Vremea cacealmalei

Cacealmistul este o specie omniprezentă la televizor. Îl vezi şi în rîndul moderatorilor de talk-show-uri, îl găseşti şi printre invitaţi. Unii sînt cacealmişti aşa cum respiră, alţii merg la cacealma doar atunci cînd n-au mînă bună. Şi e firesc ca norocul să le mai joace şi astfel de feste, din moment ce sînt puşi să-şi dea cu părerea despre orice, de la chestiuni macroeconomice sau de geostrategie, pînă la comentarii legate de vorbele de duh aruncate de nu ştiu ce politician obscur, de starea rapiţei sau de problemele cu care se confruntă crescătorii viermilor de mătase. Nu poţi să le ştii pe toate - şi, cînd eşti prins pe picior greşit, improvizezi şi te arăţi sigur pe tine. Ca moderator, nu vei recunoaşte că nu te pricepi să faci o emisiune pe te miri ce subiect arzător la ordinea zilei, dar care ţie îţi scapă, ca guru analist nu vei spune nici în ruptul capului un simplu "nu ştiu" (dacă tot nu te lasă inima să refuzi invitaţia zilnică să fii văzut de tot poporul). Sînt, precum spuneam, şi cacealmişti care numai aşa ştiu să joace, pentru că altfel s-ar vedea că sînt de fapt nişte inşi mediocri, care nu prea au habar de nimic. Afişează siguranţă, se aruncă cu capul înainte, se cocoşesc, îţi zîmbesc stăpîni pe situaţie de parcă ar deţine marile adevăruri ale acestei lumi, dar ei de fapt n-au nimic în mînă. Şi - culmea - cu cacealmaua au reuşit să-şi facă un nume. Dintre moderatorii de emisiuni, unul dintre cei mai mari cacealmişti este, fără îndoială, Radu Moraru. Omul merge întotdeauna după ureche, dar se dă mare cunoscător al partiturii. E adevărat, are ureche bună şi, de cele mai multe ori, improvizează atît de bine, încît te face să-l crezi de-a dreptul expert. Numai că urechea îi mai joacă şi feste - şi, oricum, oricît de bun lăutar ai fi, nu poţi interpreta o piesă serioasă, simfonică. Prin urmare, Radu Moraru dă bine în emisiunile cu Laura Andreşan sau cu vreun prezicător de cutremure, că e de-acolo. Mai grav e cînd ţinteşte ceva mai sus. Deşi ei ţintesc numai foarte sus şi joacă mereu pe sume mari, cuplul Gîdea-Cristoiu este un alt pol al cacealmalei din televiziunile noastre. Cei doi lucrează foarte bine împreună şi se potrivesc ca biela cu manivela. Merg ca unşi. Este adevărat însă că meritul acestei lubrifieri îi aparţine patronului Felix, ale cărui interese Gîdea&Cristoiu se pricep să le servească de minune. (În paranteză fie spus, mulţi dintre jurnaliştii de astăzi se revendică de la "şcoala Cristoiu" - ceea ce spune foarte multe despre calitatea presei noastre.) Un alt cacealmist - care de data aceasta nu mai e din zona talk-show-ului, dar care dovedeşte că specia se poate reproduce oriunde - este Dan Chişu. A făcut de toate, deşi nu ştiu la ce se pricepe cu adevărat. Pe la jumătatea anilor ’90, publicul lua cunoştinţă de el în filmul Senatorul melcilor al lui Daneliuc, unde juca rolul unui franţuz (deşi nici actor nu e şi nici franceza pe care-o vorbeşte nu-l recomandă). La televizor a ajuns pentru prima dată după ce l-a convins pe patronul Festivalului Anonimul să facă înconjurul lumii pentru promovarea evenimentului şi TVR i-a difuzat pe post distracţia. Acum face o emisiune pe Realitatea TV, Mănînc, deci exist, care nu se deosebeşte cu nimic de No comment cu Monica Columbeanu. Omul se plimbă prin lume, mănîncă şi atît - căci, atunci cînd încearcă să mai şi gătească, nu-i iese deloc treaba. Altfel, deşi nu spune nimic, vorbeşte sigur pe el cîte-n lună şi-n stele. (Ce diferenţă enormă între emisiunea asta şi cea difuzată pe TVR 2, cu cei doi englezi motociclişti!...) De altfel, întîlnim tipul uman al cacealmistului nu numai pe sticlă, ci şi printre noi. De la micile firme, pînă în Parlament, vezi cum cacealmiştii ies întotdeauna în cîştig de cauză. Deja nu ne mai surprinde cînd vedem vreun coleg de serviciu submediocru cum este promovat numai pentru că ştie să pluseze dezinvolt, chiar dacă e total pe dinafară. Mona Muscă, prinsă cu mîţa-n sac, a ţinut-o pe-a ei şi a crescut în sondaje. Voiculescu - la fel. Trăim într-o vreme a cacealmalei - ceea ce pentru unii trebuie că e foarte excitant.