O lecţie isterică de istorie

Emisiune de (falsă) dezbatere la una dintre televiziuni. Subiectul: cartea istoricului Lucian Boia – Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări, apărută recent la Editura Humanitas. Invitaţi sînt un gazetar (ardelean), trei istorici, dintre care doi ardeleni, doi preoţi, de confesiuni diferite. Titlurile de pe burtieră anunţă cu precizie că va urma nu un schimb de idei, argumente, interpretări, controverse. Ci scandal. Scandal cu orice preţ: „Noi vrem România Mare!“ ne avertizează jurnalistul imparţial. „Lucian Boia şochează din nou!“ ţipă otevist ecranul. De o parte avem cartea istoricului şi argumentele profesorului Adrian Niculescu. De cealaltă parte – chemări la luptă pentru unitate, false îngrijorări în faţa unor false ameninţări, isterie, ură, întrebări retorice lăcrimoase despre ţară şi popor, răstălmăciri pline de rea-voinţă. Din cînd în cînd, jurnalistul priveşte exoftalmic spre spectatori, cerîndu-le să rămînă strîns uniţi în faţa duşmanului: faptele istorice descrise nepatriotic în carte de istoricul Boia.  

În realitate, nu există nici o dezbatere. Încercările firave ale profesorului Niculescu de a opune date şi documente, emoţiilor revărsate decerebrat în platou sînt sortite eşecului. Emisiunea însăşi este un eşec din punctul de vedere al scopului ei declarat: acela de a pune în dialog opinii ştiinţifice cu privire la ideea de unitate naţională a românilor din ţară şi din afara graniţelor României la început de secol XX. Dar la sfîrşitul emisiunii, jurnalistul, scriitorul, preoţii sînt cu toţii satisfăcuţi: au reuşit să bălăcărească, eficient, numele oricărui cîrtitor cu privire la unirea în cuget şi-n simţiri, de veacuri, a tuturor românilor.  

Tipul acesta de eşec, care nu este singurul, te duce cu gîndul la trei consecinţe.

1. Istoria României poartă pe umeri povara unor decenii întregi în care a fost măsluită grosolan prin falsuri, acomodări la scopuri ideologice sau, de-a dreptul, ignoranţă. Istoria predată copiilor noştri astăzi, este, cu mici modificări conjuncturale, aceeaşi cu cea predată înainte de ’89, plină de lozinci, de idealizări strepezitoare ale faptelor istorice. Avem nevoie de istorici curajoşi, care să cureţe manualele de mistificări, dar avem nevoie şi de dialoguri serioase, de opinii argumentate corect, de mai puţine replici „deştepte“ sau furioase, şi mai multă reflecţie.  

2. Moderatorul a sfîrşit emisiunea cu pricina convins fiind că a livrat, ca la carte, o lecţie de patriotism. Ceea ce ar fi adevărat, dacă patriotismul ar însemna ignoranţă, delir naţionalist, clişee scuipate cu răsuflarea tăiată, emoţii expuse fără discernămînt. Unul dintre motivele pentru care copiii asimilează greu istoria şi rămîn fără palpit patriotic este acela că, la orele cu pricina, li se serveşte mîncare gata mestecată: nu au nevoie să facă un minim efort, mintea le este înceţoşată cu lozinci, concluzii gata făcute, portrete fără fisură, legende inatacabile. N-au de rumegat nici o dilemă, nici o îndoială, nici o contradicţie. Or, patriotismul autentic are mai curînd de-a face cu „a înţelege“, „a crede“ şi „a face“, decît cu „a simţi“.

3. Lipsa dezbaterilor veritabile este una dintre sursele bramburelilor ivite în învăţămîntul românesc. Reforma şcolii, în loc să fie rezultatul unui dialog eficient, pragmatic, realist, profesionist, între specialişti şi guvernanţi, între părinţi şi dascăli, pare a fi doar un prilej de ţîfnă politică, de iritări ministeriale, de demagogie patriotardă. 

Maria Iordănescu este psiholog.