Taina ungerii ca analist
Televiziunea de tranziţie a creat o categorie interesantă de personaje - cea a analiştilor. Analiştii - contrar a ceea ce ne spune numele lor - nu analizează. Ei ştiu. Ştiu şi ne luminează şi pe noi, muritorii de rînd, cu ştiinţa lor. Au în general un aer suficient şi par că ne fac o favoare că ne spun adevărurile acestei lumi. Analiştii sînt de mai multe feluri: generalişti (buni la orice şi care se simt la fel de bine şi cînd vorbesc despre politică, şi despre încălzirea globală, şi despre secretele creşterii viermilor de mătase) sau specializaţi pe un anumit domeniu. Şi în cazul unora, şi în al altora, e un mister cum au ajuns la performanţa de a fi consideraţi nişte guru ai naţiei. În cazul domeniilor de nişă însă, lucrurile par ceva mai simple: este de ajuns să te pronunţi de cîteva ori în domeniul respectiv (nu contează ce şi cum spui) şi vreo televiziune să te bage în seamă, cînd e în pană de subiecte. După aceea, lucrurile merg de la sine. De fiecare dată cînd se va mai ivi vreun subiect legat de domeniul în care tocmai ai fost uns analist, toate televiziunile - care acţionează în turmă - se vor înghesui să-ţi ceară părerea. Şi astfel vei intra în galeria puţinelor feţe care se perindă pe la toate posturile şi te vei crede vedetă. Şi, desigur, o minte luminată. Să luăm un exemplu. Cînd îl vezi pe Dan Ciachir la televizor, numai minte luminată nu te gîndeşti că e. El şi-a construit după Revoluţie o identitate de analist ortodox şi, ori de cîte ori există vreun subiect legat de creştinism, "hop şi el, de la Durău, berbecul lui Dumnezeu" (cum, frumos, zicea Creangă). Cel mai recent l-am văzut la Realitatea TV, dîndu-şi cu părerea despre documentarul cu aşa-zisul mormînt al lui Iisus, şi la Parte de carte pe PRO TV, unde era recomandat drept scriitor şi prieten al emisiunii. După cum spuneam, nu lumina minţii lui e cea care te orbeşte cînd apare pe micul ecran, ba te gîndeşti, după felul cum vorbeşte, că omul trebuie că face mişto şi că e vreun umorist, ceva. Are nişte grimase şi nişte incoerenţe de tot hazul, de zici că joacă tot timpul un personaj de-al băieţilor de la Divertis. Faţa lui veşnic îngrijorată sporeşte efectul comic. Nu mai vorbesc de cîmpii pe care-i bate, cu aerul că spune lucruri fundamentale. Ei bine, umorul involuntar al acestui personaj este luat de televiziunile care se uită în gura lui drept har, iar el este creditat ca mare specialist în lucruri sfinte. Cine este Dan Ciachir? Pun această întrebare, pentru că trăim într-o lume a amneziilor, în care ceea ce contează sînt numai clipa prezentă şi suprafaţa. Lumea uită că, de exemplu, Vadim Tudor, înainte de a fi "omul drept, care luptă cu mafiile şi îngrijeşte căţeii", a fost un individ care s-a prostituat la greu pentru regimul comunist. Tot aşa şi cu analistul nostru ortodox. Înainte de â89, el scria la Săptămîna lui Eugen Barbu & C.V. Tudor, revista imundă a Securităţii, care se îndeletnicea cu denunţarea "duşmanilor comunismului" şi bălăcărirea persoanelor indezirabile (care puteau fi de la Marin Preda, pînă la Monica Lovinescu - după umorile celor care scriau acolo). În acea vreme, ortodoxul nostru de serviciu, pe lîngă textele pe care le semna la vedere în revista sus-amintită, mai umplea pagini şi pe ascuns, la Securitate. Cînd i s-a descoperit, anul trecut, dosarul de turnător, Dan Ciachir n-a găsit de cuviinţă să spună decît că nu o făcea pe bani, ci pe ţigări străine. Asta da scuză! După â90, Ciachir a schimbat macazul şi a găsit un loc safe: jurnalismul ortodox. După cum ştim, capii Bisericii Ortodoxe, ei înşişi pătaţi, nu agreează povestea cu dosarele Securităţii. Odată ce-ai intrat în această ogradă, eşti automat sfînt, indiferent ce-ai făcut şi ce faci. Desigur, ni se vorbeşte de cazul lui Saul, care s-a transformat fundamental după revelaţia pe drumul Damascului. Numai că Sfîntul Apostol Pavel nu a trecut sub tăcere povestea lui de dinainte de convertire şi s-a căit. Pe de altă parte, a-l invoca pe Sfîntul Apostol Pavel cînd vine vorba de Dan Ciachir este curată blasfemie.