Ţara în care nimeni nu se compromite

Zilele trecute am văzut la televizor încă o dovadă a minunilor pe care le poate face chirurgia plastică şi recuperatorie pe plaiurile noastre. La emisiunea Unora le place de la TVR 2, Florian Lungu şi Mike Godoroja l-au avut invitat pe Constantin Bălăceanu-Stolnici, să ne povestească cum e cu rădăcinile muzicale ale poporului român. Invitatul era prezentat ca savant de excepţie, academician respectat şi chiar ca o „conştiinţă a veacului“ (Florian Lungu). Nu s-a făcut în schimb nici o referire la colaborarea cu Securitatea a acestei conştiinţe. Dacă ne-am fi născut ieri şi am fi văzut această emisiune, am fi crezut într-adevăr că avem în faţă un monument al probităţii morale şi profesionale, nu un turnător cu nume de cod „Laurenţiu“, care s-a autopropus Securităţii pentru colaborare, care a cîştigat bani buni pentru delaţiunile sale şi care, printre altele, a participat la acţiunile poliţiei politice împotriva lui Vlad Georgescu, directorul Europei Libere. Chiar dacă nu ne-am născut ieri, parcă-parcă ne venea să-l credem pe Florian Lungu cînd ne vorbea despre cît de extraordinar e invitatul lui, că prea le zicea cu foc!...

România este ţara în care chiar şi cele mai harnice dame de consumaţie sînt revirginate la minut şi sînt prezentate poporului ca adevărate întrupări ale neprihănirii. Mai uscate, mai curate, acum cu 30% mai mult! Orice grozăvie ai face, în ţara asta se pare că nu ai nici o şansă să te compromiţi. Chiar dacă-ţi sînt scoase la lumină matrapazlîcurile, chiar dacă ajung la public tot felul de dovezi ale mîrşăviilor tale sau ale lumii joase în care te învîrţi, a doua zi poţi apărea la televizor ca o floare, iar cei din jur să te crediteze ca autoritate morală şi lider de conştiinţe. 

Să ne uităm, de exemplu, la un Bogdan Chireac. Un om băgat în tot felul de aranjamente subterane şi afaceri dubioase, care ne este livrat cu obstinaţie, la televizor, ca mare lider de opinie – specialist, serios şi integru. De curînd, presa a dat publicităţii nişte documente din dosarul ALRO, cu interceptări ale convorbirilor dintre Chireac şi Dorin Cocoş. Omul este acelaşi pe care-l ştim şi din transcrierile convorbirilor cu şeful ANI, Cătălin Macovei. Un individ care vorbeşte şi acţionează exact ca un golănaş de cartier. Cum să nu-ţi vină să rîzi cînd îl vezi la televizor pe Bogdan Chireac cu ce morgă perorează despre tratate bilaterale şi geopolitică? Un om serios, a cărui minte, Cocoşilă, e desigur la alte prostii... 

Un alt exemplu de revirginare de succes este Mihai Tatulici. Cel care astăzi se prezintă ca jurnalist integru, preocupat de binele public şi de campaniile sociale, făcea mai ieri campanii la fel de sociale, dar în care-l recomanda pe Ioan Stoica, artizanul unei minuni care urma să aducă prosperitatea pe Pămînt. După cum ştim, minunea s-a numit Caritas şi a lăsat mulţi oameni pe drumuri. Tot Tatulici e cel care l-a relansat pe orbită pe poetul de curte al Ceauşeştilor, Adrian Păunescu, într-o emisiune antologică pentru demonstrarea calităţilor detergenţilor româneşti. O mînă spală pe alta. 

Dar ce vorbim de toate aceste cazuri, cînd îl avem pe Corneliu Vadim Tudor, cel care ne ilustrează de fiecare dată la televizor miracolul imaculatei reconcepţii? Nu mai vorbim de ce a făcut înainte de ’89 – asta ţine deja de preistorie –, ci de lucrurile pe care le afirmă de fiecare dată pe micul ecran, jurîndu-se pe documente şi pe ce are el mai sfînt, şi care se dovedesc apoi jalnice baloane de săpun. Oare nu ştim deja ce are mai sfînt Vadim Tudor? Ei, bine, se pare că nu – şi de aceea oamenii de televiziune îl invită în continuare să ne lumineze calea. 

Care să fie explicaţia faptului că sîntem astfel prostiţi pe faţă, fără nici o tresărire? Poate pentru că şi nouă ne place starea aceasta de dulce amnezie?