Realitatea TV, cu plus şi minus

26 ianuarie 2008   MASS COMEDIA

În ultima vreme, programul postului Realitatea TV s-a îmbogăţit cu tot felul de emisiuni care merită aplauzele noastre. În primul rînd, sînt de apreciat documentarele din seria "Pe viaţă şi pe moarte" (duminica trecută a fost difuzat Fidel Castro: un om uriaş într-o insulă mică; duminica viitoare va fi Moartea unui preşedinte, un film care pune în discuţie un posibil asasinat la adresa preşedintelui George W. Bush). Apoi, am constatat cu satisfacţie apariţia mai multor emisiuni pe teme culturale: Cartea bate filmul (unde este prezentată cîte o carte ecranizată, discursul fiind unul care încurajează lectura), Arte & Fapte, Cooltura (o emisiune foarte dinamică, cu Dalia Tăbăcaru, cea care prezenta Greşelile noastre) sau Ghid de supravieţuire urbană (un breviar de termeni ce aparţin culturii urbane, marca Ana Maria Caia, pus în pagină inteligent şi cu umor). O altă emisiune care trebuie remarcată este şi Reporterii Realităţii - şi asta cu atît mai mult cu cît, de o bună bucată de vreme, reportajul este în mare suferinţă pe televiziunile noastre comerciale. Nu în ultimul rînd, trebuie lăudate campaniile de responsabilizare socială iniţiate de Realitatea TV: Fără şpagă sau noua serie de emisiuni prezentate de Mona Nicolici, intitulate Respect pentru viitor. Cu toate acestea, sînt încă destule producţii de la Realitatea TV care par pur şi simplu încropite pe genunchi. De exemplu, o emisiune cum a fost cea a lui Robert Turcescu de pe 15 ianuarie, care i-a avut ca invitaţi pe Adrian Păunescu şi pe Costi Rogozanu. Discuţia s-a purtat în jurul numărului din Dilema dedicat lui Eminescu. Din păcate, moderatorul nu era deloc pregătit: documentare făcută superficial, textele din Dilema citite neatent (dacă au fost citite...) - aşa încît Turcescu era total nesigur pe el şi nu a reuşit deloc să ţină în mînă discuţia. Ca să nu mai vorbim de gafa de a-i pune în gură lui Mircea Cărtărescu nişte afirmaţii despre Eminescu, care în textul cărtărescian nu erau decît nişte citate preluate din mărturiile vremii. În fine, prost pregătit pentru un asemenea subiect, Robert Turcescu a fost o pradă mult prea uşoară pentru Adrian Păunescu. Acesta s-a desfăşurat în toată splendoarea lui populistă şi şi-a făcut numărul, în faţa unui moderator absolut neputincios. Un alt exemplu de emisiune făcută din ce avem, aşa, ca să fie, a fost cea moderată de Corina Drăgotescu duminica trecută. La tema războiului dosarelor dintre preşedintele Băsescu şi ministrul interimar Meleşcanu, jurnalista i-a avut invitaţi pe Bogdan Olteanu, pe Vasile Blaga şi pe Dragoş Bucurenci. Ce expertiză avea în acest subiect prezentabilul - e adevărat - realizator de emisiuni ecologiste, proaspăt întors dintr-un concediu în Argentina (cum a ţinut el însuşi să specifice de la bun început) - nu ştim. Dar poate că era şi el pe-acolo şi producătorii şi-au zis să profite de preţioasa şi decorativa lui prezenţă. În emisiune, Bucurenci a dat bine pe sticlă, dar doar atît. Cînd deschidea gura, era jale - aşa cum s-a întîmplat, de exemplu, cînd a fost întrebat ce părere are despre politicianul Vasile Blaga, iar el nu a găsit de cuviinţă să spună altceva decît că el şi generaţia lui nu suportă ideea de ministru de Interne (?). La toate acestea se mai pot adăuga tot felul de formate aberante, cum ar fi Jurnalul de mare audienţă (unde nişte gemene care fac în zadar eforturi să fie amuzante preiau ştiri răsuflate, la a nu ştiu cîta mînă) sau formatul ştirilor meteo, cînd prezentatoarea se întrerupe să-ţi spună că, atunci cînd eşti răcit, trebuie să te îmbraci gros şi să bei multe lichide (să recunoaştem totuşi că e mai bine decît vara trecută, cînd, tot la Meteo, ni se făcea capul calendar cu peştii care pot fi pescuiţi în Deltă...). Ştim din şcoala generală că plusul, înmulţit cu minus, face minus. Sper, pentru Realitatea TV, ca plusul să aibă pînă la urmă cîştig de cauză.

Mai multe