Mi-a răspuns Ministerul de Interne. N-am înţeles nimic

Anul trecut, aproape în fiecare zi mă ciocneam de cîte o coloană oficială: traseul meu spre și dinspre redacție intersectează strada Berzei – parte din așa-numitul tronson Uranus care leagă rutier Piața Victoriei de Parlament. Ciocnirea consta, în fapt, în interdicția de a traversa strada recent lărgită și modernizată. Postați în fiecare intersecție, polițiștii îi opreau pe pietoni cîteva minute bune, pînă cînd treceau în trombă toate mașinile negre din coloană.

Dar, din noiembrie, coloanele oficiale par să se fi rărit semnificativ. Nu cred ca de atunci să mai fi întîlnit cinci. Între timp, a intervenit accidentul mortal al polițistului Bogdan Gigină din coloana fostului ministru de Interne Gabriel Oprea și mai ales scandalul de presă ulterior legat de folosirea abuzivă a coloanelor oficiale de către autorități. Accidentul a avut loc pe o stradă adiacentă tronsonului Uranus, pe Știrbei Vodă.

Au apărut atunci informații halucinante privind coloanele oficiale. De exemplu, că în dosarul deschis ulterior de procuratură – și de care nu se mai aude nimic – se arată că fostul ministru Oprea avea la activ peste 1600 de coloane, numai pe primele zece luni ale anului. Sau că de cîteva sute de coloane oficiale beneficiase în aceeași perioadă și procurorul general Niță. Sau că polițistul Gigină ar fi făcut parte în ziua fatidică din alte două coloane.

Nici două săptămîni mai tîrziu, are loc și incendiul de la clubul Colectiv. Revolta față de indolența autorităților atinge cote considerabile, inclusiv ample manifestări de stradă. Ceea ce a urmat, se știe: Guvernul Ponta demisionează, iar cabinetul care îi succede își asumă voluntar să promoveze transparența guvernamentală. Și, încurajat de o asemenea evoluție, via România Curată, i-am scris Ministerului de Interne, acum cu o nouă conducere, ca în baza legii privind accesul la informațiile publice să răspundă la cîteva întrebări punctuale. Printre care și una privind numărul de coloane oficiale pe primele zece luni ale anului.

Iată lista completă a întrebărilor:

„1. Cîte coloane oficiale ca mijloace speciale de deplasare a demnitarilor, așa cum sînt ele definite în Codul Rutier, au fost aprobate în primele zece luni ale anului 2015?

2. Cine au fost demnitarii care au beneficiat de aprobări pentru coloane oficiale în primele zece luni ale anului 2015?

3. De cîte deplasări în coloane oficiale au beneficiat fiecare dintre demnitarii de la punctul 2?

4. Cîte coloane oficiale au fost aprobate în perioada 22 octombrie 2015 – 22 noiembrie 2015?

5. Există un cost calculat mediu pentru o coloană oficială? Care este acesta, în cazul în care există?

6. Există un registru cu evidența constituirii de coloane oficiale? Dacă da, există intenția ministerului de a-l face public?“

Spre surprinderea mea, Poliția Rutieră susține că, în perioada selectată, „polițiștii Serviciului Misiuni Speciale, din cadrul Direcției Rutiere, au participat la efectuarea a 196 misiuni de însoțire a coloanelor oficiale“. Iar în luna următoare de după accidentul polițistului Gigină, „polițiștii rutieri au participat la efectuarea a 14 misiuni de însoțire a coloanelor oficiale“.

Distanța față de ceea ce se știa pînă acum este enormă. Dosarul procurorilor, dar și „sursele“ jurnaliștilor menționau pînă acum un număr de coloane de ordinul miilor, nu al sutelor. De unde discrepanța? Singurul lucru care îmi pare logic este scăderea numărului lunar de misiuni (de la aproape 20 cît era în medie în perioada ianuarie-octombrie, la 14, cît ar fi fost în noiembrie), în sensul că ministrul Oprea, dar și alți demnitari ar fi renunțat să mai solicite coloane într-o perioadă așa de sensibilă.

Oricum, în răspunsurile transmise, ministerul și-a luat cîteva măsuri de precauție: nu Poliția Rutieră deține evidența misiunilor de însoțire, ci alte instituții precum SPP-ul: „Activitățile pe linie de poliție rutieră ocazionate de misiunile de însoțire a coloanelor oficiale fac parte integrantă dintr-un complex de măsuri coordonate de comandamente special constituite la nivelul instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, de regulă, la nivelul Serviciului de Protecție și Pază“, se arată în răspunsul pe care l-am primit.

În ce privește evidența celor ce beneficiază de coloane oficiale, răspunsul ministerului este cel puțin remarcabil: polițiștii nu verifică cine se află în vehiculul însoțit: „Referitor la celelalte aspecte din solicitare, din analiza normelor incidente în vigoare, nu se precizează obligativitatea Poliției Rutiere de a deține o evidență a deplasărilor demnitarilor ce beneficiază de protecție și care au necesitat însoțire cu echipaje de poliție rutieră, întrucît lucrătorii din echipajul antemergător nu pot și nu au atribuții de a face verificări privind demnitarul care s‑ar afla în vehiculul însoțit“.

Nu îmi dau seama ce e aici, o ironie subtilă sau o mostră de prostie. Și, de fapt, nici nu mă interesează prea mult. M-ar interesa mai degrabă despre ce falie de comunicare este în continuare vorba atunci cînd avem de-a face cu transparența guvernării. Nu am găsit termenii potriviți pentru a afla răspunsurile dorite? Nu m-am adresat cui trebuie? Nu mai e așa important să aflăm statutul coloanelor oficiale? Chiar dacă există riscul ca un polițist să fi murit din cauza abuzului de coloane oficiale? Este poate un așa mare secret de stat lista publică a coloanelor oficiale? Ne confruntăm cu un model adversativ inevitabil între autorități și societate, în care și cea mai simplă întrebare duce la un joc de-a v-ați ascunselea cu informațiile?

Nu fac parte dintre aceia care au înghițit povestea cu schimbarea la față a politicienilor odată cu dublul eșec al lui Victor Ponta, la prezidențiale și la guvernare. Dar nu pot să nu observ discrepanța dintre ce își asumă declarativ noul Guvern în domeniul transparenței și ceea ce se întîmplă, de fapt, în unele cazuri concrete. În definitiv, și lista cu frăția universitarilor și pușcăriașilor cu dare de mînă a apărut după o serie de presiuni enorme ale presei și opiniei publice. Și de aceea, deo­cam­da­tă, cred că o astfel de listă e doar o excepție.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Foto: I. Iamandi