Versus Michael Jackson
Nu, acesta nu este încă un text despre moartea lui Michael Jackson. Este însă o reacţie la două articole despre moartea lui, două articole siderante prin felul în care ignoranţa merge mînă în mînă cu mistificările, prin superficialitatea muzicală placată pe tonul moralizator cu accente de diatribă provincială pseudo-metafizică împotriva culturii pop şi a valorilor occidentale, două articole scrise nervos şi grosolan, impertinente prin dispreţul afişat faţă de un artist popular, la acea vreme încă neînhumat, faţă de milioanele de admiratori în doliu şi, mai ales, ridicol prin felul în care declamă, cu o vehemenţă demnă de un scop mai înalt, mediocritatea lui MJ în ciuda opiniei la unison a specialiştilor. Cele două articole publicate, ambele, pe 30 iunie, aparţin lui Mihail Neamţu ("Declinul apusean la moartea unui idol" pe site-ul HotNews.ro) şi lui Traian Ungureanu ("When The Music’s Over", pe blogul personal). Insensibil la moartea unui om şi iritat de sensibilitatea celorlalţi, Mihail Neamţu se arată foarte îngrijorat de starea unei lumi occidentale în care nişte milioane de oameni s-au găsit să "bocească" un artist cu "inteligenţă de sugar", un "pervers", un "consumator avid de pornografie" care-şi atinge "frecvent cu mîna organele genitale", tată "debil, ridicol şi pre-senil", "trist ca o paiaţă" etc. Presa tabloidă îşi găseşte, nesperat, în ortodoxistul Mihail Neamţu nu doar un cititor frecvent care reţine şi reproduce tot felul de informaţii dubioase, dar şi un maestru ce frizează rasismul atunci cînd face pe psihanalistul de tarabă afirmînd că "împărţind acelaşi closet" cu un cimpanzeu, "depigmentatul" artist "descoperea o frăţietate peste milenii." Nu se ştie exact cît de bizar a fost MJ, cert e că oamenii l-au vrut bizar cu tot dinadinsul. Fiecare e liber să compileze propriul portret din tot ce s-a scris despre MJ, un artist cu totul şi cu totul neobişnuit în jurul căruia fantezia (mediatică) a fost cu mult mai puternică decît adevărul (biografic), numai că Mihail Neamţu nu are nici o apetenţă pentru fenomenul pop, îl comentează şi îl judecă după criterii nepotrivite. Despre stilul lui de dans, un mix original între elemente de balet şi de breakdance culese de pe stradă care au impus un nou limbaj corporal (stil care îi fascinase pe Fred Astaire şi pe Gene Kelly prin "nervozitate şi ritm"), jurnalistul spune că era vorba doar de "cîţiva paşi încordaţi într-un ritm obositor, robotizat şi halucinant". Nici vocea nu e pe placul lui Mihail Neamţu: "Bărbat de culoare neagră, MJ şi-a negat masculinitatea printr-o voce efeminată strident". Oare cum îţi poţi efemina o voce? Analizîndu-i stilul vocal, Rolling Stone Magazine scria: "Abilitatea lui de a cînta în staccato şi de a cînta ritmuri complexe într-o perfectă sincronizare face din MJ cel mai bun vocalist ritmic din lume. Tehnic vorbind, era un tenor cu un ambitus ridicat care, înainte de a intra în falsetto, ajungea de la Mi de jos la Do de mijloc atingînd 44 de note. Datorită acelui vibratto instinctiv, era capabil să atingă octave pe care mulţi tenori nu le ating cu vocea lor naturală." După dans şi voce, urmează hainele: "MJ se îmbrăca şi se dezbrăca cu acelaşi prost gust consacrat de vedetele din Hollywood. Kitsch debordant şi insecuritate psihologică extremă". Ce nu ştie jurnalistul, dar dacă se informa înainte să se inflameze ar fi aflat foarte uşor, e faptul că MJ îmbrăca hainele designerilor Michael Bush şi Dennis Tompkins, iar unele dintre jachetele sale erau create de Deborah Landis. Devenit fashion