Nu mai e subvenţie

M-am uitat zilele trecute la retragerea subvenţiilor de la căldură. E clar că nu-mi mai permit să stau la bloc decît furînd, dînd în cap. Se triplează preţurile la întreţinere. Din trei milioane, voi plăti treişpe. Dar, pe de altă parte, trebuie să nu mai fiu un asistat de către stat. Aşa că voi plăti treişpe milioane. E momentul să-mi asum propriile limite şi abandonez ce am: să nu plătesc treişpe milioane înseamnă să plec pe coclauri. Să mă sălbăticesc. Adică să trăiesc normal, în natură. Să nu mai am salariu fix, să nu mai merg la serviciuri, să nu mai am telefon mobil, să fiu doar eu, eu, cu creierutrupupiciorustîng.

Şi ce să fac eu cu mine însumi? Cum îmi voi începe viaţa iar? Voi suporta arsul pădurii? Dar nu ştiu să fac focul. Aşa că voi înjura Guvernul. Uite cum înjur eu Guvernul. Eu mă înjur pe mine. Pe mine mă înjur eu. Înjur eu pe mine mă. Ce sînt eu să ştiu să înjur? Omul căruia i se taie subvenţia. Adică să trăiesc normal, în natură. Să nu mai am salariu fix, să nu mai merg la serviciuri, să nu mai am telefon mobil, să fiu doar eu, eu, cu creierutrupupiciorustîng.

Şi ce să fac eu cu mine însumi? M-am uitat zilele trecute la retragerea subvenţiilor de la căldură. E clar că nu-mi mai permit să stau la bloc decît furînd, dînd în cap. Se triplează preţurile la întreţinere. Din trei milioane, voi plăti treişpe. Dar, pe de altă parte, trebuie să nu mai fiu un asistat de către stat. Aşa că voi plăti treişpe milioane. E momentul să-mi asum propriile limite şi abandonez ce am: să nu plătesc treişpe milioane înseamnă să plec pe coclauri. Să mă sălbăticesc.