Scurta şi fericita guvernare a lui Ponta

În şapte săptămîni, Victor Ponta a făcut trei greşeli de imagine care anulează impulsul pe care electoratul l-a avut către USL şi l-a arătat la locale. Tînărul preşedinte al PSD nu va avea o traiectorie atît de înaltă pe cît sperau susţinătorii. Dar e asta un lucru rău pentru noi, ceilalţi?

Cea mai vizibilă eroare s-a ivit, zilele trecute, în afacerea plagiatului. Voi trece cu cinism peste fondul problemei, pentru a spune că povestea pare a fi ieşit la lumina zilei ca urmare a unui pont din interior, al cuiva care a participat sub o formă sau alta la redactarea – sau copierea – doctoratului. Dacă e să facem scenarii, putem vorbi şi de un anume fost mentor politic şi îndrumător de teză doctorală, probabil singurul personaj care nu se bucură de răcoarea ce i s-a dat (în Rahova) în aceste zile fierbinţi. La cum au ieşit lucrurile la iveală, ar fi fost destul de greu ca oricine să se-apuce să facă, la întîmplare, săpături de mii de pagini prin bibliotecile de specialitate româneşti, fără ceea ce, în jargon jurnalistic, se numeşte un pont. Dar să trecem. Problema e ce s-a întîmplat după: băgat în corzi, Victor Ponta ar fi putut să-şi depună mandatul, ceea ce i-ar fi protejat, într-o oarecare măsură, viitorul, pe termen mediu şi lung. El a ales însă o altă abordare de imagine – să încerce să-i discrediteze pe acuzatori lovind în persoana şi/sau statutul lor şi tăcînd dubios cu privire la fondul acuzaţiilor. E greu de crezut că această abordare va servi unui politician tînăr, care părea a avea un viitor, mai ales că autoritatea care examina suspiciunea a fost desfiinţată de un ministru din propria echipă.

Dar, cinic vorbind din nou, orice-ar fi făcut în lucrarea de doctorat, Ponta avea puţine opţiuni odată ce întreaga poveste a ieşit la iveală. În schimb, tot inabilă, dar neprovocat inabilă a fost trecerea Institutului Cultural Român (ICR) în subordinea Senatului. Poziţiile de forţă de pe care premierul a realizat această trecere şi textul imbecil al actului normativ prin care a realizat-o au lăsat perplexă inclusiv acea parte a intelighenţiei care nu simpatizează opţiunile politice ale preşedintelui ICR, H.-R. Patapievici. Cinic, din nou, chiar dacă ICR era o reţea de propagandă a preşedintelui Băsescu (ceea ce e greu de argumentat pînă la capăt), strategia ar fi fost tot greşită, fiindcă o astfel de mutare a călcat pe nervi inclusiv intelectualitatea neînregimentată, dar influentă. Asta, într-un spaţiu geografic şi o epocă în care expresii ca „influenţarea influenţatorilor“ sînt locuri comune şi orice politician ar trebui să ştie cît contează endorsement-ul pe care îl pot oferi sau retrage liderii de opinie.

În fine, în al treilea rînd, tot ceva de felul unei greşeli neprovocate a făcut premierul cînd a intrat pe curs de coliziune cu preşedintele Băsescu în chestiunea Consiliului European, insistînd să fie el cel care va reprezenta România acolo. E drept, aici Constituţia României conţine destul echivoc, fiindcă a fost croită de răposatul Antonie Iorgovan pentru un preşedinte nejucător ca Ion Iliescu care, în stilul său ocult din al doilea mandat, a avut mult mai multă putere decît are actualul jucător de la Cotroceni. Care, în schimb, nu are o miză electorală imediată, la sfîrşitul anului, ca adversarul său, în chestiunea Consiliului European. Reiese că polemica îi va costa mult mai tare, în planul imaginii, pe Ponta şi USL, decît orice-ar susţine preşedintele Băsescu la alegerile din toamnă, mai ales că acesta va avea spaţiu de manevră pentru o construcţie politică de-abia la sfîrşitul mandatului prezidenţial, din 2014.

Scandalul i-a surprins mai ales pe cei care vedeau în atitudinea iniţială faţă de preşedinte a lui Ponta, conciliantă şi circumspectă, un semn de maturitate şi posibilă anvergură.

Se poate deci vorbi de o dezamăgire numită Victor Ponta? Numai pentru cei care au avut convingeri clare şi roze în privinţa actualului premier. De fapt, ceea ce se întîmplă în aceste zile pune serios în discuţie şansele USL de a obţine o majoritate confortabilă în toamnă. Or, un guvern monocolor (fiindcă S-ul şi L-ul din Uniune par a se amesteca tot mai mult, măcar conjunctural) nu e neapărat visul românilor cu cap, la fel cum pornirea anti-PDL care a dus la implozia partidului prezidenţial nu a fost tocmai o opţiune raţională, cu bătaie pe termen lung. Dezgustătoare aşa cum va fi, bătălia politică pentru alegerile din toamnă va duce probabil la un compromis de guvernare între actorii principali ai momentului, care se vor ţine reciproc în şah, în ultimă instanţă spre binele electoratului. Nu de alta, dar ipoteza că USL-ul ar fi putut începe să umble, la un moment dat, cu covrigi în coadă e una totuşi poetică şi naivă. 

P.S. Titlul de mai sus e desigur plagiat, după Hemingway, chiar dacă la acesta era vorba de un cetăţean pe nume Francis Macomber.