Prieteni, pe Facebook (I)

Înainte de Facebook (e ca şi cum am spune înaintea erei noastre, nu-i aşa?) termenul de prieten era unul clar şi cuprinzător. Un prieten nu putea să fie altceva decît o persoană vie, reală, faţă de care ai afinităţi, sentimente. Însă de cînd dăm like-uri, sensul s-a diluat atît de mult încît n-a rămas mai nimic din el. La început, „acceptam prietenia“ (formulare care îmi aminteşte de liceu) doar a celor pe care, dacă nu-i cunoşteam, măcar aveam de unde să-i iau. Cu timpul, din lenea de a face investigaţii sau de a-mi răscoli memoria, m-am împrietenit cu aproape oricine. Am aproape 2000 de prieteni şi îi ştiu bine, vag sau „de undeva“ pe cel mult 500 dintre ei. Mi-am dat seama de curînd că uneori îmi deschid pagina de Facebook doar din curiozitate şi pentru a observa diversitatea speciei.

● Poeţii. Amatori sau profesionişti. Postează – ce altceva? – doar poezii. Lungi, alambicate, încărcate, cu rimă şi fără rimă. În general, proaste. Ai senzaţia că se trezesc dimineaţa cu un singur scop: să deschidă Facebook-ul şi să-ţi trîntească acolo o poezie, demonstrativ şi muncitoreşte. În general, au parte de comentarii ca „minunat!“, „frumos!“, „superb!“, mai ales din partea doamnelor. Dacă li se pare că n-au stîns suficiente like-uri, ţi li trimit şi prin private message.

● Familiştii. Soţi responsabili şi taţi. Soţii iubitoare şi mame. La fotografiile de profil, îşi pun odraslele, rareori în compania unuia dintre părinţi, ca să ne prindem definitiv cui aparţin ele. Postează aproape exclusiv poze, unele cu scurte explicaţii – „S-a terminat încă un an de grădiniţă“, „A ieşit primul dinţişor“ etc., altele alcătuind o serie de ipostaze: mînjiţi pe faţă cu tort de ziua lor, pe bicicletă, călărind cîte un adult, înfruntînd valurile mării sau construind castele de nisip. Sînt plini de like-uri pentru că regulile de politeţe nescrise ale Facebook-ului spun că trebuie date like-uri la copii şi animale. Şi de comentarii: „Ce mare a crescut!“, „Să vă bucuraţi de îngeraşul vostru!“, „Ce bine seamănă cu tine!“ Urmează obligatoriu albumele de vacanţă: insula Creta, în faţă la Tour Eiffel, la Disneyland. Şi să nu uităm albumul de la nuntă şi alte comentarii în extaz: „Frumoşilor!“ (unul dintre cele mai decente). În general, facebookiştii de acest tip vor să ne transmită că au o viaţă perfectă pentru care chiar ar merita să-i invidiem. Aşa să fie?

● Iubitorii de frumos. Doamne şi domni respectabili, în general trecuţi de prima tinereţe. Oameni sensibili. Ne încîntă cu fotografii photoshopate: apusuri de soare, grădini cu trandafiri, plaje exotice inexistente. De obicei, sînt aceiaşi cu cei care îţi spamează mail-ul cu pps-uri. Postează citate din oameni celebri, cum ar fi Paulo Coehlo. Uneori, mai pun şi muzici. Cînd devin pragmatici, îţi urează „o zi bună“.

● Egocentricii nevorbiţi. Sînt cei care confundă Facebook-ul cu un jurnal online. Sau cele care au avut în adolescenţă jurnale adevărate, ţinute în sertare secrete şi închise cu lăcăţele şi au trăit cu speranţa că într-o zi tot le va găsi cineva care să le citească pe ascuns. Acum ne împărtăşesc tuturor trăirile lor. Aflăm că s-au trezit de dimineaţă cu o stare. Apoi, că şi-au băut cafeaua şi s-au gîndit la... După care au luat taxiul sau autobuzul sau metroul, spre job, iar prin cap le-a trecut nu ştiu ce. La job, s-au plictisit cumplit şi şi-au amintit că trebuie să ne spună că... Au ajuns acasă cu o altă stare care desigur merita consemnată. Şi s-au mai trezit şi-n miez de noapte şi, pentru că n-aveau somn, au intrat pe Facebook, ca să ne mărturisească că ar avea poftă de o savarină. Dacă sînt persoane publice, au parte de like-uri şi de zeci de comentarii la fel de stupide, dacă nu, nu.