Munca „inteligentă“

Smart working, tele-working, agile-work, work-life balance, gamification sînt concepte care revigorează obrajii activităților profesionale moderne. Munca de zi cu zi, cu program, birou, ore fixe, colegi, ierarhii, bresle, așa cum le știam pînă acum, este modelată, cu viteză amețitoare, după un „design“ cu contururi din ce în ce mai mobile, mai nuanțate, mai flexibile, mai străvezii. Slujba, așa cum apare prezentată pe site-urile de recrutare, pare mai curînd un pachet vîndut de o agenție de turism decît o invitație de a folosi efortul propriu și experiența profesională pentru a cîștiga beneficii formative (și materiale, desigur). Potrivit noilor concepte de care vorbeam mai sus, poți munci de oriunde, din pat, din sufragerie, de pe Coasta de Azur sau din cafeneaua de pe Lipscani, poți munci două ore pe zi sau 12 (condiția fiind, evident, să îți îndeplinești sarcinile și norma de ore), poți veni la serviciu la trei după-amiaza, dacă ești genul care dă randament mai mare la ore tîrzii, sau poți veni la șapte dimineața, dacă ai copii de dus la școală. Te poți plimba cu laptop-ul în orice colț al instituției în care lucrezi sau în orice loc din lume care are conexiune la Internet. Azi poți avea drept colegi de birou pe partenerii din echipa ta, mîine, pe orice necunoscut care, pentru a lucra, a ales același loc sub cerul liber ca și tine. Azi ai un coordonator, mîine, altul sau deloc, dacă proiectul nou în care lucrezi nu cere unul în mod special. Munca pare din ce în ce mai puțin un drept, o virtute, o cale și din ce în ce mai mult un compromis care trebuie edulcorat cu mulți potențatori de gust: jocuri, premii, insigne, programe care să îl ajute pe angajat să păstreze echilibrul între muncă și viața personală etc. Programele menite să mențină „work-life balance“ par a porni de la premisa că acolo unde este „work“ nu este „life“, și viceversa. Pe scurt, angajatorii își prezintă activitatea în fața candidaților ca pe o zi într-o grădiniță cu program diversificat și protecție tandră.

Felul în care se cosmetizează acum chipul muncii mă face să mă întreb cîte din „dat-urile“ de acum se vor schimba, odată cu programul, sau locul, sau ierarhiile flexibile din rutina profesională. Echipele se vor forma în „jurul“ unei pagini de Internet sau al unei aplicații, și nu în dialogurile spontane, față-n față, de pe lîngă birouri sau în preajma unui lider admirat; comunitățile profesionale se vor coagula în spații virtuale, și nu în întîlniri cu chip real și curiozități exprimate cu glas și gesticulație personalizate; drumul dintre birou și sufrageria proprie va fi același cu drumul dintre fotoliu și televizor, iar între concediu și sarcinile de serviciu va fi doar „un click distanță“. Mentorii, modelele sau liderii vor fi concentrați în cîteva citate motivaționale fixate pe paginile virtuale. Promisiunile angajatorilor, digitalizarea, comunicarea și flexibilitatea fără limite configurează mai degrabă generații care se vor izola în papuci și tabieturi solitare decît unele care-și vor trăi viața cu pielea și carnea proprie.

Am văzut zeci, sute de tineri care doresc o slujbă. Iau contact cu nevoile și dorințele lor din mass-media, din viața de zi cu zi, din interviuri proprii sau din dialoguri întîmplătoare. Citesc statistici și analize și din ce în ce mai mult sînt pregătită să cred că generațiile noi au nevoie, în fond, de aceleași lucruri de care și noi aveam nevoie: un loc de muncă civilizat, o experiență formativă, modele de la care să învețe, lideri care să îi facă să își urmeze drumul cu pasiune și încredere, efort propriu care să fie recunoscut, oameni care să aibă același scop. Vor dialog uman și vor să meargă, pe cont propriu, cît mai repede.

Poate mă înșel. Poate că ceea ce se întrevede acum sînt doar tatonări, exerciții, căutări ale lumii noi de a se acomoda timpurilor pe care ea însăși le-a creat. În orice caz, singurul pericol ar fi să întîmpinăm viitorul cu certitudini, cu prejudecăți, fără întrebări, fără îndoieli sau fără uimiri. Pînă atunci, sînt gata să mă folosesc de beneficiul de a lucra de acasă. Adică de tele-working. În Bucureștiul ăsta bezmetic, pare salvarea însăși. 

Maria Iordănescu este psiholog.

Foto: Boris Baldinger, flickr