Prieteni, pe Facebook (II)

Cum ar trebui să ne comportăm pe Facebook? Să „acceptăm prietenia“ tuturor celor care ne-o cer – din politeţe, din curiozitate –, sau să fim selectivi? Ce cîştigăm în prima variantă? Cel mult un studiu sociologic (şi psihologic) pur personal, care cuprinde diferite tipologii din acest Oracol virtual, uneori mai infantil decît cel pe care îl aveam în adolescenţă. Dar să continui lista începută săptămîna trecută...

● Inflamaţii politic. Devin extrem de activi şi de agitaţi în preajma alegerilor, a unui referendum sau a vreunui alt eveniment politic important. Pînă atunci, se aflaseră într-o fază oarecum latentă, de hibernare, fără să-şi exprime clar opiniile. Însă a sosit momentul să se dezlănţuie: cu cît mai „vocal“, mai agresiv – cu atît mai bine. Se împart în două tabere, „ai noştri“ şi „ai lor“, care se înjură reciproc. Se fac şi se desfac prietenii. Se şterg prieteni din viaţa reală de pe liste, pentru că nu mai „corespund“ din punct de vedere politic, ca să facă loc amicilor virtuali de aceeaşi „culoare“. Apar reproşuri, dezamăgiri. Şi analize politice la firul ierbii, pentru că Facebook-istul s-a născut analist, se ştie. După ce furia trece, o vreme, mulţi „rămîn certaţi“, apoi survin marile şi micile împăcări, e pace; cel puţin pînă la următoarele alegeri.

● Revoltaţii. Artiştii neînţeleşi. Scriitorii complicaţi. Foştii rockeri şi punkişti. Looser-ii. Nefericiţii. Toţi şi-au găsit pe Facebook un loc unde să se exprime. Şi să şocheze, punctînd lamentaţiile lor despre lume şi viaţă cu „băga-mi-aş“ şi „scotea-mi-aş“, scîrbind virtual domnişoarele pudibonde. Mesajul este unul singur: totul e de rahat. În timpul „liber“ încearcă să le agaţe „la privat“ pe aceleaşi domnişoare. N-au încercat decît să le demonstreze, în lipsă de altceva, că sînt virili.  

● AutoPR. Singurul lor scop pe Facebook este cel de a se autopromova. Dau citate din ei înşişi, îşi semnalează apariţiile televizate, jubilează cînd numele lor apare în presă, tot timpul sînt dornici să-ţi împărtăşească noul lor „proiect“, creează cu tam-tam evenimente în jurul lansării proiectului, aleargă după like-uri – o cursă contracronometru. Postează poze cu ei – artistice, studiate sau în preajma unor persoane importante. Lucrează nonstop la imaginea lor (ceea ce, de fapt, nu e chiar condamnabil într-o societate în care nu te promovează nimeni) şi, în mare parte, le iese pasienţa. De multe ori, însă, devin sîcîitori, plicticoşi. Am o „prietenă“ – de care vreau să mă desprietenesc de ceva vreme – de-o aroganţă desăvîrşită, a cărei existenţă e legată în totalitate de revista unde lucrează. Nu are alte trăiri în afara ei. Ne-a mărturisit că cel mai fericit moment din viaţă a fost cînd un şefuleţ (i-a dat şi numele, căci pupincurismul virtual funcţionează) a promovat-o, „după nopţi de muncă şi sacrificiu“, şi a devenit nu ştiu ce senior editor.  

● Chibiţii. Nu postează nimic pe perete, nu au „stări“, n-au iniţiative; în schimb, comentează.  Au cîte o părere pertinentă şi doctă despre tot ce spun ceilalţi, chiar dacă de cele mai multe ori nu spun nimic, însă pe Facebook am învăţat că şi nimicul poate fi comentat (de fapt, el strînge cele mai multe like-uri şi comentarii). De fapt, dorinţa ascunsă este cea de a intra în dialog, fără a ieşi în evidenţă prea tare. Sînt cei care bîrfesc pe la colţuri. Cei care te contrazic din principiu. Babele din faţa blocului. Tot ei sînt cei care împart cu generozitate like-uri la toată lumea, căci, în fond, nu-i costă nimic.

● Oamenii de comitet. În spatele paginilor de Facebook ale diferitelor organizaţii, asociaţii, comisii şi comitete sînt facebook-işti care se ascund sub umbrela generoasă a insituţiei. Avînd protecţia anonimatului, de multe ori, uită ce reprezintă şi-şi exprimă propriile păreri sau, pur şi simplu, îşi văd de viaţa lor. Astfel, primeşti o invitaţie de a juca Farmville din partea unei biblioteci municipale, sau observi că unei asociaţii de protecţie a animalelor îi place o pagină cu poşete din piele.  

● Tăcuţii. Sînt cei din lista ta de prieteni de care, la un moment dat, uiţi că există, deşi ei sînt mai tot timpul online. Nu participă deloc activ la viaţa tumultoasă de pe Facebook, preferă să fie contemplativi. Sînt cei care „citesc“ Facebook pe post de ziarul de dimineaţă. Şi cei care se amuză în linişte de toate personajele pe care le întîlnesc aici.