Tonomatele nostre sînt mai cinstite decît ale lor

"Măi, păsărică, tu nu ai treabă azi?", "Cît era de agresivă ţiganca asta împuţită!" Ştim cui aparţin aceste expresii, deşi ele intră mai degrabă în registrul verbal al baronilor locali Mischie, Oprişan sau Sechelariu. Totuşi, iată că Traian Băsescu ţine să ne demonstreze că distanţa politică care-l desparte de personajele mai sus menţionate nu îşi găseşte corespondent într-o diferenţă de atitudine în relaţia cu presa. Regăsim acelaşi comportament agresiv faţă de jurnalişti, născut dintr-o pronunţată ranchiună împotriva celor care nu-i susţin 100% activităţile politice şi exprimă opinii diferite faţă de cele ale preşedintelui. Dacă preşedintele îşi permite să confişte telefoanele jurnaliştilor şi să-i jignească în cel mai marinăresc mod, ce aşteptări să mai avem din partea oprişanilor, mischiilor sau interlopilor despre care vreun ziarist mai curajos se încumetă să scrie? Surprinzătoare mi se pare lipsa de reacţie la derapajele prezidenţiale a unora care acum 3-4 ani dovedeau o maximă sensibilitate la atacurile pesediste împotriva libertăţii presei. Această toleranţă în faţa unor atitudini vizibil antidemocratice de care se face responsabilă inclusiv o parte a presei (mea culpa pentru exprimarea iliesciană) şi unii lideri de opinie contribuie la perpetuarea acestui gen de manifestări, indiferent de regimul politic sau actorii responsabili de producerea lor. Atitudinea preşedintelui le poate părea unora ca fiind o simplă descărcare nervoasă de moment, în comparaţie cu nevoia compulsivă a fostului premier Năstase de a controla presa pentru a elimina informaţiile critice la adresa regimului său, mai ales în zona televiziunilor. Totuşi, astfel de atitudini agresive sînt extrem de periculoase prin semnalul pe care-l transmit, acela de "undă verde" la comportamente agresive faţă de jurnalişti. TVR, perla din coroana politicienilor Altfel, apropierea anului electoral a crescut semnificativ miza presei, după ce primii doi ani post-electorali demonstraseră o oarecare relaxare a mediului politic în relaţia cu media. Anul trecut a consemnat o intensificare a presiunilor politice asupra presei, în special asupra instituţiilor care sînt inevitabil legate de zona politică - televiziunea publică şi Consiliul Naţional al Audiovizualului. După ce conducerile celor două instituţii au rămas vacante, în mediul politic s-a declanşat bătălia pentru controlul lor. Împărţeala s-a făcut transparent între PSD şi PNL, deşi negocierile s-au purtat în culise. Ghinionul lor a fost că, asemenea hoţilor care îşi împart prada, au apărut neînţelegeri majore între cele două partide, generate de lipsa de încredere reciprocă şi de posibilitatea ca unul dintre ele să-l "ţepuiască" pe celălalt şi să înhaţe conducerea ambelor instituţii. Inevitabil, toate aceste neînţelegeri au transpirat în spaţiul public şi au expus jocurile de culise. Una dintre victimele acestui murdar joc politic a fost, culmea ironiei, Valentin Nicolau, care fusese ales membru CNA din partea PSD în locul decedatului Ralu Filip şi avea promisă conducerea instituţiei. Între timp, negocierile între partide au transferat conducerea CNA la PNL şi aşa s-a trezit Nicolau victimă a jocurilor politice pe care tocmai el avea să le denunţe, renunţînd totodată la calitatea de membru al CNA. Valentin Nicolau este cel care a condus TVR în perioada 2002-2005, transformînd instituţia în portavocea Guvernului Năstase. Din păcate, povestea politizării TVR nu se termină aici. Conducerea TVR a ajuns, în premieră, pe mîinile unui politician, Alexandru Sassu. Evident, şi domnia sa a jurat de la bun început că se va bate pentru depolitizarea TVR, invocînd în favoarea sa un atu decisiv - faptul că vine din zona politică şi deci cunoaşte cel mai bine mecanismele politizării pe care are astfel ocazia să le combată mai competent decît alţii. Şi, pentru a ne demonstra că reţeta sa funcţionează, la doar trei luni de la instalare, a oprit de la difuzare a doua parte a înregistrării care ni-l prezenta pe fostul ministru Ioan Avram Mureşan înmînîndu-i un plic - presupus a conţine şpagă - ministrului de atunci al Agriculturii, Decebal Traian Remeş. Normal, cum să permită un politician să lase cetăţenii să vadă cum funcţionează corupţia, indiferent de partid? Parlamentarii au utilizat şi anul