Microfonul și Monica

Spun unii că Apocalipsa nu va fi o catastrofă naturală, o prăvălire a cine știe ce forțe universale, imense, peste capetele noastre firave, ci va începe încet, abia perceptibil, printr-o mică criză care va deveni penurie. Și nu o penurie tragică, cum ar fi una de apă sau de carburanți sau de aer. Nici vorbă. Dintr-un motiv sau altul, omenirea nu își va mai putea produce necesarul unui bun fără însemnătate geostrategică ori cosmică, dar de stringentă utilitate pentru omul secolului nostru, precum hîrtia igienică sau săpunul sau ciocolata.  Asta va duce rapid la un haos confruntațional necontrolabil și, de aici, ni se va trage sfîrșitul. Dar, adaug eu acum, Apocalipsa aceasta ar putea fi anticipată de ­mici „apocalipse“. De pildă, o mică apocalipsă pare a cuprinde lumea democrațiilor tot mai des paralizate, în funcționarea lor, de mici și incredibile defecțiuni logistice. După episodul stupefiant-amuzant al lipiciului austriac care nu se mai lipea, blocînd întregul sistem electoral din cea mai redutabilă democrație a Europei Centrale, vine și în America episodul defecțiunii microfonului.

Cînd, imediat după dezbaterea electorală din 26 septembrie, Donald Trump a anunțat că microfonul său a fost defect, am rîs cu toții. Eu, unul, am rîs nu doar pentru că mi s-a părut a fi o scuză puerilă pentru o prestație foarte slabă în dezbatere, ci și pentru că, urmărind dezbaterea în direct pe canalul CNN International, am putut auzi perfect tot ce a spus năbădăiosul miliardar. Microfonul, depun mărturie, și-a făcut treaba. Totuși, Donald Trump a ținut-o pe-a lui în săptămîna care a urmat, repetînd cu toate ocaziile că a fost dezavantajat de microfon. Ei bine, cu cîteva ore înainte de scrierea acestui text, la cinci zile după dezbatere, Comisia pentru Dezbateri Prezidențiale (organizator oficial al tuturor dezbaterilor între candidații la președinția Statelor Unite care adună, în „sondajul sondajelor“, peste 15%) a anunțat că Trump are dreptate. Comisia a admis, într-un comunicat scurt, că au fost probleme în privința sistemului audio al lui Donald Trump, care au afectat nivelul sunetului în sala de dezbateri („Regarding the first debate, there were issues regarding Donald Trum’s audio that affected the sound level in the debate hall…“). Așa cum Trump va folosi în retorica lui electorală acest incident tehnic victimizîndu-se, și antitrumpiștii vor replica previzibil. Mai întîi, că decisivă e opinia celor peste 100 de milioane de telespectatori care au auzit perfect dezbaterea, căci defecțiunea a afectat doar sunetul din sala dezbaterii, unde asistau cîteva sute de oameni. Apoi, vorba directorului de comunicare al campaniei lui Hillary Clinton, nu microfonul a fost adevărata problemă a lui Trump în acea dezbatere. Toate aceste observații sînt adevărate. Însă mă întreb de ce o asemenea defecțiune, care evident îl dezavantajează pe Donald Trump, trebuia să se în­tîmple. Mă grăbesc să precizez că spun „trebuia“ nu pentru a sugera cine știe ce conspirație ocultă împotriva lui Trump – nici vorbă! Spun „trebuia“ chestionînd destinul…

Ceea ce am spus în textul de săptămîna trecută despre prima dezbatere Trump-Clinton, pe care am început să-l scriu exact în momentul în care dezbaterea s‑a încheiat și primul cerc al susținătorilor celor doi a urcat pe scenă pentru a-și felicita favoriții, a fost confirmat de mai toți comentatorii. Verdictul unanim a fost clar: Clinton a fost mai bună în această confruntare, iar Trump este dramatic de nepregătit și de inadecvat pentru Biroul Oval. Chestiunea microfonului lui Trump ține încă în viață opțiunea pro-trumpistă a acelor susținători ai săi care sînt atît de dezamăgiți de sistemul politic american și o detestă atît de intens pe Hillary Clinton încît nu vor să accepte realitatea. De altfel, în general, electorii democrațiilor de azi ajung foarte repede să nu mai accepte realitatea din pricina intensității nervoase a opțiunilor lor. Poate că, acum o generație sau două, cei care aveau norocul să trăiască în democrații autentice asistau la acest fenomen de încrîncenare și violentă închidere a minții ca la ceva marginal. Poate că patimile politice erau mai reduse, nu ca intensitate, ci ca răspîndire în aria electorală. Poate că, acum o generație sau două, numărul celor complet înnebuniți de politică pînă la punctul la care nu vedeau realitatea era mai mic în lumea liberă. Acum, însă, numărul acestora este, am impresia, majoritar. De-o parte sau de alta a baricadei, fanaticii fac, deja, jocurile nu prin propagandă, ci prin vot. Suma fanaticilor din toate părțile este majoritară. Genul omului normal, dubitativ, neangajat, dar conștient de propriile-i interese, este tot mai puțin numeros. În fața unui asemenea tip de electorat, un incident precum cel cu microfonul poate avea consecințe cu mult mai mari decît am crede, cu atît mai mult cu cît logica temperată și bunul-simț ne spun că nu ar trebui să aibă. Și, cu siguranță, acest gen de electorat se gîndește Donald Trump să-l ațîțe în zilele ce vin. După 26 septembrie, pare ultima lui șansă…

