Soarele şi pionierii

29 februarie 2012   MASS COMEDIA

Nişte articole publicitare de pe Internet ne anunţă că, pe 23 februarie, a apărut o nouă televiziune. Ni se spune că respectiva televiziune face parte din „proiectul de comunicare România 2.0“ al lui Sebastian Lăzăroiu şi că se numeşte TVH 2.0. Nu înţelegi mare lucru despre acest nou post, dar afli că Lăzăroiu e directorul lui şi că, în plus, moderează un talk-show intitulat Restart România. De asemenea, eşti informat şi despre acel proiect de comunicare din care face parte televiziunea: „Proiect Romania 2.0 are, pe lîngă televiziune, radio, presă scrisă, un Institut de sondaje care va livra zilnic sondaje profesioniste. Proiectul va avea şi o platformă online care va încerca să integreze în spaţiul virtual celelalte componente. Proiectul va avea un centru de evenimente care poate organiza conferinţe şi dezbateri. De asemenea, Proiectul va avea o şcoală de tineri lideri politici. Sebastian Lăzăroiu este directorul Proiect Romania 2.0 şi coordonează o echipă de tineri împreună cu care a declarat că doreşte să «îmblînzească viitorul»“.

În faţa unor asemenea informaţii, nu poţi decît să rămîi cu gura căscată. Iată – îţi zici –, în timp ce noi ne pierdem vremea cu prostii, nişte oameni responsabili au grijă de viitorul acestei ţări şi de îmblînzirea lui. În plus, televiziune, presă scrisă, radio, un institut care va livra zilnic sondaje (!), conferinţe şi dezbateri, şcoală de tineri lideri politici!

Ce-o fi cu această chestie care se anunţă providenţială pentru soarta României? Păi să ne uităm la cine ni se spune că o conduce: Sebastian Lăzăroiu. Sociolog, mai întîi s-a ocupat de sondaje, apoi a devenit consilier prezidenţial, apoi ministru al Muncii în guvernul Boc. Dar nu cunoştinţele de sociologie sau rezultatele de la minister l-au făcut celebru. Sebastian Lăzăroiu a devenit o vedetă în urma declaraţiilor pe care le-a dat periodic în presă. Omul îşi lua un aer important şi rostea tot felul de profeţii împachetate în cimilituri. Cum jurnaliştii erau convinşi că Lăzăroiu e canalul prin care transmite mesaje însuşi Zeus de la Cotroceni, orice cuvinţel scos pe gură de oracol era întors pe toate părţile în lungi şi obositoare talk-show-uri. Oare ce a vrut să spună cu Albă-ca-Zăpada? Şi omul era chiar darnic în tot felul de ziceri. A povestit presei inclusiv despre tatuajul pe care-l are pe mînă. La un moment dat, de la o declaraţie zglobie care a stîrnit reacţii de indignare în rîndul societăţii civile i s-a şi tras, iar premierul Boc a fost nevoit să-l elibereze din funcţie. Cît despre povestea cu Albă-ca-Zăpada made by Sebastian Lăzăroiu, aceasta s-a dovedit a fi o cacealma – ca multe alte previziuni ale strategului. Aşa stînd lucrurile, te întrebi pe cine a păcălit să-i finanţeze un asemenea proiect măreţ, Romania 2.0? Cine să fie cel care, crezînd că va upgrada ţărişoara, s-a încrezut în vorbele lui Lăzăroiu?

Dacă ai căuta postul TVH 2.0, l-ai găsi în coada listei, acolo unde ai exilat acel canal despre care nu puteai spune nici măcar că e o televiziune proastă, pentru că nu exista ca televiziune – TVRM. Şi astfel aflăm şi cine e omul cu banii, cel care stă în spatele întregii poveşti. Este vorba, desigur, de Aurelian Bondrea, patronul fabricii de diplome pe bandă rulantă numită Universitatea „Spiru Haret“ şi a Televiziunii România de Mîine (care, iată, acum se numeşte TVH 2.0). Aurelian Bondrea, absolvent al unei alte fabrici de diplome, de data aceasta de activişti PCR – „Ştefan Gheorghiu“ – şi fost politruc în regimul ceauşist.

S-au întîlnit, deci, două personaje abile, care întruchipează trecutul ruşinos, prezentul profitabil şi viitorul de cacealma. Soarele şi pionierii şi-au dat mîna peste ţară. Cine e, atunci, cel păcălit? Desigur, cel care citeşte TVH 2.0 şi nu TV H2O. Adică nu-şi dă seama că e îmbătat, din nou, cu apă chioară.

Mai multe