O lege care legitimează arbitrariul

8 ianuarie 2015   Societate

Dispreţul domnului prim-ministru pentru educaţie, pentru instituţiile de învăţămînt şi pentru titlurile academice continuă să se manifeste nestingherit: pentru a scăpa basma curată cu un titlu de doctor obţinut prin plagiat, nu a ezitat să transforme Guvernul şi legea, comisiile de etică şi învăţămîntul superior într-o anexă gospodărească a propriei moşii, pe care o foloseşte după bunul plac. Poate spune cu mîna pe inimă că a făcut tot ce era ilegal şi neomeneşte de făcut: a înlăturat din funcţii pe oricine arăta cu degetul spre vinovat, a minţit public, a ordonat miniştrilor de învăţămînt perindaţi prin cabinetul lui să îl apere cu orice preţ, dar absolut cu orice preţ, chiar şi cu acela al prestigiului profesoral (vezi cazul doamnei Andronescu), şi, în sfîrşit, a dat legi care să îl apere de o eventuală anchetă academică. Ultima ispravă, aceea a emiterii unei ordonanţe de urgenţă prin care tinerii sînt invitaţi să renunţe legal la diplomele şi titlurile obţinute prin presupuşi mulţi ani de şcoală, este stupefiantă şi naşte o sumedenie de întrebări: cui îi foloseşte o asemenea lege? De ce ar renunţa cineva, prin

, la o diplomă? Dacă un medic, să spunem, renunţă să mai fie medic, dar nu o face printr-o scrisoare oficială adresată Facultăţii de Medicină, ci pur şi simplu nu mai practică meseria, atunci comite o faptă ilegală? Dar, mai ales, cineva care a obţinut un titlu printr-un plagiat poate scăpa nepedepsit, dacă renunţă la titlu? 

Îmi pot lesne imagina cam care ar fi consecinţele unei asemenea legi coborîte pînă la cursurile gimnaziale sau liceale. Spre exemplu: în momentul de faţă, dacă un elev este prins că încearcă să fraudeze examenul de bacalaureat – copiind sau obţinînd soluţii pe căi ilicite –, este sancţionat, pe bună dreptate, drastic: timp de două sesiuni, nu mai are voie să se prezinte la examen. Dar dacă furtul nu este descoperit la timp, ci după ce elevul obţine diploma, ar însemna oare, conform noilor reguli, că sancţiunea pică şi elevul are voie să se prezinte cu proxima ocazie la examen? 

Dacă un şcolar care a obţinut o notă mare la teză copiind spune că renunţă la ea, nu pentru că îşi recunoaşte fapta, ci de dragul prestigului şcolii româneşti, atunci este el scutit de orice pedeapsă şi poate reveni voios, cînd decide el, în faţa examinatorului? 

Dacă un tînăr căruia i se descoperă în biografia şcolară niscaiva fapte reprobabile spune că renunţă la nota 10 la purtare, scapă oricărei judecăţi civile sau penale? 

O astfel de lege pune sub semnul arbitrariului orice normă de bun simţ şi orice valoare morală din viaţa şcolii româneşti: sub semnul ei, elevii pot crede că drumul lor prin şcoala românească depinde exclusiv de ăl mai tare om din ţară şi de CV-ul lui. Dacă au noroc de guvernări multe şi oneroase, atunci pot spera la nenumărate derogări de la lege, care să le „faciliteze“ drumul spre o carieră strălucitoare.  

Maria Iordănescu este psiholog. 

Mai multe