O porție de aripioare
E vineri după-amiază, mă duc spre casă, am obosit, trag după mine trena unui funcționar trist, iar la Romană pare că s-au revărsat toate liceele din București. E festival de adolescenți. Stau în grupuri pe trotuar, îți taie calea în stînga și-n dreapta călare pe trotinetele alea verzi, se așteaptă unii pe alții la gura de metrou, fumează, vapează, se instagramează, naiba știe ce mai fac.
M-am gîndit toată ziua cum, la întoarcere, o să iau de la KFC o căldare de aripioare, niște Cola din aia fără nici un dumnezeu, cartofi prăjiți, da, și o să zac în prostrație în fața unui chickcom pe Netflix. Grăbesc pasul, în căști am încă „Nightswimming“ al celor de la R.E.M. „Nightswimming, remembering that night / September’s coming soon / I’m pining for the moon / And what if there were two / Side by side in orbit / Around the fairest sun?“ Total nepotrivit, dacă mă întrebați. Intru în KFC pe ultimele acorduri și mă opresc în prag. Amețesc.
E atît de aglomerat și atîta zgomot, că mi vine să mă întorc pe călcîie și să plec. Lumea mișună peste tot cu tăvile în mînă, eu m-am oprit prostește în drum, un lungan mai are puțin și-mi răstoarnă un Sprite în cap. Patru cozi lungi curg din tejgheaua de la care patru vînzători, neieșiți nici ei din adolescență, urlă comenzi în spate. Se trîntește, se prăjește, se vorbește… „Băi, eu am plecat“, mă gîndesc, dar pozele alea cu aripioare crocante, picante, fierbinți, mirosul de fast-food care răscolește adicții vechi – sărat, dulce, iute, prăjit, prăjit, prăjit – mă fac să ezit puternic. Mușc dintr-o pulpiță mică. Incisivii taie prin coaja aurie, bucăți din ea sar cu încetinitorul, ajungi la carnea moale și fierbinte, rozi totul pînă la os, pînă la zgîrciurile alea de la capete bine prăjite… Mă așez la coadă.
Aleg una oarecare dintre cele patru, nici nu contează, sînt la fel de lungi și știu din experiență că orice strategie aș coace, tot la cea mai lentă ajung. În fața mea – ca peste tot, de altfel –, un grup mare de adolescenți. Fete și băieți, prieteni sau colegi de liceu. Le ajung pînă la buric. Băieții au în picioare adidași imenși, aș încăpea într-unul ca într-un caiac, cît naiba poartă la picioare? 50? Și fetele sînt lungane, au blugi cu talie înaltă și tricouri scurte, cum purtam noi prin anii ’90. Părul lung, lucios, lăsat liber, e azvîrlit cînd și cînd pe spate și peste fața mea cu o mișcare a mîinii. Miroase puternic a parfum, e OK. Încerc să țin o distanță civilizată față de ei, dar ei nu stau locului. Își numără banii, stabilesc cine ce vrea să-și cumpere, se tachinează, fetele se țin pe după mijloc, vorbesc despre o colegă de clasă – „a ajuns la treijcinci de kile și acu’ vomită tot ce mănîncă“. Lumea nu există pentru ei, pot, în cel mai bun, caz să remarce pe altcineva din aceeași grupă de vîrstă sau doar un pic mai sus. Orice sare de 30-40 e la fel de interesant ca ficusul obosit de la intrare.
Sînt inadecvată, ce naiba caut eu aici? Nici măcar nu înțeleg tot ce vorbesc în stilul ăsta al lor repezit și fără vocale. Mă uit în jur. Ca mine, încă vreo cîțiva din grupa greșită de vîrstă. În marea de adolescenți strălucitori, sîntem ca niște vișine fanate pe un tort decorat cu M&M uri multicolore. Ți se făcu de aripioare, mamaie.
Hai că mai e puțin. Îmi pregătesc textul în cap, pentru că sînt sigură că n-o să înțeleg nici ce o să-mi spună vînzătorul imberb și agitat de la tejghea. „O porție mare de aripioare și una la fel de Crispy. De cîte opt.“ Ăsta e textul meu, dar, cînd ajung în față, băiatul-vînzător îmi dă narativul (odios cuvînt) peste cap. Nu ascultă ce îi spun, în schimb îmi repetă textul: „Porție mare. Cinci, opt? Cola?“. Deja dau din cap, nici nu mai contează ce îmi dă, să-mi dea odată. Nu exist, nimeni nu există pentru băiatul ăsta obosit. Degetele îi flutură fascinant pe ecranul din fața lui. Bate cu repeziciune, cumva cu latul degetelor, lejer și nonșalant, cum naiba face? Are ochii injectați, l-a rupt în două tura asta lungă, dar are puterea să glumească scurt cu unul dintre colegi.
Îmi strîng punga la piept și o iau spre casă. Mirosul de prăjeală și de carton încălzit, ah! Grăbesc pasul.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.