La vremea lui, Bill Clinton n-a fost cuminte deloc. Toată planeta știe. Gennifer Flowers, Kathleen Willey, Paula Jones, Monica Lewinsky, Juanita Broaddrick sînt doar numele cele mai cunoscute de pe lunga listă a femeilor cu care Bill Clinton a interacționat, cum să zic, intim și neprincipial în anii 1990, cît a fost președinte al Americii. De fiecare dată, Hillary Clinton l-a apărat cum a putut mai bine. Uneori, acoperindu-se și ea de rușine (ca în cazul Flowers unde, începînd cu 1992, Hillary a susținut ani în șir că Bill nu a avut nici un fel de relație cu această femeie, după ce președintele îi jurase în acest sens, pentru ca în 1988, sub jurămînt în fața unei comisii de anchetă, Bill Clinton însuși să admită că, da, a punctat și la Flowers). Ai zice, la prima vedere, că Hillary Clinton a fost mereu o soție fidelă păcălită de soțul ei, șarmant și charismatic fără îndoială. O femeie care a trecut peste toate aceste momente penibile cu putere, demnitate și, mai ales, o femeie care și-a iertat soțul. Asta nu are cum să-i dăuneze. Însă adversarii familiei Clinton spun, nu de ieri, de azi, că Hillary nu este deloc victimă în acest joc conjugal. Ea ar fi favorizat relațiile extraconjugale ale soțului ei, ar fi manevrat astfel încît Bill să alunece în păcat, practicînd o căsătorie cu totul disfuncțională și ipocrită. Repet, aceste acuzații la adresa lui Hillary nu sînt deloc noi, ele datează din chiar vremurile scandalurilor sexuale ale lui Bill Clinton.

După dezbaterea din 26 septembrie, Donald Trump, frustrat de rezultat, nu s-a putut abține să spună că știe multe lucruri neplăcute despre familia Clinton, pe care n-a vrut să le facă publice, că nu e frumos. Dar veștile venite din tabăra sa spun că Trump se gîndește foarte serios să atace pe direcția infidelității lui Bill Clinton, pentru a lovi în Hillary. Intervievați despre acest aspect, mulți comentatori au spus că tema este epuizată, că în anii 1990 s-a vorbit atît de mult pe acest subiect încît efectele electorale ale scandalurilor s-au consumat deja, dar și că Trump însuși, cu ale lui trei mariaje și cu viața lui Las Vegas style, nu ar fi foarte convingător să pledeze valorile familiei frumoase. Dacă Trump va deschide și acest front, vom vedea. Cui și dacă va folosi, de asemenea, vom vedea. Însă cert este că trend-urile de astă-vară s-au inversat, Clinton urcă și Trump coboară, iar Trump nu are prea multe idei despre cum ar putea să întoarcă iarăși lucrurile în favoarea sa. Cu atît mai mult cu cît frontul mediatic ce-i stă împotrivă tocmai s-a întărit serios.

USA Today este al treilea cotidian ca tiraj în Statele Unite, după The New York Times (al doilea) și The Wall Street Journal (primul). Cotidian mai degrabă de informație, cu relativ puțin spațiu alocat opiniei, promotor al data-jurnalismului, alcătuit pentru clasa de mijoc americană, cu ceva actualitate social-economică, sport, oleacă de politică și monden – fiecare în doze limitate, cît să nu domine ziarul –, USA Today este faimos pentru neutralitatea lui. Poate că succesul său stă tocmai în asta: și-a identificat perfect grupul de cititori și îi servește exact cu ce ei au nevoie fără să-i contrarieze deloc. Ei bine, USA Today, care în toată istoria sa de 34 de ani nu a susținut niciodată vreun candidat în alegerile prezidențiale americane și nu a făcut niciodată din politică o trăsătură pregnantă a profilului său, a anunțat că, prin decizia unanimă a corpului editorial, de data asta o susține pe Hillary Clinton. Motivul este, ca pentru mai toți cei care o susțin pe fostul secretar de stat, că Trump e mai rău. În motivația corpului editorial de la USA Today nu se găsește nici măcar un singur argument care vizează calitățile lui Clinton, ci doar o listă consistentă a defectelor lui Trump. Cît se poate de sugestiv pentru aceste alegeri…