O persoană interesantă
Cînd eram în generală mi-am dorit foarte tare să am o mînă sau un picior în ghips. Avusesem cîțiva colegi și colege cu degete sau tibii rupte, iar momentele de glorie cînd intrau în clasă ca niște eroi de pe front, cu mîinile legate de gît sau șchiopătînd dramatic, mi se păreau demne de invidiat. Erau clipe supreme în care respectivii se aflau în centrul atenției, erau sus, pe un podium, și toată lumea îi privea, credeam, cu admirație.
Îi invidiam sincer, îi invidiam mai ales pentru mesajele colorate pe care ceilalți le scriau pe ghipsurile alea. Mici poezii, desene, glumițe, copiii ăștia înghipsați ca faraonii erau niște adevărate oracole umblătoare, niște jurnale vii care se plimbau așa prin lume cu mesajele pe ele. Iar mesajele în care pentru cuvîntul „bilețel“ cineva teribil de inspirat găsise rima „mușețel“ puteau suna așa: „Mergînd după mușetel / Am găsit un bilețel / Și pe bilețel scria / Colega, nu mă uita“. Tot ca o piedică în calea uitării erau gîndite și versurile astea: „Oriunde vei merge / Oriunde vei sta / Gîndește-te la mine / Și nu mă uita“. În ghipsul (ne)muritor se mai filozofa, scris în carioca roșie: „Cînd valul vieții te va izbi necruțător / Fii stînca cea mai neclintită / Căci valul este trecător“. Una dintre cele mai drăguțe, mai drăguță decît găselnița „bilețel-mușețel“, era tandemul „trandafirii-despărțirii“. Într-o atmosferă neprietenoasă meteo, în care niște bieți trandafiri cad secerați, poezioara suna așa: „Afară bate vîntul / Și rupe trandafirii / În clasă plîng colegii / În clipa despărțirii“. Menit a se folosi la finele clasei a opta, cînd lumea se împrăștia pe la licee, catrenul era folosit și de ăi mai mici, care voiau să-și impresioneze colegii. Totuși, mai degrabă decît versurile de genul ăsta care se scriau pe hîrtie, în oracole, pe canavalele de ghips apăreau desene cu Mickey Mouse sau Superman, inimi străbătute de săgeți din vîrful cărora picura o picătură de sînge, cîte un „Hai Steaua“ sau „Uă Dinamo“, ba și jocuri gen Spînzurătoarea. Spre final, cînd copilul cu mîna ruptă ar fi trebuit să scape de ghips, tot manșonul care-i țintuia mîna sau piciorul era doldora de texte și desene, o varză colorată și jerpelită ca un steag de luptă care văzuse multe.
Mai apoi, prin liceu, mi-am dorit foarte tare – în afară ce hainele cele mai cool, normal – să apar în fața colegilor ca o persoană complicată și ușor palidă, poate suferind de vreo afecțiune învăluită în mister sau cu o situație familială încurcată și tenebroasă, ca-n Răscruce de vînturi, ceva care să mă scoată din anonimitatea purtătoarelor de sarafan, cu coșuri. Poate să fi fost un soi de Mika Le, că tot învățam Hortensia, în fine, orice era ieșit din comun era bun, numai să fac o figură interesantă. La fel, la petreceri, ascultam cu sîrg King Diamond alături de un grup de rockeri din alt liceu, deși nu-mi plăcea neam și vorbeam despre „haosul controlat“ care se întîmpla în piesele alea pe cînd îmi țiuiau urechile aproape de tortură. Tot atunci încercam să beau tărie fără să mă strîmb, deși mă treceau toate apele. Tot în adolescență îmi inventasem cîteva fobii numai bune să dezechilibreze cu figuri o personalitate neîndoielnic extrem de fascinantă ca a mea. Aveam deci o arahnofobie cultivată (nu mi plăceau păianjenii, dar nici n-o luam la sănătoasa dacă vedeam unul și nici nu aveam coșmaruri cu invazii de tarantule păroase), dar și o agorafobie bine aleasă, numai bună să pretind că prefer adunările mici și (nomina odiosa) nișate.
Caraghioslîcul a continuat cu înaintarea în vîrstă, dorința de a părea mai bună, mai interesantă, mai inteligentă decît eram nu m-a părăsit, a luat doar alte forme din ce în ce mai subtile, mai perfide și din ce în ce mai bine deghizate, în așa fel încît reușeam deseori chiar să mă autopăcălesc. Pînă acum cîteva zile, cînd am realizat cu groază că nu mi se mai pare un capăt de țară să fii mai puțin cool, mai puțin inteligent sau mai puțin slab. „Fir-ar să fie“, am zis, „începi să îmbătrînești rezonabil, dragă.“
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.