Televiziune cu tracţiune politică

28 septembrie 2008   MASS COMEDIA

Emisiunea de la Realitatea TV despre care am scris săptămîna trecută, în care oamenii simpli erau creditaţi drept critici de artă (de la gunoieri pînă la patronul lor, Silviu Prigoană) a fost, după cum era de aşteptat, doar începutul isteriei televizuale. Încă nu-şi spuseseră cuvîntul cei de la Antena 3. Cum puteau să-şi facă din nou numărul în care să şteargă pe jos cu Patapievici, "omul lui Băsescu", aceştia şi-au suflecat bucuroşi mînecile şi s-au pus pe treabă. Expoziţia lui Benedek Levente nu mai prezenta mare interes, pentru că ICR-ul nu avea nici o legătură cu ea, aşa că toate tunurile s-au îndreptat înspre cea de la Bochum, unde au expus Alexandru Rădvan şi Sorin Tara. Mai întîi, l-au invitat pe H.-R. Patapievici în emisiunea La ordinea zilei unde, pe lîngă Dana Grecu şi analistul militar Radu Tudor, mai era şi Andrei Bădin. Acesta din urmă fusese, desigur, recomandat pentru prezenţa în emisiune de zelul pe care l-a depus pentru a desfiinţa expoziţia de la New York, de faptul că a scris pe blogul lui despre "penisul lui Patapievici" sau că l-a reprezentat pe preşedintele ICR sub formă de falus. Cît despre Dana Grecu, ea este cea care a afirmat în vară, în emisiunea ei în care se înfiera activitatea ICR, că Patapievici nu a fost găsit pentru a i se lua şi lui o declaraţie. În afară de aceasta, ea e persoana perfectă - şi a dovedit asta şi în alte emisiuni - pentru a juca rolul de procuroare-activistă, în ceva care să imite un tribunal al poporului din anii ’50. Este combinaţia ideală între isterie, demagogie şi agresivitate. Pe scurt, Antena 3 şi-a ales pe sprînceană comandoul pentru linşarea în direct a lui H.-R. Patapievici. Iar emisiunea a fost, de la un capăt la altul, un atac furibund al celor trei împotriva invitatului, căruia îi administrau lovituri cu nemiluita, de cele mai multe ori sub centură. Asta s-a întîmplat după-amiază, la ora 17. Seara, la emisiunea lui Mihai Gâdea, bătălia a fost reluată (de data asta, în lipsa celui pus la zid, aşa încît să nu se mai poată apăra deloc). Au urmat tiradele lui Stan, cu "Bă, Patapievici, bă, băiatule, eşti un zero!", zîmbetele fariseice ale lui Gâdea şi ofuscările "maestrului" Cristoiu. În paranteză fie spus, apropo de "preşedintele ICR nu a fost găsit pentru a da o declaraţie", Alexandru Rădvan a contactat Antena 3, pentru o intervenţie în emisiune. A fost refuzat şi i s-a spus că Antena 3 nu este interesată de ceea ce au de declarat artiştii. După ce s-a terminat Sinteza zilei de la Antena 3, la Realitatea TV a început emisiunea Andreei Creţulescu, Realitatea te priveşte, care punea pe tapet acelaşi scandal - expoziţia de la Bochum. Aici, invitaţii erau Dan Popescu, managerul galeriei H’Art, şi Adrian Păunescu, care urma să judece, în comisia parlamentară, activitatea ICR. Dan Popescu s-a dovedit un interlocutor excelent pentru Adrian Păunescu, pentru că a ştiut să-i ţină piept cu calm şi bun-simţ. Problema era cu Andreea Creţulescu, care, din moderatoare, se transformase în combatantă şi se raliase unei tabere. Desigur, taberei celor indignaţi de activitatea ICR. A doua zi, Dana Grecu strikes back. "Ne-am propus să vorbim cu specialişti în domeniu, să nu spună lumea despre noi că avem ceva de împărţit cu ICR-ul" - ne anunţă ea de la începutul emisiunii. Apoi îl prezintă pe unul dintre specialiştii invitaţi, Răzvan Theodorescu, care, de îndată ce ia cuvîntul, se lansează într-un atac violent împotriva lui Patapievici ("pentru mine este un caz patologic", "personajul nu există din punct de vedere cultural", "un mare romancier, cum este Augustin Buzura, a fost înlocuit cu un nimeni cultural", "drogaţii din ICR" etc.). S-a observat deja că, în toată afacerea aceasta, televiziunile nu sînt interesate de expoziţii sau de artă, ci numai de scandalul stîrnit. Măcar de-ar fi doar atît! Pînă la urmă, ar fi de preferat o presă tabloidă - cu toate păcatele ei - uneia care acţionează la comandă politică.

Mai multe