TVR, exercițiu de desființare
Ce-ar fi să desfiinţăm, totuşi, taxa TV? Pînă acum am argumentat, la mine pe blog şi în ziarele care m-au întrebat despre asta, că aşa ceva e foarte pernicios pentru sistemul media românesc. Dar, pînă la urmă, de ce nu? Hai s-o facem, ca să vedem ce se întîmplă fără ea, fără taxă.
Ne mutăm cu gîndul, deci, undeva în septembrie 2012. De ce tocmai atunci? Pentru că „se fierbe“ campania electorală. Rămasă fără veniturile din abonamente, Televiziunea Română şi-a oprit emisia undeva în vara lui 2011, după o serie de mitinguri cu o participare de 1000-2000 de persoane, recrutate de sindicatele din TVR dintre cei 3200 de angajaţi şi rudele lor. Mitingiştii n-au stîrnit nici un fel de simpatie, ba chiar vedetele TVR Iuliana Marciuc, Marina Almăşan şi Sorin Burtea, au fost huiduite de trecători atunci cînd s-au arătat prin pieţe. E clar de ce.
Ce pierde TVR prin privarea de taxe, iniţiată de PSD ca măsură de represalii pentru tendenţiozitatea pro-PDL şi adoptată tacit de Camera Deputaţilor, în februarie 2011? În 2009, abonamentele însemnau în jur de 70-80 de milioane, faţă de vreo 40 de subvenţii de la Guvern, cheltuite aproape în totalitate pentru relee. În bugetul TVR mai figurau şi alte venituri, de 16-17 milioane pe an în 2009, din publicitate şi alte surse. Dar dacă, în 2011, TVR nu a emis mai bine de şase luni din an, şi banii din publicitate s-au volatilizat, fiindcă, evident, nu s-au difuzat nici puţinele spoturi din anii trecuţi.
Şase ore de emisie pe zi
După inutilele mitinguri, urmate de plîngeri la Bruxelles şi diferite altele, TVR a reintrat în emisie pe 31 decembrie 2011. Ajutoare din cer? Nicidecum: un singur post, timp de numai şase ore pe zi, între orele 18,00 şi 24,00. Cele vreo 10-12 milioane de euro proiectate ca venituri în noua configuraţie ar fi acoperit şi o grilă de 24 de ore, dacă ar fi fost folosite economicos, dar costurile TVR erau grevate de procesele cu angajaţii concediaţi, numai vreo jumătate din cei peste 3000. Majoritatea veniturilor proveneau, în acest prezent ipotetic, nu din publicitate, ci din închirierea spaţioaselor platouri şi a altor echipamente performante, pe care TVR le achiziţionase din veniturile comparativ luxuriante ale anilor trecuţi. Emisia proprie se făcea mai ales din Studioul 4, cel devenit celebru în 1989, dar abandonat ca platou de ştiri prin 2006. Studioul 1, foarte spaţios, era închiriat de PRO TV, care făcea acolo Românii au talent.
Alte televiziuni foloseau şi ele alte platouri ale TVR. Dar de ce i-ar fi păsat de asta telespectatorului? Întrebare cu adevărat retorică. Mai bine faci Românii au talent decît Eurovision-ul Marinei Almăşan, cel care a îngropat TVR de Revelionul 2010/2011. „Înapoi în viitor“, în 2012, problema apare în altă parte: rămasă fără un departament pe care să-l conducă, Rodica Culcer s-a mutat la 10 TV, pe care RCS-RDS i-a cedat-o pe un euro lui Radu Moraru, în semn de mulţumire faţă de performanţele atinse. În timp ce acesta duce, fără succes, tratative cu Romtelecom pentru intrarea 10-lui pe Dolce, Realitatea TV şi Antena 3 au rămas singurele surse de informare cu privire la politică, ale românului. La modul statistic cel puţin, el, românul, n-a dat niciodată multe parale pe presa scrisă – zic sondajele –, dar aceasta, devenită din ce în ce mai sectară şi aliniată politic, a continuat să se desfacă în bucăţi. Evenimentul zilei a rămas şi fără bruma de tiraj tipărit pe care o mai avea şi s-a transformat în EVZ.ro, Gândul e mai preocupat de aplicaţia de iPad decît de exemplarele de hîrtie, care îi produc mai mult pierderi, iar România liberă şi-a creat o strategie de suplimente de lifestyle care umbresc tot mai mult vechea identitate, politică, a ziarului.
