Şansele independentului
Din moment ce partidele româneşti au agreat nume precum Silviu Prigoană, Sorin Oprescu, Marian Vanghelie, Cristian Poteraş şi Cristian Popescu-Piedone, un independent care ar candida la Primăria Bucureştilor pare a avea un culoar bun. Independentul există deja şi se numeşte Nicuşor Dan. Care sînt şansele lui şi ce poate realiza?
Dan e deja cunoscut în cercurile intelectuale. Este susţinut de o coaliţie de ONG-uri, iar numele lui circulă frecvent pe Facebook, unde s-a creat şi o pagină intitulată „Votez Nicuşor Dan“. Au fost invitaţi să participe şi diferiţi lideri de opinie: regizori recum Alexandru Solomon, prezentatori TV ca Sanda Nicola, activişti civici (Dragoş Bucurenci), scriitori (Vasile Ernu) etc. Cine se ocupă de campania matematicianului pare a se fi familiarizat cu studiile lui Paul Lazarsfeld din anii ’40, referitoare la comunicarea în două trepte. Conform acestora, decizia de vot este produsă nu de mass-media în mod direct, ci de liderii de opinie. Ar rămîne ca personalităţile respective să răspundă chemării la sprijin.
Problema e că numele amintite reprezintă un anumit gen de lideri de opinie. Un gen foarte diferit de personajele care populează ecranele celor 10 (sic) televiziuni politice existente. Or, analiştii, politicienii şi pseudomoderatorii de la TV aduc voturile, cum s-a văzut în 2009.
În momentul de faţă, Nicuşor Dan are o notorietate mult mai scăzută decît Prigoană sau Oprescu. La nivelul sutelor de mii de alegători care te pot duce la Primăria Bucureştiului, cei 3500-4000 de invitaţi pe pagina de Facebook nu contează, la fel cum nu contează ce ar scrie pe blogul propriu un Dragoş Bucurenci. Sau ce scrie subsemnatul în Dilema veche. Or, duminica trecută, Nicuşor Dan a distribuit presei, la Primăria Bucureştiului, un document numit „100 de minciuni sau promisiuni neonorate ale lui Sorin Oprescu“. Luni la prînz, informaţia nu se găsea pe site-ul televiziunilor de ştiri. Un simptom care arată că, cel puţin în primul pas, Nicuşor Dan nu prea are acces la media, cu excepţia unei emisiuni în care a apărut nu de mult la Realitatea TV.
Sau are? O căutare pe Google arată că informaţia a fost difuzată de cîteva outlet-uri media. E vorba de Evenimentul zilei, HotNews.ro, România liberă şi 22. Primul ziar, notoriu pentru legătura cu un consultant PDL, publică chiar un interviu consistent cu candidatul în cauză. Iar toate acestea vin după ce Cristian Preda, din acelaşi partid, îşi exprimase public dezavuarea faţă de candidatura lui Silviu Prigoană.
Internetul şi ziarele înseamnă totuşi puţin. HotNews.ro, cel mai viu dintre canalele amintite, are cam 110 mii de cititori pe zi, ceea ce reprezintă, în medie, o jumătate – sau mai puţin – dintre telespectatorii care se uită seara, pe minut, la Antena 3.
Din nou, notorietatea e o condiţie sine qua non a succesului, pentru nou-venitul Nicuşor Dan. Cu alte cuvinte, dacă atitudinea media nu se va schimba în cazul lui, nu are şanse să cîştige. Iar asta în condiţiile în care CV-ul matematicianului, fost olimpic internaţional, arată bine, inclusiv în zona acţiunilor civice legate de urbanism. Dan afirmă că a cîştigat 22 de procese cu primăriile, care au împiedicat apariţia unor oribili zgîrie-nori sau demolarea unor clădiri istorice. Ceea ce duce la o concluzie tristă: sistemul politico-mediatic blochează, cel puţin în această clipă, accesul nou-venitului, în ciuda realizărilor şi a calităţilor.
Nicuşor Dan ştie probabil toate acestea. Şi, la fel ca alţi candidaţi, joacă nu pentru 2012, ci pentru 2016 sau mai tîrziu. Avem de-a face probabil cu un personaj de cursă lungă, deşi din afara sistemului. Mai rămîne însă ca electoratul să se ducă spre un asemenea personaj. Iar de acest fapt se leagă cea mai importantă dilemă politică: depinde cu cît va pierde Nicuşor Dan. Dacă va obţine sub 1%, electoratul merită probabil o alternativă-capcană de genul Băsescu-Geoană sau Prigoană-Oprescu. Dar, cu cît Nicuşor Dan – sau un altul ca el – va obţine mai multe procente, cu atît vom avea speranţa că există şanse de schimbare.
Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).