Vlogger-ii, ilegaliştii media
V-ați uitat vreodată pe YouTube la Mickey Haș, Tequila sau basarabeanul Ilie și, dacă da, v-ați întrebat nedumeriți de ce s-ar uita cineva la așa ceva? Ei bine, aflați că toți cei trei, dar și Zmenta, Bromania și mulți alții sînt celebri pentru demograficele lor – adică puberi și adolescenți. Nebăgate în seamă de media de mainstream, vlog-urile – sau videoblog-urile – generează zeci de mii de vizionări pe postare și au sute de mii sau milioane de abonați la canalul respectiv, într-o epocă în care blog-urile preponderent text au încetat de a mai fi o mare noutate și un mare generator de trafic. Dar, din nou, ce găsește publicul, de regulă foarte tînăr, la acești oameni?
Un top 100 al vlog-urilor românești, lansat la începutul acestei săptămîni de agenția digitală Screen Native, ne permite să dăm un prim răspuns, tematic, la această întrebare. Din cei 100 de vloggeri, cei mai mulți se ocupă cu gaming, entertainment, lifestyle, ceva numit „daily“, modă, frumusețe și educație. Dacă unele dintre categoriile de conținut vorbesc de la sine, să zicem că diferența între entertainment și lifestyle ar fi că primul e mai degrabă de sex masculin, iar al doilea, de sex feminin – dacă ne gîndim la identitatea vlogger-ului – și că primul seamănă mai degrabă a umor, iar celălalt, mai degrabă a povești de viață. „Daily“ – „zilnic“ – e o categorie care se referă mai degrabă la frecvență decît la conținut, iar existența ei sugerează faptul că videoblog-urile caută un gen de fidelitate care să țină agățați privitorii de canalul și personajul respectiv, de la un episod la altul, ca serialele TV. Iar în privința lui „Educațional“, veți fi poate surprinși să constatați că această categorie e la locul ei în cele 12 cazuri care și-o revendică, fiindcă, cumva, canale gen „Atenție, cad mere“ reușesc să spună povești despre lumea din jurul adolescenților într-un mod dacă nu foarte doct, cel puțin pe înțelesul lor. Restul topului mai cuprinde muzică, modă, frumusețe, fitness sau farse.
Interesantă e comparația între aceste arii tematice și ceea ce colportează, de regulă, presa clasică din România. La politică și economie, vedetele ziarelor de hîrtie încă din zorii presei, se adaugă sportul, zona de divertisment/mondenă și tematica feminină. Atunci cînd presa clasică s-a mutat pe Internet, ea a dus după ea și aceste arii. Însă vlog-urile, opera unor oameni proaspeți, lipsiți de rutina și deprinderile tiparului, au expandat subtematici din zona mondenă-feminină și au făcut categorii dominante din tipuri de conținut abordate doar sporadic de vechile media, ca jocurile de calculator și consolă.
Bine, dar cum arată un vlog? Nu aveți nevoie de autorul acestor rînduri ca să aflați de pe YouTube că vlogger-ii sînt de regulă foarte tineri și atractivi, dinamici și posesori ai unui debit verbal care pe alocuri riscă să te aiurească. Sînt, sau încearcă să fie, amuzanți și, adesea, pozitivi, chiar dacă, pe ici, pe colo, unul sau altul dintre ei își etalează fobiile sau supărările. Vlogger-ul te privește în ochi din ecranul calculatorului și are prea puțin din profilul de hater al fratelui lui mai mare, blogger-ul text, care se ascundea în spatele unui pseudonim. Pînă aici, lucrurile sînt observabile cu ochiul liber. Interesant e însă ce se întîmplă „în spatele“ camerei, din punctul de vedere al producției video. La propriu, acolo nu e, de multe ori, nimic – și cu toate acestea, vlog-urile arată bine din punct de vedere vizual. De la webcam-uri de calculator mai răsărite la GoPro-uri și la capturile de ecran cu care își ilustrează gamer-ii recenziile de jocuri, vlog-urile folosesc reurse video limitate, dar contemporane, cu bun-simț audiovizual. Se filmează și montează adesea ei înșiși și fac asta mai bine decît răsuflații autori de știri și reportaje de la TV. În cadru „se întîmplă“ adesea lucruri, deși pare că vorbim de o specie video în care ar trebui să te uiți fix, minute întregi, la un cap vorbitor. Amatorismul consacrat acum zece ani de YouTube e astăzi dotat cu camere video care filmează aproape la fel de bine ca acelea profesionale și cu un bun-simț vizual situat peste media televiziunilor dintr-o țară estică.
Egocasting sau meserie? N-am stat să numărăm în top 100, dar vlogger-ii români – și nu numai – au cu siguranță foarte rar peste 30 de ani și surprinzător de des, sub 20. Pare că la o asemenea vîrstă nu ai griji materiale și nici a ședea în fața unei camere ca să te pui pe YouTube nu pare cel mai serios demers de carieră. Totuși, Bianca Adam – Tequila, ocupanta locului II în top, are un motto englezit care rezumă bine condiția vlogger-ului: „O să reușesc fiindcă sînt suficient de nebună încît să cred că pot“. Tequila – și ceilalți adolescenți sau tineri cu milioane de spectatori – cîștigă bani, și nu tocmai puțini. YouTube plătește, cu aproximație, între 200 și 700 de euro pentru un milion de vizualizări unui posesor de canal influent din România, dar la asta se adaugă, mai ales, sponsorizările de la diferite produse, de la pizza la cosmetice. Banii care vin din astfel de contracte sînt de ordinul miilor (chiar dacă nu multe) de euro. Suficient pentru soluțiile de producție economicoase, despre care am vorbit mai sus.
Una peste alta, o generație de public video crește odată cu noii ei idoli, deocamdată într-un fel de ilegalism media dat de felul cum media mainstream neglijează YouTube. Iar după YouTube vine Facebook, încă greu de ierarhizat în materie de video. Îi vom vedea pe toți cei numiți mai sus vreodată la TV? Dacă Mickey Haș, patriarhul videologging-ului (pare a avea puțin peste 30 de ani în imagini, nu i-am găsit vîrsta pe net), a scris pentru Antena 1 și în top există și alte personaje care au cochetat cu alte canale media, răspunsul e mai degrabă pe dos: televiziunea se mută, încet-încet, acolo unde sînt acum vlogger-ii. Dacă aveți un televizor nu mai vechi de cîțiva ani, șansele să fi văzut pe el măcar un clip de YouTube odată sînt destul de mari.
Foto: Bianca Adam – Tequila