Jocuri politice
Mai sînt două luni pînă la uninominal; Victor Ponta, cel care tuna şi fulgera – cu succes, s-a dovedit – împotriva taxei TV la sfîrşitul lui 2010, şi-a anunţat deja intrarea în campania pentru prezidenţiale, cea programată de-abia pentru 2014. Apropiat al său, Sebastian Ghiţă, stăpînul Realităţii TV începînd din 2010, i-a solicitat acesteia asumarea explicită a susţinerii lui Ponta la prezidenţiale. Realitatea TV nu poate susţine făţiş nici un candidat al fotoliului de parlamentar în campania din 2012, dar nimic nu o împiedică să găzduiască discursurile lui Ponta despre programul său şi al PSD pentru 2014, deoarece Ponta nu vrea în Parlament, deci nu e, tehnic, în campanie.
De partea cealaltă, Antena 3 l-a lăsat de izbelişte pe Traian Băsescu, aflat în ultimii ani ai ultimului mandat, ca şi PDL-ul ajuns la un necăjit 15%. Crin Antonescu ţine pe postul familiei Voiculescu discursuri fulminante despre pericolul „socialismului cu faţă umană şi ochelari“ al lui Ponta, în timp ce Fundaţia „Dan Voiculescu“ lansează sub formă de broşuri şi pe Internet Programul „România 2014“, de natură conservator-liberală, desigur, fără nici o legătură cu campania de la uninominal. PDL protestează în zadar, fiindcă nu poate opune aceeaşi strategie: luptele interne fac imposibilă desemnarea încă din 2012 a succesorului lui Băsescu.
Dincolo de polemica Ponta-Antonescu, Realitatea TV şi Antena 3 au făcut un pact: ele tac şi despre 10 TV, vocea PDL, şi despre OTV, pe care Partidul Poporului, PP, şi Dan Diaconescu îl călăresc cu aplomb cel puţin către pragul electoral. În capul lui Diaconescu plouă cu amenzi, pentru repetatele încălcări ale regulamentului de campanie, dar gurul de pe OTV ameninţă cu o televiziune-pirat – PPTV – şi reclamaţii la CEDO, dacă i se scoate OTV-ul din emisie; pentru CNA e prea tîrziu ca să mai ia o asemenea măsură, în prag de campanie: lucrurile ar putea scăpa de sub control, cu aderenţii PP al lui DD.
Actul final
Mai contează, în acest joc, TVR? Postul unic cu şase ore de emisie pe zi a retrogradat pe locul 14, undeva sub Naţional TV şi Disney. Singurele emisiuni care depăşesc un punct de rating sînt Teleenciclopedia şi nişte meciuri de divizia a doua rămase dintr-un contract anterior cu Liga Profesionistă de Fotbal, fiindcă de cumpărat altele noi nu poate fi vorba. Oricum, autofinanţată aşa cum e, TVR nici nu prea are de cine să fie trasă la răspundere. Va fi, probabil, privatizată peste ceva vreme, fiindcă au mai rămas doar activele. Iar un buldozer ar putea crea cu succes, în Dorobanţi, loc pentru cîteva cvartale super selecte.
Toate acestea par o glumă proastă. Sînt totuşi consecinţe în mare parte previzibile ale excluderii TVR din sistemul media românesc. Sigur, televiziunea publică nu are de ce să fie la remorca nimănui: nici a PSD-ului, ca în mandatul Nicolau, şi nici a PDL-ului, cum susţine PSD-ul lui Victor Ponta că e în ziua de azi. Însă, fără ea şi fără mecanismul finanţării publice, rămînem cu posturile de mogul. Cine şi cu ce drept îi poate cere lui Sebastian Ghiţă sau lui Dan Voiculescu să facă un lucru sau altul cu propriile posturi TV? Cît timp nu încalcă legea, astfel de oameni îşi pot conduce televiziunile aşa cum vor. E democraţie, iar ceea ce nu e interzis e permis. Chiar dacă ne poate ruina politic.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).