Politicienii români şi limba engleză

21 februarie 2013   MASS COMEDIA

De ce naiba vorbesc diplomaţii şi politicienii români engleza cu accent rusesc? Ultima prestaţie de acest tip îi aparţine lui Ion Jinga, ambasadorul României la Londra, căutat de posturile străine de cînd cu problema imigranţilor români din 2014. Curios să văd cum stau lucrurile şi cu alţii, am investigat puţin problema pe YouTube.

Site-ul păstrează, desigur, cele mai penibile sau ilare apariţii de acest tip ale mai-marilor noştri. S-ar putea ca oameni ca Ion Iliescu sau Traian Băsescu să se fi descurcat în diferite momente binişor în limba străină, dar, adesea, cei care au încărcat pe YouTube spusele alor noştri au vrut să-i ridiculizeze. Cu această precauţie, să vedem ce-am găsit.

● Ion Iliescu: engleza de lemn

A fost ironizat adesea pentru modul cum vorbeşte engleza, dar nu e cel mai rău din toată colecţia, strictu senso. YouTube păstrează un dialog de la CNN, cu Hala Gorani, de pe la jumătatea deceniului trecut. E amuzant să vezi cum Iliescu traduce limba de lemn în engleză, cu inevitabilele vocale deschise şi r-uri marcate: „It is of course one of the problems of our society in all this process of the transformations of the reforms of the transition.“ Dacă vă întrebaţi ce-i vietatea asta, aflaţi că Hala Gorani îl întrebase despre corupţie. Se vede cum Iliescu încearcă să o îngroape în adjective şi tot felul de determinanţi, pe care îi aglomerează pînă la a spune nimic. George Orwell şi-ar fi dorit să poată analiza o asemenea mostră de retorică.

● Emil Constantinescu: corectitudinea de pe foi

Un discurs relativ recent, de la deschiderea Universităţii Babeş-Bolyai, arată că singura problemă mare a preşedintelui-geolog e accentul. Constantinescu citeşte de pe foi, e drept, şi nu pare sută la sută fluent, dar nu ai impresia aceea de soprană care cîntă o arie fără să priceapă cuvintele. Internetul e prea tînăr ca să păstreze eventualele interacţiuni în engleză ale ex-preşedintelui, de pe vremea cînd acesta era politician de prim-rang, dar – putem presupune – acestea au fost suportabile, dacă au existat.

● Traian Băsescu: nota 3

Poate cel mai bun orator din politica noastră, Traian Băsescu are, atunci cînd dă româna pe engleză, un discurs catastrofal, de repetent: „If we like to build first the solidarity allocating huge resources for solidarity, but don’t having a performant economy for sure, sooner or later the eşec (sic) of our policy is garanted (sic).“ Pe lîngă cele două furculitioane – „eşec“ şi „garanted“ – „don’t having“ în loc de „not having“ e şi el foarte rudimentar, şi ne putem gîndi la modul lăutăresc în care preşedintele în exerciţiu a învăţat engleza, atunci cînd „sooner or later“ aterizează în exprimare, luat de-a gata din vreun film.

● Emil Boc: engleza chiar n-are virgule

L-am găsit într-un montaj cu mai mulţi români vorbitori de engleză, fragmentar. Faptul că nu foloseşte puncte şi virgule îl ajută în limba de împrumut, unde, dacă nu e fluent, cel puţin e curgător. Asta mai ales dacă evită formulările birocratice cu care s-a sinucis retoric şi în română, începînd cu mandatul de prim-ministru. Din păcate, le foloseşte, ceea ce îl apropie oarecum de engleza de lemn a lui Iliescu.

● Crin Antonescu: language-ul ca language-ul, dar body language-ul...

Declaraţia de la întîlnirea cu FMI-ul, din vremea cînd era preşedinte interimar, e binecunoscută. Totuşi, spuneam şi atunci, Antonescu a avut nu atît o problemă de language, cît una de body language. Transcrise, frazele sună ceva mai bine decît la Iliescu sau Băsescu, deşi Antonescu aruncă o bombă cu un „don’t“ în loc de „doesn’t“: „This political crisis don’t influence – don’t influence the negociations with the IMF... because the government has a program, political program, has a vision, and the political crisis I hope in the end of this month is finished.“ La ezitări s-au adăugat excesul de gesticulaţie şi zîmbetele, care au făcut în intervenţia de atunci un hit pe Internet, nu în sensul favorabil prezidenţiabilului PNL.

● Mihai Răzvan Ungureanu: Oxbridge la Ierusalim

Îşi consolidează reputaţia de intelectual într-un discurs ţinut prin 2009 la Universitatea Ebraică din Ierusalim, unde vorbeşte – e drept, cu foi în faţă, dar pe care le consultă în loc să citească din ele. Accentul britanic, upper class, e destul de uşor decelabil. Ungureanu şuieră şi scuipă consoanele aşa cum trebuie făcut, chiar dacă a stat destul de puţin la Oxford. A avut, probabil, o preocupare pentru limbă care a depăşit stagiul de studiu de acolo.

● Mircea Geoană: East Coast la Bruxelles

O declaraţie pentru Partidul Socialiştilor Europeni e probabil cel mai bun fragment în engleză dintre cele analizate. Geoană e nu numai fluent, ci şi lejer – spre deosebire de grija cu care îşi concepea Ungureanu prestaţia –, iar în limba vorbită se poate simţi East Coast-ul american. Răutăcios vorbind, e şi un pic de colonelul Landa/doctorul Schultz al lui Cristoph Waltz în toată povestea, dar alături de Mircea Geoană te-ai simţi în siguranţă la o întrunire internaţională, cel puţin din punct de vedere al limbii.

● Ion Jinga: condescendenţă deplasată

Ambasadorul român la Londra – cu care am început discuţia – nu este cel mai prost vorbitor de engleză de pe listă. Are însă un accent (sin)ucigaş, iar cînd se vrea tranşant (expresii ca „falsă problemă“), Jinga devine ridicol, un fel de reprezentant vocal, nepoliticos şi excesiv de mîndru al unei ţări bananiere. Turneul pe care îl face în mediile britanice ar trebui temperat cu un telefon de la Bucureşti, de la MAE.

Lista de intervenţii în engleză ar putea continua, de pildă, cu un Sorin Ducaru, fost ambasador la Washington (vorbeşte cu accent, dar dezinvolt şi sigur), Dacian Cioloş (cam tot pe-acolo), Adina Vălean şi alţi politicieni oarecum de export, sau fotbalişti precum Chivu sau Dan Petrescu – mult mai buni, în sincroanele lor, decît preşedinţii.

În fine, nu am găsit nimic de Victor Ponta sau Adrian Năstase, lucru care ar putea fi interpretat ca un blam la adresa celor doi, dar e mai degrabă pe dos. Nu de alta, dar cu excepţii ca Geoană şi Ungureanu, politicienii români se împart în două categorii: cei care ştiu că nu ştiu engleză, şi cei care nu ştiu că nu ştiu engleză. În mediile diplomatice şi la ocazii oficiale, translatorul e oricînd de preferat exprimării proaste, din motive de posibile încurcături, dar şi de imagine. Iliescu şi Băsescu au încălcat această regulă şi s-au aruncat cu temeritate în capcanele englezei, cu un fel de superstiţie/exces de autostimă, dar mai ales, sperînd la aplauze în România. Ceea ce au obţinut a fost, însă, cînd intervenţia lor a fost remarcată, ridicolul extern.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Mai multe