icon în anii ’80, influenţa lui MJ se simte şi astăzi cînd jachetele cu pricina tocmai au fost restilizate de Balmain, iar celebra lui mănuşă albă a fost omagiată de Louis Vuitton. Elitist ("Cîte cărţi credeţi că a citit Michael Jackson? Care literatură? Din cîte limbi? Din ce secol?"), dar preluînd toate clişeele tabloide, perorînd cu gravitate despre "hăul culturii de masă", dar deplîngînd anonimatul Stelei Enache, grosolan prin limbaj şi indecent prin felul în care manipulează aspecte din viaţa privată a artistului, dar reclamînd îngrijorat tocmai pierderea "partidei decenţei" în Occident, din acest articol plin de resentimente al lui Mihail Neamţu nu răzbate nici una din valorile creştine al căror apărător este. Textul este vanitos şi plin de dispreţ, vehement acuzator şi condescendent moral, lipsit de bun-simţ, compasiune şi înţelegere faţă de semenii inferiori lui căzuţi în patima pop-ului. Dacă totuşi talentul lui MJ, pentru care nu are organ, nu-l opreşte de la cele mai pline de desconsiderare afirmaţii, pe Mihail Neamţu nu-l impresionează nici măcar umanitarismul artistului care, implicat în peste 40 de acte caritabile, a donat copiilor bolnavi şi săraci peste un miliard de dolari, a construit şcoli, parcuri, a dotat spitale, fiind considerat primul artist pop din istorie care a iniţiat şi girat campanii umanitare. De fapt, acest regretabil text scris la moartea unui artist care visa copilăria veşnică nu spune mai nimic despre MJ, însă spune prea multe despre autorul lui. Şi pentru că tot se arată Mihail Neamţu dezamăgit de versurile lui MJ, îl sfătuiesc să asculte refrenul din "Man in the mirror": "If you wanna make the world a better place / Take a look at yourself, and then make a change." Poate nu va găsi aici poezie, dar e posibil să găsească altceva. Traian Ungureanu însă nu poate fi suspectat de inocenţă. Este stupefiant felul în care mistifică informaţii. "Majoritatea grupurilor care au urcat pe scenă la Glastonbury s-au ferit să spună ceva despre Jackson sau au recurs la remarci respingătoare. Contestatarii au avut de spus unul şi acelaşi lucru: Jackson nu a făcut muzică mare, nu a schimbat o iotă din limbajul muzical al epocii pe care a dominat-o comercial şi nu a fost, în cele din urmă, un adevărat artist", afirmă TRU cu aerul celui bine informat. Dat fiind că referinţa la Festivalul de la Glastonbury este, în mod deliberat, măsluită (cu un simplu google puteţi citi despre impactul real al morţii lui MJ în timpul festivalului, cum a fost el comemorat ad-hoc de public şi omagiat de mai toţi artiştii, vezi http://entertainment.timesonline.co.uk/ tol/arts_and_entertainment/music/article6580488.ece), mă întreb dacă jurnalistul este impostor sau doar meschin. În ambele cazuri, îşi desconsideră grav propriii cititori. (Mă întreb dacă TRU foloseşte frecvent acest truc al minciunii afirmate cu aplomb bazîndu-se pe indolenţa şi credulitatea cititorilor.) Articolul lui Traian Ungureanu este, cap-coadă, o copulaţie de afirmaţii nefondate, false, ridicole: "a rupt legăturile cu tradiţia din care s-a născut" (cum, de vreme ce toate albumele sale au un filon soul-funk-R&B atît de pregnant?), "capacitatea sa motorie în scenă nu a lucrat în nici un fel asupra muzicii" (oare ce vrea să spună sintagma "cel mai bun vocalist ritmic"?), "nu are posteritate artistică, pentru că nu a adus o schimbare de limbaj muzical" ("Nu s-a mulţumit să facă un album pop sau un album dance. El voia totul, combinînd chitara rock cu ritmurile R&B, corzile disco şi funkul de acum 40.000 de ani. Producţia la