Niște realitate

Pe holul blocului miroase a pișat și a ceapă. Mă izbește direct în frunte, apoi săgeata mirositoare cotește cumva brusc în jos, undeva în zona aia din spatele nasului unde încîlcește  într-un nod dureros toate terminațiile nervoase. Ghemul sensibil pulsează și explodează apoi în miriade de senzații. Pe românește, pute, pute rău.

Mă uit în jos, pe scară, unde se foiesc două umbre negre. Sînt doi oameni ai străzii, un el și o ea, omul cu femeia lui. Mirosul ăla nu era nici urină și nici ceapă. E mirosul hăituielii, al unei disperări care fierbăluiește necontenit în oamenii ăștia, e miros de frică, lipsă, haine vechi, lucioase de atîta jeg, pute a indiferența celorlalți și a viață care nu se lasă prinsă din urmă de unii ca ei.

Scot mai bine capul pe ușă, el mă vede și începe să frece de zor treptele. „Plecăm imediat”, face, înainte de a spune eu orice, „am vărsat ceva aici, șterg și plecăm”, zice. Afară burnițează ca naiba într-un martie capricios. „Nu trebuie plecați nicăieri”, apuc să zic, iar omul scoate capul din treptele alea nenorocite și se uită la mine. Arată ca unul care a tras la galere pe întuneric toată viața. Ca un sălbăticit pe o insulă pustie, ca un miner din minele de sare victoriene, ca Mick Jagger cu plete alb-gălbui, băgat într-un palton de căpătat cu trei numere mai mare. Maybe then, I’ll fade away / And not have to face the facts / It’s not easy facing up / When your whole world is black.

Se uită la mine cumva de jos în sus, îi văd ochii negri, pungile și cearcănele vineții de sub ei, pletele soioase, gîtul subțire, ridat, cu mărul lui Adam ascuțit și neobișnuit de mare. Și mai jos, cîteva trepte mai jos, e consoarta lui, are o mască bleu cîndva trasă sub bărbie și un păr alb strîns într-un soi de coc la ceafă. Foșnește ceva în niște pungi, pare că strînge în grabă un picnic pus acolo, pe scări, rîd nesăbuit la cuvîntul nenorocit care mi-a venit în minte –„picnic”. „Șterg și plec”, repetă Mick Jagger. N-a vărsat nimic, nu șterge nimic, e un mod de a cîștiga ceva timp în fața unor oameni care l-or fi dat de nenumărate ori afară, l-or fi amenințat cu poliția și alte asemenea cînd cetățenii cumsecade de la bloc se trezesc cu homeleșii la ușă. „Stați un pic”, zic, și mă gîndesc repede ce să le dau. E modul meu de a rezolva rapid cazna asta, rușinea că la mine acasă e cald și am pînă și mașină de spălat vase și covoare pe jos, săpun lichid la baie și nenumărate tuburi de cremă de mîini. Îi întind niște bani. Păstrez o distanță întinsă pînă la plesnire între mine și el; nefericirea se ia, boala se ia, mirosul se ia, ghinionul se ia. Ne atingem indirect prin banii ăia, sîntem o Capelă Sixtină răsturnată pe aici, pe jos, în mundan, un dumnezeu se întinde să dea viață, nu știu care dintre noi om fi el, zeul ăsta, dar facem schimbul. „Mulțumesc”, zice omul, „să vă dea Dumnezeu sănătate”, uite, mă trezesc gîndind, nu eram nici eu, nici el, nimeni n-a dat viață nimănui, doar niște bani nenorociți, să fie primit. Trebuie să mai fac ceva pentru ei, intru la loc în casă și ies cu un pulovăr de lînă. Miroase frumos, i-am dat și cu balsam, al naibii, „luați-l”, zic, o să țină de cald. Omul dă să refuze, dar femeia lui îl îndeamnă din spate, „hai, ia-l, că prinde bine”, zice. Are o voce răgușită, cineva i-a luat la rindea corzile vocale, sună ca o rablă în ralanti, sună nevorbită, dar ce știu eu.

„Bogdaproste”, mulțumește omul, „să știți că o să vă las niște cărți la ușă.” „Nu e nevoie”, bîigui, în dialogul ăsta stupid, în sceneta în care mă simt din ce în ce mai prost. „Ba da, sînt ale lui Antonie Plămădeală”, zice omul, „am mai multe.” Of, că nu te-au ajutat, mă trezesc iar gîndind și intru iar în casă și apuc o mînă de măști. „Luați-le și p-astea, să nu vă dea amendă“, mă aud vorbind, iar perechea se bucură pentru măștile astea mai abitir ca de bani. Sînt negre, să mi se asorteze la tricouri, n-o să se mai vadă jegul pe ele cînd le-or purta ei de un milion de ori.

„La revedere”, zic și închid ușa. Pe toc, răbojul scrijelit al faptelor bune se înalță pînă la cer, ca un copil care nu s-a mai oprit din creștere.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.