să acuze necontenit amarnice dureri de spate.
Vînzările în România merg bine. Se plănuieşte chiar construirea unei linii de asamblare, prima în Europa de Est. Dar lingavul Lancelot nu e bine. Asprele ierni bucureştene îl slăbesc mai tare. Mai mult, onorabilul doctor Armaşu comunică familiei un diagnostic implacabil: morbul lui Pott – tuberculoză osoasă în stadiu avansat. Cu diagnosticul vin parcă suferinţe înzecite: vertebrele nevolnice trebuie imobilizate, pieptul scobit al tînărului e băgat într-o carcasă de ghips, periodic apar abcese care trebuie drenate de puroiul scîrbavnic. Mama, odinioară walkirie strălucitoare, îl veghează şi parcă se prăbuşeşte în sine. Pe tată îl vede foarte rar. Fabrica de asamblare Ford din cartierul bucureştean Floreasca îi răpeşte tot timpul. Războiul Al Doilea Mondial începe în momentul în care Lancelot Goodwill ieşea din cea mai zguduitoare febră care aproape îl omorîse. Avea 18 ani.
Un an mai tîrziu, în 1940, moare liniştit în casa din Bucureşti. E înmormîntat la Bellu Catolic alături de fratele său, născut în România şi mort la naştere. Povestea lui poate fi oricare alta, însă mormintele celor doi fraţi, Lancelot şi Lewis, sînt cît se poate de reale. A patra alee la stînga de la intrare.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.