Trei taximetrişti şi o pisică

Se spune că şoferii de taxi definesc un oraş, sînt vocile lui. Nu ştiu cît este de adevărat, însă aproape de fiecare dată cînd merg cu taxiul, am senzaţia că citesc din mers o pagină de roman. Bun sau prost, nici nu mai are importanţă.

● Master chef. „Ia uitaţi, toată lumea ia covrigul! Tot oraşul ia covrigul! În Bucureştiul ăsta umblă cîinii cu covrigu-n coadă! Ha, ha, ha... Şi dup-aia se mai plîng că sînt graşi, că le creşte burta mare!“ Tocmai am trecut pe lîngă o covrigărie dintre cele cîteva mii unde era coadă. „E de la criză“ – zic. „Nu mai au oamenii bani şi mănîncă covrigi, ce să facă?“ Şi el e gras, îi tresaltă burta cînd pune cîte o frînă, dar e simpatic. „Io-s la cură. De două săptămîni.“ Nu-i mai vine să rîdă şi tace o vreme. Cura te face trist. Pe Eminescu, la stop, mă întreabă brusc: „Ştiţi ce-aş mînca?“ „De unde să ştiu?“ „Nişte legume. De-abia aştep să ajung acasă şi să mănînc nişte legume... Poate îmi face nevastă-mea, mama ei de nenorocită, că n-o să-mi facă. Noi sîntem separaţi, dar stăm în aceeaşi casă. Dar las’ că mi le fac eu!“ Deja s-a înveselit, gîndindu-se la legumele lui. „Ştiţi cum le fac? Vă zic, să faceţi şi dvs. Că nu îngraşă, îs numai bune la cură. Luaţi o tigaie, ulei, căliţi o ceapă şi bucăţi de pui tăiate fîşii, fîşioare. Dup-aia puneţi legumele – din astea congelate, cu morcov, cu conopidă, cu porumb, de care or fi. Iar la final, vă zic secretul! Puneţi peste legume, în tigaie, nişte fulgi din ăştia de porumb. Puneţi acolo şi amestecaţi, dar să nu-i lăsaţi mult, că se înmoaie. Trebuie să facă cranţ, cranţ... şi cu legume... o nebunie! Aţi reţinut, nu?“ Cum o fi să conduci toată ziua un taxi şi să visezi că mănînci legume care fac cranţ, cranţ?

● Ce merge după legume? „Ce apă beţi?“ „Apă.“ „Din asta îmbuteliată, aşa-i?“ Aproape 60 de ani, cu chelie, cu un aer uşor suferind. „Păi, he, he, he, nu e bună!“ „Cum să nu fie bună?“ „Cea mai bună e apa de la robinet, vă zic eu. Şi nu asta de acum, aia de pe vremea lui Ceauşescu! Aia apă!“ Înghite în sec, mi se face sete. „Ştiţi că am citit undeva că apa de la robinet este singurul remediu care vindecă ciroza şi alte zece boli grave? Iei apa, o pui într-un vas acoperit cu tifon, o laşi pînă a doua zi, şi o bei! Aia apă.“ După o vreme: „Nu-i aşa că vă simţiţi tot timpul obosită?“ Nu neapărat, dar nu-l contrazic. „E de la apă. Şi mai e de la ceva. De la culori. Uitaţi-vă la farurile astea roşii de la maşini! Ele transmit nişte semnale creierului, care îl obosesc... Toată ziua, în oraşul ăsta, ne obosesc semnalele astea colorate. Dar vă zic eu remediul: mergeţi acasă şi reglaţi televizorul de la buton pe alb-negru, cum era pe vremea ailaltă. Să ştiţi că nu glumesc... vă uitaţi la imaginile alea în alb-negru şi o să vedeţi, după cam o oră, ce relaxată o să fiţi!“ Cum o fi să conduci toată ziua un taxi şi să visezi la apa de pe vremea lui Ceauşescu? Dar să ajungi acasă şi s-o faci alb-negru pe Andreea Esca?

● Şi ce merge după apă? „Sper să nu vă deranjeze că am o pisică...“ Tresar, mă uit după pisică; pînă la urmă, o zăresc pe scaunul din dreapta şoferului. Pare să doarmă. „E tare blîndă, nu face nimic rău, eventual se mai bagă în seamă cu clienţii.“ „Cum o cheamă?“ „Sophie. E partenerul meu, îmi ţine de urît noaptea!“ Rîde. E tînăr şi pare din cu totul alt film, nu dintr-unul minimalist românesc. Brusc, mă simt în alt oraş, poate la New York. Sophie face un salt, ajunge pe bancheta din spate, se freacă de mîna mea şi începe să toarcă. „S-a obişnuit repede în maşină?“ „N-are nici o treabă! Parcă s-ar fi născut într-un taxi.“ Dacă faceţi noaptea o comandă la Taxi 2000, cereţi maşina cu pisică. E mai mult decît un drum cu taxiul, e terapie.