Preşedintele se abţine!
Dragi telespectatori, urmăriţi principala emisiune de ştiri a zilei. Ca în fiecare zi a concediului prezidenţial, ne facem o datorie de onoare din a prezenta cîte pahare de suc a băut preşedintele la terasă, pe unde s-a mai scărpinat şi cîţi paşi face cînd dansează cu prima doamnă a ţării. Aseară, puţin după ora 9, Traian Băsescu şi soţia şi-au încheiat ziua la o terasă din Olimp, aşezaţi la o masă ferită de privirile trecătorilor şi ale presei, dar cu vedere la scenă, pe care au evoluat artişti de marcă. Prima doamnă e puţin neliniştită: ritmul alert l-ar putea ademeni pe preşedinte, ceea ce nu e foarte indicat după recenta operaţie. Şeful statului alege însă să rămînă aşezat la masă şi să schimbe priviri cu soţia, sorbind degajat din paharul pe care-l are în faţă. Chelnerul care l-a servit, ne-a declarat, în excusivitate pentru postul nostru, că preşedintele a cerut un fresh de portocale, pe care i l-a preparat din două fructe stoarse cu grijă în faţa a doi experţi de la Serviciul pentru Pază şi Protecţie, iar prima doamnă, o cafea decofeinizată. (Chelnerul:) Domnul preşedinte este un om deosebit, cumpătat şi se vede, după cum se poartă cu doamna lui, că e un mare familist. La cererea mea, mi-a dat şi un autograf pe nota de plată, pe care a achitat-o integral din fondurile proprii. Urmează surpriza serii: solista de pe estradă face o dedicaţie pentru Băsescu şi începe să cînte celebra piesă a lui Céline Dion care a constituit coloana sonoră a nu mai puţin celebrului film Titanic. Pe Traian Băsescu îl invadează amintirile din perioada cînd marea era a doua lui casă, şi devine gînditor. Pentru a ieşi din starea de melancolie care, de altfel, nu-l caracterizează, preşedintele jucător dă hotărît peste cap paharul de suc şi îşi invită consoarta la dans, în ciuda recomandărilor medicilor, care i-au prescris măsuri foarte stricte pentru refacerea coloanei. După ce se termină melodia, preşedintele continuă să danseze şi pe cea care urmează - pe care, desigur, interpreta, atentă la sănătatea lui Băsescu, a avut grijă să o aleagă tot lentă. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, ne-au declarat că, în timpul dansului, care a durat 7 minute şi 35 de secunde, preşedintele şi-a strîns de mai multe ori soţia, bărbăteşte, în braţe. La sfîrşit, s-a dus personal la o florăreasă, care era în apropiere, şi a cumpărat un buchet de trandafiri, pe care i l-a înmînat galant doamnei Maria Băsescu. (Florăreasa:) Domnul preşedinte este un om deosebit, cumpătat şi se vede, după cum se poartă cu doamna lui, că e un mare familist. Florile le-a achitat integral din fondurile proprii. După ce se întoarce împreună cu consoarta la masă, preşedintele îşi stinge focul inimii cu încă un pahar de fresh. Deşi obosit după partida de pe ringul de dans, Băsescu întîrzie tot mai mult pe terasă, fapt care le dă curaj turiştilor ce-l iau cu asalt pentru autografe sau fotografii. În timpul acesta, mai comandă alte două pahare de suc. Vreme de trei ore şi jumătate, cît a stat pe terasa din Olimp, în ciuda lichidelor ingerate, preşedintele Băsescu nu a mers niciodată la toaletă şi s-a abţinut eroic. Analiştii sînt de părere că această situaţie fără precedent se datorează dificultăţii SPP de a securiza toaletele. După cum observă analistul militar Radu Tănase, proasta securizare a toaletelor de pe litoralul românesc este o problemă serioasă în perspectiva integrării din 2007. (Radu Tănase:) Chestiunea va trebui pusă în discuţie la următoarea şedinţă a CSAT şi este imperios necesar să ne armonizăm şi la acest capitol cu legislaţia UE. De altfel, preşedintele este un om deosebit, cumpătat şi se vede, după cum se poartă cu doamna lui, că e un mare familist. La ora 00,37, preşedintele a părăsit în grabă terasa şi aşa s-a mai scurs o seară din viaţa cuplului prezidenţial. Rămîneţi cu noi pentru că, după publicitate, vom vedea şi cum se bronzează mezina familiei Băsescu. Publicitate.