trecut atribuţiile legislative pentru a încerca să pună piedici libertăţii de exprimare. Dintre multiplele astfel de iniţiative, cea mai flagrantă aparţine deputatului PSD Eugen Nicolicea care, la doar cîteva zile după scandalul Remeş-TVR, a propus introducerea în Codul Penal a unui articol care să interzică difuzarea unor astfel de imagini. Adică, jurnalistul care va expune public imagini cu fapte de corupţie riscă să meargă la închisoare. Din fericire, protestele organizaţiilor de drepturile omului şi ale presei au reuşit să oprească această iniţiativă legislativă. Dacă anul 2006 a adus eliberarea jurnaliştilor de ameninţarea sancţiunilor penale pentru opiniile exprimate, prin eliminarea insultei, calomniei şi a defaimării ţării din Codul Penal, începutul anului 2007 a fost marcat de decizia Curţii Constituţionale de a anula această decizie, sub pretextul că nu există altă modalitate legală de protecţie a demnităţii persoanei. Clientul nostru, stăpînul nostru Presiunile şi ameninţările mediului politic nu sînt nici pe departe singurele care afectează presa din România. Există şi alt gen de presiuni, mult mai puţin vizibile şi pe care doar puţini sînt dispuşi să le facă publice pentru că riscă sinuciderea economică. Este vorba de presiunile venite din partea celor care cumpără spaţiul de publicitate al ziarelor, televiziunilor şi radiourilor. Avem, în ultimii ani, suficiente exemple de şantaj editorial practicat de corporaţii care ameninţă presa cu ruperea contractelor de publicitate (principala sursă de venit a presei) în cazul reflectării negative a activităţii lor în paginile ziarului. Anul trecut, ziarul Curentul a făcut publice clauzele abuzive introduse de Romtelecom în contractele de publicitate. Tot anul trecut, TV Galaţi a întrerupt o emisiune la jumătatea desfăşurării acesteia în urma presiunilor făcute de Mittal Steel. Emisiunea avea ca invitaţi doi lideri de sindicat care dezbăteau problemele întreprinderii, mangerul Mittal Steel refuzînd să participe la emisiune. Directorul televiziunii a invocat dependenţa presei locale de contractele de publicitate cu Mittal Steel în sprijinul deciziei sale de a întrerupe emisiunea. "Mogulii" şi "tonomatele" Nu putem evita să menţionăm o temă dragă preşedintelui (şi nouă, recunoaştem) - "mogulii de presă". Piaţa de media din România cunoaşte de cîţiva ani un proces accentuat de concentrare a proprietăţii, proces ce are cîteva aspecte pozitive, dar mă voi mărgini să menţionez aspectele negative care riscă să ameninţe libertatea de exprimare a jurnalistului şi dreptul la liberă informare al consumatorului de media. Avem, la ora actuală, o piaţă dominată la nivel naţional de trei mari grupuri media, cu un al patrulea nou intrat, dar care încă nu a devenit jucător semnificativ. Aceste grupuri au în componenţă ziare, reviste, televiziuni, radiouri, agenţii de publicitate avînd puterea de a influenţa formarea opiniilor la nivel naţional. Dintre cei patru mari moguli de presă (Adrian Sîrbu, Dan Voiculescu&familia, Sorin Ovidiu Vîntu şi Dinu Patriciu), doi (Dan Voiculescu şi Dinu Patriciu) au interese politice evidente, iar doi (Patriciu şi Vîntu) au probleme cu justiţia. Nu cred că are rost să detaliez modul în care Voiculescu îşi negociază poziţia pe tabla politică folosind media, pe care le controlează familia sa, ca principal argument. De asemenea, faptul că multe dintre instituţiile media membre ale acestor grupuri produc pierderi financiare naşte suspiciunea că sînt folosite pentru obţinerea unor avantaje politice, economice sau de altă natură. La final, mă voi referi la altă temă dragă preşedintelui, "ziariştii tonomat". Da, cu siguranţă avem şi astfel de jurnalişti dispuşi să-şi vîndă conştiinţa în schimbul unui job călduţ şi bine remunerat. Există însă şi jurnalişti, şi formatori de opinie care se întîmplă să aibă opinii diferite de ale preşedintelui. Întrebare: oare toţi ziariştii tonomat sînt în tabăra ostilă preşedintelui? Sau preşedintele nu poate fi criticat decît la comandă (cu toţii ştim că Traian Băsescu e infailibil în tot ce face), în timp ce susţinătorii săi sînt monumente de conştiinţă, adevărate repere morale ale României? Răzvan Martin lucrează în cadrul Agenţiei de Monitorizare a Presei şi este coautor al recent lansatului Raport FreeEx "Libertatea Presei în România - 2007".