Tabere pentru copii, sau de concentrare?

16 iulie 2014   MASS COMEDIA

Dragă Andrei,

Aş vrea să ştii, în primul rînd, că te înţeleg de ce nu ţi-a plăcut în tabăra „de aventură“ de anul trecut şi de ce nu mai vrei să mergi niciodată în tabere. Aş vrea să continuăm mica noastră discuţie pe care am început-o săptămîna trecută la Cluj şi care, din cîte mi-ai spus, te-a pus pe gînduri. Ştiu că te-a mirat cînd ţi-am povestit că în tabara de la Homord (aveam 14 ani, deci eram cu doi ani mai mare decît tine, acum), am scrijelit pe perete, ca la puşcărie, fiecare zi sub forma unei liniuţe, apoi am început să tai pe rînd liniuţele, aşteptînd să se termine. Dacă ar fi existat telefoane mobile şi dacă părinţii mei ar fi avut maşină atunci, cu siguranţă că aş fi procedat exact ca tine: i-aş fi sunat şi aş fi plîns la telefon să vină să mă ia de acolo. Nu trebuie să te simţi vinovat pentru asta, deşi e bine să-i înţelegi şi pe părinţii tăi, care au fost supăraţi iniţial, fiindcă tabăra aceea îi costase o groază de bani. Poate că au fost supăraţi şi pentru faptul că nu te-ai adaptat în tabără. Însă nu este vina ta, cum n-a fost nici vina mea. Există anumiţi copii (şi cred că sînt destul de mulţi, dar unii părinţi nu-şi dau seama de asta) care sînt mai sensibili sau au o personalitate aparte şi, pur şi simplu, nu sînt făcuţi pentru tabere.  

La fel ca tine, nici eu nu am fost un mare fan tabere şi abia acum îmi dau seama care era una dintre cauze – toată cruzimea de care copiii sînt dintotdeauna capabili şi toate frustrările lor adunate peste an (an şcolar, cu teme, privaţiuni, uneori cu părinţi prea severi) se manifestau, de obicei, în tabără. Incursiuni nocturne în dormitoarele fetelor, care se lăsau cu tras de cozi şi cu plînsete, costumarea în stafii (folosindu-se cearceafurile din dotare) pentru a-i speria pe cei slabi de înger, muşte moarte în ciorbele celor cu stomacuri mai delicate, faimoasa „pastă de dinţi pe clanţă“ sau legarea şireturilor sînt cîteva dintre cele mai inofensive exemple. Căci mai erau şi altele… De aceea, cînd mă gîndesc la tabere, îmi vin în minte scene întregi din Împăratul muştelor de William Golding, o carte pe care ţi-o recomand, e chiar potrivită pentru vîrsta ta. De multe ori, taberele erau ca nişte cîmpuri de luptă ale unor triburi sălbatice, dezlănţuite, unde adulţii însoţitori (tovarăşii noştri profesori) reuşeau arareori să „supravieţuiască“.

E adevărat, toate acestea se întîmplau pentru că pe atunci nu existau „activităţi“ care să ne ocupe timpul şi să ne consume energia. Acum există, ba chiar sînt prea multe. Tu te-ai plîns că în tabara „de aventură“ erau reguli foarte stricte şi un program care trebuia respectat. Însă nu toţi copiii au un spirit de aventură care să dea pe dinafară şi nu toţi sînt capabili din punct de vedere fizic să se caţăre toată ziua în copaci, să se tîrască prin şanţuri sau să construiască cazemate. Aici apar diferenţe şi unii copii se simt daţi la o parte, ba chiar se rîde de ei, aşa cum ţi s-a întîmplat şi ţie, la un moment dat. Din nou, nu este problema ta, greşeala este cea a adulţilor care organizează astfel de tabere. O tabără n-ar trebui să fie o competiţie continuă, pentru că după un an întreg de şcoală în care se pun oricum multe presiuni asupra ta să fii cel mai bun, numai de asta nu ai nevoie. Ştiu că ai fi avut nevoie, în primul rînd, de momente de relaxare în care doar să stai şi să te uiţi la joc, nu să fii nevoit mereu să participi. Uneori, înveţi mult mai multe doar privind. Însă adulţii nu înţeleg asta şi îi tratează pe toţi copiii la fel.   

În taberele copilăriei mele, nu se întîmpla mare lucru. Excepţia a fost Forumul Pionieresc de la Crevedia – zece zile, la doar cîţiva kilometri de Bucureşti, într-un fel de campus construit în plin cîmp, unde în fiecare seară adia cîte o boare cu duhoare de pui arşi, de la fermele din apropiere. Cam horror, nu? Aici am avut parte şi eu de un program bine stabilit – vizite „de lucru“ prin fabrici şi uzine, la ferme de vaci şi porci, schimburi de experienţă cu pionieri din alte judeţe ale ţării etc. Cu alte cuvinte, ne pregăteau să devenim nişte comunişti adevăraţi (am discutat şi despre comunişti, dacă îţi aminteşti). Cum am rezistat? Am avut noroc că la Forum nu erau admişi decît copiii cu rezultate foarte bune (comandanţi de detaşament sau de unitate). Erau copiii valoroşi şi de bun-simţ, aşa că n-am avut parte de farse stupide şi nici de „pastă de dinţi pe clanţă“. Vezi tu, contează foarte mult grupul din care faci parte, aşa că e bine să fii atent şi să-ţi faci prieteni printre copiii care îţi seamănă.  

Te-a şocat un pic programul acelei tabere gratuite organizate de o corporaţie pe care ţi l-am arătat. Copiii nu aveau timp nici să respire, aveau 30 de minute pe zi program „de voie“, în rest doar activităţi de grup, evaluări şi plantat de puieţi. Ţi-ai dat seama că poate să fie chiar mai rău decît în tabara ta „de aventură“. M-ai întrebat de ce era aşa. Pentru că ţi-am dat exemplul cu Forumul Pionieresc, acum pot să-ţi răspund, cu o strîngere de inimă. Era aşa pentru că îi pregătesc pe copii să devină viitori corporatişti, angajaţii ideali ai marilor companii.

Oamenii au avut mereu nevoie de o formă de înregimentare. Veţi înţelege asta mai tîrziu. Pînă atunci, nu-ţi mai bate capul cu taberele şi încearcă să te păstrezi aşa cum eşti, diferit şi plin de personalitate.  

Cu drag, verişoara ta,

Adina 

Mai multe