Natura și unii oameni îmbracă straiele Învierii

7 aprilie 2011   Societate

Am mai scris despre didactic.ro. Şi voi mai scrie, din cel puţin două motive: în primul rînd, pentru că este unul dintre cele mai importante site-uri dedicate dascălilor şi experienţelor lor didactice. Iar în al doilea rînd, pentru că este o sursă inepuizabilă de exemple de „înţepenire în proiect“, platitudini, exprimări în cel mai bun caz pline de umor involuntar, obiective năucitoare, idei somnolente. 

Am să încep prin a cita cîteva dintre titlurile proiectelor extraşcolare propuse elevilor din clasa a IV-a, titluri redactate într-un limbaj plastifiat, avînd ca sursă documentele Partidului Comunist Român: „Să cinstim trecutul ţării“, „Copiii mileniului III – reuşita colaborării şcoală-primărie“, „Să învăţăm unii de la alţii şi să trăim o viaţă extraordinară“, „Satul meu, grădină dragă“, „Oraşul românesc al secolului XXI, leagăn al copilăriei“, „Satul românesc aflat mereu în sărbătoare“, „Noi sîntem români“, „Doamne, ocroteşte-i pe români“. 

Nici subiectele cu conţinut religios nu sînt ferite de exprimări lemnoase, deşi sînt departe de preocupările partidului mai sus menţionat: „De fiecare dată cînd ne privesc ochii de stele pămîntene – narcisele... sau ne învăluie parfum de liliac şi albina munceşte de zor, iar păsările înalţă triluri, ştim că ea, natura (şi unii oameni) îmbracă straiele ÎNVIERII.“ (Aş fi putut să jur că mai curînd oamenii au legătură cu Învierea, şi mai puţin rîul, ramul, animalul.) 

Un alt proiect ne vorbeşte despre instalarea unei simfonii într-un grup şcolar: „Folosind darurile naturii, frunze, flori, fructe şi legume am dat frîu liber imaginaţiei şi în atelierele fanteziei am creat «Simfonia toamnei» pe care am instalat-o cu drepturi depline la Grupul Şcolar Agromontan-Teşila, Valea Doftanei.“

 Pe site sînt descrise nenumărate lecţii dedicate marilor scriitori români. Mari mari, dar nici ei nu scapă de discursuri lacrimogene şi siropoase:  

„An de an, sufletul tresaltă în preajma lunii martie. Pregătim cu migală şi dăruire mărţişoare care să aducă spiritul înnoirii în viaţa celor dragi. Aceste preocupări cotidiene nu ne împiedică să uităm nici o clipă că, la 1 MARTIE 1837, neamul românesc a primit un mărţişor nepreţuit: pe marele povestitor ION CREANGĂ.“ 

„De mic copil Eminescu Mihai avea o fire care nu semăna deloc cu a altor copii de vîrsta sa. Prieten de joacă nu-i putea fi decît Ilie, fratele cu ochi albaştri.“  

„Natura terestră apare cu elemente specifice ale spaţiului românesc (codrul, izvoarele, teiul, lacul) văzute în veşnica rotire a anotimpurilor, şi este, în general, ocrotitoare, caldă, uneori sălbatică, participînd mereu la frămîntările poetului şi constituind cadrul cel mai potrivit al dragostei şi meditaţiei.“ (Între altele, trebuie spus că izvoare, codru, tei şi lacuri există mai peste tot în lume şi, ca atare, nu pot fi brand de ţară, nici măcar cît sînt cîrnaţii de Pleşcoi.)  Recunosc, nu e uşor să vorbeşti despre dragoste de ţară unor copii de nouă-zece ani. Doar bunul-simţ, educaţia, cultura proprie şi, nu în ultimul rînd, propriul patriotism te pot salva de ridicol şi suficienţă. Patriotismul e mai curînd să ştii cine a fost Creangă, decît să-i dedici versuri de recunoştinţă. Să vorbeşti civilizat despre opera lui Eminescu, şi nu să faci presupuneri caraghioase despre biografia lui. Să ştii oleacă de istorie şi geografie naţională, şi nu să spui platitudini obosite despre drapel. Să ai habar de legi, norme, reguli care funcţionează în orice stat evoluat, şi nu să crezi că statutul de român ţi-aduce virtuţi speciale. Şi, mai ales, să foloseşti corect limba română.

Maria Iordănescu este psiholog.

Mai multe