Şapte site-uri pe care merită să ţineţi ochii

23 septembrie 2015   MASS COMEDIA

Totul începe şi se termină pe Facebook: acolo ne dedulcim, mai nou, şi la o bună parte din consumul de conţinut zilnic. Problema e că, pe acelaşi Facebook, spre noi vin o serie întreagă de minciuni gogonate, intoxicări sau prostii pure şi simple, dinspre site-uri mici şi rudimentare, care au tot mai multă tracţiune tocmai datorită enormităţilor debitate. Există şi lucruri valoroase, pe care le putem scăpa din vedere, în acest curent mereu schimbător? Cu siguranţă, da. Lista de site-uri de mai jos, care nu poate fi exhaustivă, am făcut-o-n ordine alfabetică. 

Active Watch e una din cele două mari organizaţii profesionale ale jurnaliştilor din România. Pe blog puteţi găsi, în ultima vreme, consideraţii personale ale unor jurnalişti cu nume sonore în breaslă, dar mai puţin cunoscute publicului larg, despre transformările şi dificultăţile prin care trece media. Sigur, toată lumea (inclusiv subsemnatul) bate cam mult apa-n piuă pe tema asta, dar punctele de vedere ale unui Ambrus Bela, Alex Nedea sau Vlad Odobescu au personalitate şi se citesc uşor. În 2015, presa nu mai poate fi presă fără presă despre presă, dacă putem spune aşa. 

Alimentat în principal de Adriana Duţulescu, jurnalistă de politic cu state vechi prin redacţii importante, dar fără

-uri evidente pe site. Numele vine de la

e discutabil dacă în 2015 mai avem o categorie de ştiri care merită numite

– sau se poate argumenta că mai totul e

–, dar oferta site-ului e distinctă, constă în contextualizarea şi clarificarea unor picături din şuvoiul de informaţie zilnic. Dacă autorităţile anunţă scăderea preţului gazelor, BN24 remarcă faptul că asta se întîmplă înaintea alegerilor. Dacă Guvernul măreşte alocaţia pentru imigranţi, BN24 constată că aceasta creşte la nivelul celei pentru cîini fără stăpîn. Şi aşa mai departe. 

Posibil, această perlă a jurnalismului independent, narativ, vă este deja cunoscută. Citiţi „Sînt femeie liberă“, despre viaţa unei prostituate pe nume Ioana, de Lina Vdovîi, „Bărbatul care a dat foc comunismului“, despre Valentin Hurduc, omul care punea bombe înainte de 1989 (Luiza Vasiliu) sau „Procesul“ lui Ştefan Mako, despre parcagiii din Bucureşti. Materiale lungi, scrise bine spre excepţional. O altă specialitate a Casei Jurnalistului sînt

-urile de microreportaje de actualitate, ca „Refugiaţi“ (sirieni, Ştefan Mako şi Matei Bărbulescu au fost lîngă ei, prin Serbia şi Ungaria) sau „Vlad & Vlad la pas pe litoral“ (nume de familie: Ursulean şi Petri), un fermecător poem în proză şi imagini despre malul mării, de la Sfîntu Gheorghe la Vama Veche. Casa Jurnalistului e foarte bine pusă în pagină şi primeşte donaţii constante de la public, de aproape 1000 de euro pe lună. 

Pus pe roate de ziarişti cunoscuţi în breaslă, cu aspiraţii curate, ca Vlad Stoicescu sau Andrei Crăciun. Dacă treci de layout-ul descurajator, poţi găsi lucruri interesante legate de situaţia homeleşilor din Uniunea Europeană (o comparaţie pe ţări, cu soluţiile diferite ale autorităţilor) sau violenţa domestică. 

Proaspăt apărut, luni, site-ul e condus de Mihnea Măruţă. Layout-ul foarte simplu şi clar aşteaptă să fie populat cu subiecte atractive. Numitorul comun al lor pare a fi un soi de idiosincrasie faţă de verbiajul politic – sau, dimpotrivă, frecţiile tabloide – în care se bălăceşte majoritatea mediei româneşti. Puteţi afla de pe Press One, de pildă, despre o întîlnire mai mult sau mai puţin secretă a nobililor transilvăneni preocupaţi de castelele Ardealului. 

. E genul de site pe care se uită mai ales politicienii. Conţine lucruri pentru care nu poţi băga mîna-n foc, dar dacă ştii să te descurci prin el, poţi găsi, de pildă, numele lui Mădălin Voicu legat de preşedinţia TVR, înainte ca Stelian Tănase să fi fost oficial trîntit de Parlament. Se adeveresc toate acestea? Imposibil de spus, fiindcă adesea e vorba de informaţii la timpul viitor, pe surse. Dacă ştii să citeşti printre rînduri, indiciile pe care le găseşti sînt uneori valoroase.

. E posibil să-l ştiţi: singurul brand media din România care merită numit, cu adevărat, investigativ. Rise Project publică rar, dar atunci cînd o face, trage tot restul presei după el. Jurnalişti cu conexiuni internaţionale ca Paul Radu, Mihai Munteanu sau Victor Ilie ştiu să se intereseze primii de afacerile cu SRI-ul ale lui Sebastian Ghiţă, înainte ca opinia publică – sau restul mediei – să conştientizeze care erau, la vremea respectivă, influenţa şi importanţa unui Ghiţă. Sau, mai nou, să lanseze tema afacerilor imobiliare ale lui Klaus Iohannis, cu o investigaţie implacabilă. 

Cu excepţia Casei Jurnalistului şi a Rise Project, nici unul din (micro)site-urile de mai sus nu e un demers media matur. În cazuri gen Ştiri pe surse, circulă informaţii despre finanţatori politici. Alte brand-uri pomenite mai sus riscă să se sufoce, dimpotrivă, fiindcă sînt alimentate doar de pofta de a scrie bine, relevant şi corect a autorilor. Nimic nu e perfect, dar comparativ cu petardele şi fonfleurile care ne fură click-urile pe Facebook, astfel de proiecte merită un pic de atenţie. 

Cum să devii un Nimeni

Foto: wikimedia commos

Mai multe