Moartea principiilor

11 aprilie 2012   Societate

Nimic nu poate ţine piept iubirii părintelui pentru copilul său. Cele mai bune şcoli, cele mai frumoase haine, cele mai drăguţe jucării. Chiar dacă pentru unii n-au cum să rămînă decît nişte vise, trebuie să înţelegi perpetua luptă a unui părinte pentru binele copilului său. Dar cînd dăruirea asta – explicabilă pînă la un punct – sare de-a binelea calul? Cînd încă de dimineaţă, de la ore mici, cohorte de copii încă adormiţi şi palizi, cu rucsacuri de două ori mai mari decît ei, bat oraşul de la un capăt la celălalt însoţiţi de bone sau aruncaţi pe bancheta din spate a maşinii mamei, să ajungă la şcolile şi grădiniţele de elită, alea pentru care părinţii lor s-au bătut cu ghearele şi cu dinţii să le găsească un loc?

N-auzisem în viaţa mea de şcoala numărul cutare, aflată pe undeva pe lîngă Muzeul Ţăranului Român, pînă ce nu a început nebunia asta cu înscrierile în anul pregătitor. N-am înţeles exact de ce e şcoala asta atît de deosebită, încît să te baţi crunt pentru un loc acolo. Să faci o excursie cu copilul din Berceni sau din Militari pînă în buza Kiseleff-ului. Ce naiba o fi? Se ia nobleţea poziţionării în proximitatea vilelor protipendadei în calitatea învăţămîntului de acolo? Au profesoarele şi învăţătoarele de acolo suflete mai mari, inimi mai deschise, har mai mult, salarii mai mari? Habar nu am. Cineva îmi spunea că e foarte important mediul în care învaţă copilul. Adicătelea, colegii care, spunea, sînt mai „spălăţei“ decît alţii. Mai educaţi. Din familii mai bune. Chestia asta cu spălăţeii se traducea într-un lung şir de maşini peste medie care făceau coadă ca să-şi descarce şcolarii în poarta şcolii. Copii serioşi, drăguţi, cu haine şi rucsacuri frumoase care se numesc Luca, Petru, Alessia sau Tiţiana. Care fac înot, balet, pian, engleză, franceză şi germană.

Pentru asemenea şcoli unii părinţi îşi schimbă domiciliile în buletine. Pentru că legea spune că cei care locuiesc în proximitatea şcolilor (sau a grădiniţelor) respective au prioritate. Nu e în regulă nici să restrîngi aşa libertatea de a alege o şcoală, dar cînd faima bate fondul şi bieţii copii ajung nişte umbre obosite cu un program mai încărcat ca al părinţilor, te poţi opri un pic şi îţi poţi pune nişte întrebări. Presiunea socială asupra acestor familii e foarte mare. Dacă jumate din băieţeii din clasă se duc la bazin, al meu de ce să nu se ducă? Dacă se laudă nuştiucîţi că pruncul a crescut bilingv cu engleză, noi ce cusur avem? Îmi povestea o mamă că a rămas cu gura căscată la o întrunire a părinţilor dintr-o şcoală din astea, de elită, cînd a auzit ce plănuiau ăia să-i cumpere învăţătoarei şi directoarei de 1 Martie. Nuştiuce bijuterii de aur, cadouri aparte, că nu se face să ducă şcolarii coşari luaţi din piaţă, ca toată lumea. Cînd a încercat mama asta să spună că ceva nu e în regulă cu viziunea generală, a fost repede exclusă şi redusă la tăcere. Restul mamelor leoaice şi întreprinzătoare au pus-o la punct. Ea a tăcut de teamă că animozităţile o să se răsfrîngă asupra propriului copil.

Citeam de curînd că s-a umplut brusc Bucureştiul de etnici germani în preajma înscrierilor la Colegiul Goethe – fosta Hermann Oberth, cunoscută mai cu seamă ca Liceul German. Ioneştii s-au declarat Mülleri, ca să înveţe copilul materiile în nemţească. Concomitent cu asta vine, evident, şi un meditator privat acasă. Că mami şi tati nu vorbesc germană şi ăla micu învaţă la şcoală de ainţ ţvai drai poliţai şi cine naiba se mai poate uita pe temele lui? Între timp, o cetăţeancă austriacă se plîngea că n-are loc pentru copilul vorbitor nativ de germană pe motiv că ar sta în Adunaţii Copăceni, şi nu în Bucureşti. Nebunia e maximă. Faceţi, domnule, jumate din şcoli în limba germană că, uite, se caută.

Înainte de a mi se prăvăli în cap toate criticile pămîntului: da, sînt vinovată, nu am copii. Am făcut şcoala generală în Berceni cu o învăţătoare pe care o iubesc şi acum. Liceul l-am făcut la fosta „Zoia Kosmodemianskaia“ (Şcoala Centrală). L-am urît. De germană mă apuc acum, la bătrîneţe, la pian nu ştiu să cînt.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Mai multe