Preşedintele de bloc

30 aprilie 2014   MASS COMEDIA

A fi preşedinte de bloc (a se înţelege bloc comunist, construit prin anii ’80, reabilitat termic de curînd) e mai mult decît o funcţie. Eşti un fel de Dumnezeu al blocului. Dispui (aproape) după bunul tău plac de cele opt etaje, de casa scărilor şi de paliere, de lift şi de ghene, ba chiar şi de terasa blocului, unde n-are voie nimeni să calce fără acordul tău. Ai drept de semnătură supremă şi o grămadă de chei, mai puţin pe cele de la apartamente, deşi ţi le-ai dori, pe undeva. Vin oamenii la tine cu jalbe, petiţii şi reclamaţii. Nimic nu mişcă în bloc fără ştirea ta, la orice problemă care se cere dezbătută „spre binele blocului“, locatarii ridică din umeri: „Să-l întrebăm pe domn’ preşedinte!“  

Domn’ Petrescu e preşedinte de bloc din cele mai vechi timpuri, adică de cînd i-au demolat casa de pe malul Dîmboviţei, de care nu-şi aduce aminte cu vreo plăcere deosebită, „era o cocioabă acolo, pe malul gîrlei“, şi l-au mutat la bloc. E un bătrînel destul de ciufut, are cîteva ticuri verbale şi vagi nostalgii după regimul comunist, înjură cu perseverenţă toate regimurile care s-au perindat la putere, din ’90 încoace: „Mama lor de nenorociţi! Ce, mi-a băgat vreunul mie în traistă?“ Timp de aproape 40 de ani cadru activ al armatei, apoi căpitan în rezervă, în momentul în care şi-a preluat funcţia de „mai-mare“ al blocului, a hotărît că va da el şi aici milităria jos din pod, va face „ordine şi disciplină“. Astfel, mai întîi a purces la o acţiune de exterminare a gîndacilor de bucătărie, care s-a soldat cu un eşec, căci majoritatea pensionarilor au declarat că nu-şi permit achiziţionarea otrăvii respective, din motive financiare sau din alte motive, cum ar fi efectele negative ale insecticidului asupra animalelor de casă (cîini, pisici etc.) care „se manifestă prin vărsături, diaree, irascibilitate şi stări de apatie“ (după cum a declarat, în cadrul unei şedinţe de bloc, doamna Mariana, posesoare a trei pechinezi).

O altă măsură adoptată de Petrescu, în primii săi ani de „guvernare“, a fost legată de uşa de la intrarea în casa scărilor, care ar fi bine să fie în permanenţă încuiată cu o cheie, dar „fără interfon!“, căci „orice interfon are un cod secret, care se poate afla, şi dup-aia ne pomenim cu casele sparte şi cu obiectele pe care, din lipsă de spaţiu, le mai depozităm pe palier, furate...“ Această decizie a stîrnit protestele băieţilor cu firma de computere de la III, care trebuiau, astfel, să coboare după fiecare client pînă jos, la o oră stabilită în prealabil. Pînă la urmă, patronul firmei, un băiat ras în cap, Ionuţ, zis şi Sistem, l-a ameninţat pe Petrescu că va da chei, cu preţ inclus în costul serviciilor, tuturor clienţilor şi potenţialilor clienţi, dar, de data aceasta, administratorul a rămas tare pe poziţii; de atunci, periodic, geamul uşii de la intrare este spart peste noapte, iar broasca e veşnic stricată.

Domn’ Petrescu a încercat din răsputeri să transforme blocul, al cărui preşedinte este, într-un „bloc model“, fără ghene înfundate, fără datorii la întreţinere, fără „paranghelii pînă la 5 dimineaţa“ şi, tocmai cînd credea că a reuşit, a descoperit întîmplător că este blamat, criticat, bîrfit, luat la mişto, înjurat printre dinţi. Într-o dimineaţă, a tras cu urechea, fără să fie văzut, la o discuţie între vecine de vîrste diferite, care-şi scoseseră la aer şi la pipi căţeii, şi-i supravegheau stînd pe gărduleţul de lîngă spaţiul verde, amenajat tot la propunerea preşedintelui. „Petrescu ăsta s-a boşorogit de tot: mi-a dat restul la întreţinere în monede de 10 şi 50 de bani“; „...sigur îşi trage şi el ceva din fondul de rulment, că tot timpu’ e pus pe reparaţii, renovări, recondiţionări“; „...auzi la el, să schimbe cablurile de la lift! Io una n-am auzit niciodată ca liftul nostru să scîrţîie“; „...bărbată-miu vrea să-l dea în judecată că foloseşte spălătoria în scopuri personale; are acolo un dulap, 50 de borcane şi un butoi pentru varză!“; „Ie un escroc, vă zic io! Umflă costurile la întreţinere!“ ş.a.m.d.

A doua zi, Petrescu a pus un afiş la avizier prin care anunţa oficial demisionarea sa, care „va avea loc luni, orele 18, în cadrul şedinţei de bloc trimestriale, din spălătoria de la etajul XI“. Apoi a început, oftînd, şi cu ochelarii aburiţi de lacrimi, să-şi care, rînd pe rînd, borcanele din spălătorie, în garsoniera sa de la X. „Dacă nu mă vreţi, eu nu pot să vă fac bine cu forţa!“ – ar fi zis el.  

La şedinţa de bloc, l-au reales. În unanimitate. Totul pare veşnic în blocurile noastre comuniste, chiar dacă sînt reabilitate termic.  

Mai multe