Ziua Naţională, PRO TV şi Occupy Pache Protopopescu

2 decembrie 2015 MASS COMEDIA

1 Decembrie, Ziua Națională a României, se sărbătorește la PRO TV. E numai o șmecherie de marketing a lui Adrian Sârbu sau mai mult de atît? Dacă vă amintiți anii ’90, stegulețele tricolore pe care le flutură copiii la parada de 1 Decembrie și fasolea cu ciolan care se livrează în piețe vi se par întîmplări recente, un pic neverosimile. Asta, fiindcă vă amintiți vechea scîrbă de simbolurile naționale, indusă de patriotismul oficial, ceaușist. Totuși, cum am ajuns la un 1 Decembrie participativ, cu stegulețe și fasole? PRO TV-ul lui Adrian Sârbu, care la începuturi avea o forță mediatică ieșită din comun, a contribuit la asta. Dar, întîi, să vedem de ce e importantă fasolea.

Într-un interviu, antropologul Vintilă Mihăilescu îmi explica: „Pentru ca o zi națională să fie percepută și trăită ca zi națională, trebuie să fie ritualizată. (…) Tot omul, pornind de la povestea cu fasole cu cîrnați, cu pomana electorală, spune-i cum vrei, a început să-și ritualizeze ziua de 1 Decembrie, să o aducă în casă. (…) Aceste mici elemente, aparent foarte triviale, fac ca sărbătoarea să treacă pîrleazul. Să fie reapropriată. Nu mai este a lor, și doar a lor, începe să fie și a noastră“. România s-a întremat deci cu o dietă de fasole. Dar ce caută ea, fasolea, cu ciolan sau cîrnați, în ziua de 1 Decembrie? E un simbol cazon, mîncare de cazarmă, dar nu vine din cazărmi. Florin Dumitrescu, unul dintre discipolii lui Vintilă Mihăilescu, remarca, în al său „Jurnal apropologic“ din Cațavencii, că fasolea e invenția PRO TV și datează de prin anul 2000. Am verificat și eu și am descoperit – pînă la proba contrarie, măcar – că prima apariție a ciolanului cu fasole are loc de 1 Decembrie 2001, la PRO TV, într-un ritual oficiat de Teo Trandafir și Radu Anton Roman.

Sărbătorile în aer liber din primii ani ai PRO TV-ului sînt legendare. Căciulile PRO TV împărțite iarna, polaroidele oferite de Valentine’s Day, cărțile poștale din clasa Votezi și cîștigi și toate celelalte strîngeau publicul PRO în Pache Protopopescu, pe care îl blocau din Piața Iancului pînă la Izvorul Rece. Data lansării PRO TV nu e deloc o simplă acrobație de marketing, fiindcă acesta s-a definit de la început, implicit, ca un anti-TVR. Anti-televiziunea publică, ce era devastată pe 13 iunie 1990 fiindcă nu putea difuza mitinguri din cauza ceții sau a unei casete încuiate în fișet. Pentru PRO TV, evenimentele în aer liber, oficiate mai ales de Florin Călinescu, dar și de Teo Trandafir, Cristian Tabără, Andrei Gheorghe și alții, au fost cea mai puternică unealtă de marketing, fiindcă au creat ceea ce azi se numește word of mouth marketing sau buzz, adică au generat discuții în societate, plus o mulțime de știri în presa neafiliată PRO. Marketingul Sârbu a funcționat. Dar ce-a indus el în simplii telespectatori?

Despre PRO TV se spune că a cîștigat, pentru Emil Constantinescu, alegerile din noiembrie 1996, la fel cum despre Facebook se spune că le-a cîștigat pe cele din noiembrie 2014. Dacă luăm aceste afirmații în considerare cu scepticismul necesar și ne întrebăm cum s-ar fi putut petrece așa ceva, e clar că nu de a trimite românii la vot în ziua alegerilor a fost vorba, ci de un anumit gen de schimbări de mentalitate. Iar în cazul PRO TV, reaproprierea străzii (cu vorba lui Vintilă Mihăilescu), a spațiului public, a fost la fel de importantă ca și în cazul Facebook. Cărțile poștale, căciulile și polaroidele veneau pe vreme rea – adesea la propriu, dar întotdeauna la figurat. Românii nu mai ieșiseră în stradă din vremea mineriadelor, reprimate cu o brutalitate care a făcut răni de durată și în psihicul național. Radu Sigheti, decanul fotografilor Reuters, care a pozat și mineriada din iunie 1990, și protestele din ianuarie 2012, îmi sugera la un moment dat că, în ianuarie 2012, violența era mult diminuată. Or, 2012 a fost, la rîndul lui, mult mai brutal decît marșurile din 2013 sau protestele din 2015. Căutați pe Internet pozele din 1990 ale lui Radu Sigheti și o să înțelegeți exact ce voia să spună.

Prin contrast, văzute prin grila protestelor din 2013 și 2015, evenimentele PRO din primii ani sînt asemănătoare, prilejuri de jubilație colectivă, indusă de media: televiziune atunci, Facebook acum. Nepartizane, aparent, dar ideologice – 1 Decembrie, îndemn la vot, pro-NATO etc. –, ele au multe puncte comune cu marșurile nepartizane de acum, a căror încărcătură de amuzament și sărbătoare a simțit-o oricine a participat la ele, pe lîngă obiectivele politice.

Totuși, în 1995 sau în 1996, în fața PRO TV, nu era chiar așa. Eticheta de entertainment, ideile fistichii la vremea respectivă, gen Valentine’s Day, Florin Călinescu, sînt mai degrabă măști conspirative pentru intențiile ideologice ale lui Adrian Sârbu. Rănile – fizice, dar mai ales mentale – provocate de mineri erau încă prea proaspete. O parte a României era înspăimîntată, pur și simplu, și s‑a vindecat prin Occupy Pache Protopopescu. În 1995 și 1996, românii și-au luat strada înapoi cu ajutorul unei televiziuni, la fel cum au făcut-o în 2012, 2013 și 2015 cu ajutorul rețelelor sociale. Și, în măsura în care media poate cîștiga alegerile, PRO TV le-a cîștigat pentru Emil Constantinescu cu un an înainte, la sfîrșitul lui 1995 și începutul lui 1996, la fel cum Facebook a cîștigat noiembrie 2014 în toamna lui 2013. În stradă.

Azi, PRO TV-ul fără Adrian Sârbu defilează cu un slogan-concesie, „Fii tu România“, care te îndeamnă să dai un exemplu prin ce faci, dar sună și ca o demisie, la modul: „Fii tu România, noi avem altă treabă“. Conspirativele căciuli PRO au fost înlocuite de măștile Anonymous, încă mai conspirative, dar mai tranșant politice. Andreea Esca e din ce în ce mai mică pe ecranul din ce în ce mai mare, iar Facebook-ul e din ce în ce mai mare pe ecrane din ce în ce mai mici, de la calculator la mobil. „PRO TV e al tău“ (deși al lui Sârbu) s-a transformat în „Facebook e al tău“ (deși al lui Zuckerberg), fiindcă „televiziunile și site-urile sînt ale mogulilor/politicienilor“, iar TVR nu mai e a nimănui, după ce a fost spulberată în 1995-1996 de uzurpatorul PRO. Locul de televiziune națională e (din nou) vacant, în țara care a dat tele-revoluția, în decembrie 1989. Şi, probabil, va rămîne așa. Istoria se repetă, dar se scrie pe altceva.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).