O firmă germano-dîmbovițeană

Acest articol nu este despre copiii de azi din România. Ci pentru tinerii de mîine care vor pleca din România. Și pe care îi înțeleg. Trăiesc pe pielea mea, aproape zi de zi, exasperarea care te poate cuprinde confruntîndu-te cu neputința în fața minciunii, a corupției, a găinăriilor, a furturilor, a înșelăciunii, toate din ce în ce mai greu de stăpînit, de amendat, de corectat. Se răspîndesc nestăvilit, ca o molimă, căci fără protecție, fără „vaccinuri“, fără „tratamente“, nimic nu le stă în cale.

Un exemplu (experiență personală, dar, sînt sigură, prezentă în cearcănele multora): în decembrie 2017 am făcut cerere de reziliere a contractului de telefonie cu Telekom. Am achitat tot ce era de achitat. Absolut tot. Cu două zile înainte de încetarea de facto a contractului, adică în ianuarie 2018, mi s-a propus prelungirea abonamentului, cu unul mai avantajos, care includea tarife mai mici și un telefon nou. Am acceptat, precizînd adresa de la serviciu unde să îmi fie livrate telefonul și noul contract, precum și numărul de mobil (altul decît cel de la Telekom) pe care pot fi contactată de firma de curierat. Mi s-a confirmat că noul abonament va intra în vigoare la trei zile după ce voi primi pachetul. De atunci nu am mai primit nici un semn de la ei, nici contract, nici e-mail, nici aparat. Doar facturi. Multe facturi. În luna martie i-am sunat, de cîteva ori, așteptînd zeci de minute să îmi răspundă cineva, pînă cînd, în final, ajungeam să explic faptul că eu nu am nici un contract cu firma de telefonie Telekom, din moment ce aceasta nu și-a îndeplinit obligațiile față de mine. Degeaba. Facturile au curs în continuare. Le am făcut reclamație la ANCOM. (Iată ce scrie pe site-ul lor: „Un astfel de contract (cel încheiat la distanță) intră în vigoare numai după ce utilizatorii și-au exprimat consimțămîntul în scris, pe un suport durabil (e-mail, scrisoare, fax) în cazul în care serviciile au fost contractate prin telefon, fax ori e-mail“. În urma reclamației, m-a sunat cineva de la call center-ul Telekom și mi-a spus că datoriile mele vor fi șterse, că reclamația mea va fi rezolvată, dar că nu îmi poate oferi nici o hîrtie, nici un e-mail prin care să confirme acest lucru. Mi-am spus că o firmă nemțească merită măcar atîta credit din partea mea: mă pot bizui pe cuvîntul ei. Greșit. Facturile au venit în continuare, pînă zilele trecute, cînd am primit o somație de plată: voi fi dată în judecată dacă nu achit suma de 139 de lei. Am sunat și mi s-a spus că, dacă nu vreau să mai primesc facturi, atunci să reziliez contractul, într-unul dintre magazinele Telekom. Dar eu nu am nici un contract cu această firmă. NU AM NICI UN CONTRACT CU TELEKOM. Nu am ce să reziliez (evident, pentru toate cele scrise mai sus, mărturie stau chiar înregistrările dialogurilor mele cu firma de telefonie în cauză). Telekom îmi fură timpul și banii dați pe convorbiri inutile, îmi mănîncă nervii și liniștea. De nouă luni. De nouă luni îmi trec prin minte tot felul de scenarii, prin care aș putea să îmi recapăt dreptatea și pacea: îi dau în judecată, chem televiziunile, fac reclamații peste tot. Tot de nouă luni mă frămîntă tot felul de întrebări cu iz naționalist: oare Telekom la fel se comportă și în Germania sau doar aici, în România? Oare clientul german e tratat cu același dispreț precum e tratat clientul român?

Sau asta se întîmplă doar în România, într-o țară în care propriii lideri nu dau doi bani pe cei care îi guvernează, așa că să aștepți asta de la o firmă străină pare cu totul deplasat?

Nu e zi în care să nu aflăm cum sîntem furați sau mințiți: la pensii, la asigurări medicale, la gaze, la energie, la cîntar, la supermarket, la benzină, la taxe, la alimente, la haine, la servicii private etc. Facturi umflate, carne îmbibată cu apă și substanțe toxice, alimente falsificate, produse de curățenie contrafăcute, taxe impuse abuziv. Revin și spun: acest articol este pentru tinerii care vor pleca din România. Și cărora ne este din ce în ce mai greu să le oferim motive să nu o facă. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: wikimedia commons