Senzaţional! - alegeri în organizaţia de tineret

1 martie 2008   MASS COMEDIA

Mare agitaţiune mare! Se alege secretarul general al organizaţiei de tineret a unui partid. Televiziunile sînt în fierbere şi dedică un spaţiu generos evenimentului: dezbateri, materiale la ştiri care să anunţe cu cîteva zile înainte ce urmează să se întîmple, iar apoi, în ziua cea mare, transmisiuni în direct de la locul faptei, cu studiouri mobile dotate cu analiştii de rigoare, care să comenteze pas cu pas şi la cald. Şi, desigur, ample materiale la ştiri. Dacă nu ai şti despre ce e vorba, ai rămîne cu impresia că ai de-a face cu cel puţin un summit internaţional. De obicei, un astfel de lucru nu stîrneşte interesul televiziunilor. E vorba de nişte alegeri într-un partid, pentru o poziţie destul de puţin importantă. Nu şi dacă personajul principal este fiica preşedintelui - mezina, Elena Băsescu. Cea mare, Ioana, n-a ajuns să fie aleasă în partid, dar, la vremea respectivă, televiziunile au dat la ştiri marele eveniment, cînd s-a dus să-şi ia în primire postul de notar în nu ştiu ce comună. Au parte toţi notarii de o asemenea mediatizare la începutul carierei? Nu. Dar nu aşa se pune problema. Ioana Băsescu nu este un notar de rînd, aşa cum nici Elena nu e un simplu membru al organizaţiei de tineret, ales într-o funcţie de conducere. Ele sînt fiicele întîiului om în stat! Prin urmare, e o ştire şi cînd se duc la discotecă sau cînd îşi schimbă coafura, d-apăi cînd se dovedesc a fi fete serioase, cu drag de muncă! Aşa stînd lucrurile, duminica trecută am urmărit cu sufletul la gură cum a fost aleasă fata cea mică. Am urmărit pregătirile pentru marele moment, i-am ascultat discursul (în care tînăra oratoare făcea pauze lungi la fiecare sfîrşit de frază, aşteptînd să fie aplaudată), am văzut cum a fost sancţionat contracandidatul ei, Bogdan Boza, cu o mulţime de cartonaşe roşii ridicate de public, pentru ca în final să aflăm că a fost aleasă cu "377 de voturi pentru şi doar 6 împotrivă". Apoi, desigur, declaraţii post-festum. În pauze, pe tot parcursul marelui eveniment, îi ascultam pe analişti cum despicau firul în patru: cum a fost discursul tinerei de 25 de ani? Ce şanse are să fie aleasă? Oare ce viitor politic va avea fiica preşedintelui? Înainte, toată povestea fusese pregătită şi cu un scandal provocat de contracandidatul Bogdan Boza, care povestise pe Antena 3 (desigur), la talk-show-ul lui Gâdea, cum Băsescu vrea să-şi instaureze dinastia în PD-L. Scandalos! Pe scurt, alegerea Elenei Băsescu a fost cel mai mediatizat eveniment de duminica trecută. În faţa lui, au pălit şi pregătirile pentru ceremonia Oscarului din noaptea respectivă, şi acuzaţia că totuşi România ar fi acoperit transporturi de prizonieri din Irak, chiar şi turneul tatălui Traian Băsescu în judeţul Covasna şi declaraţiile lui despre autonomia regională. Alegerea fiicei a fost toată ziua pe primul loc în emisiunile de ştiri de la Realitatea TV şi Antena 3. Ca de obicei, televiziunile noastre confundă interesul public cu interesele lor, de presă tabloidă (asta chiar cînd se recomandă ca televiziuni serioase, purtătoare pe plaiurile noastre ale spiritului CNN). Ei bine, nu: în realitate, fiicele preşedintelui nu sînt nişte personaje de prim rang doar pentru că tăticul lor e primul om în stat. Ar fi relevante pentru interesul public doar dacă ar face ceva notabil pentru comunitate. Deocamdată, Elena Băsescu s-a evidenţiat doar ca purtătoare de haine la defilările de modă, prietenă a fiului lui Hrebenciuc şi chip atrăgător în revistele glossy sau pe sticlă. Pînă cînd îşi vor dovedi realele calităţi şi acestea vor fi şi puse în folosul Cetăţii, fiicele lui Traian Băsescu sînt doar un capitol din viaţa privată a preşedintelui. Numai că televiziunile noastre nu ştiu să facă diferenţa dintre public şi privat. Sau ştiu foarte bine să facă diferenţa, dar doar pentru a scoate în spaţiul public tot ce este privat.

Mai multe