Poetul din pungă

20 iunie 2012   MASS COMEDIA

În noua ipostază de bust, dezvelit acum vreo trei săptămîni de primarul Onţanu, Adrian Păunescu a privit placid şi, în fine, tăcut la hipsterimea care s-a adunat în evenimentul numit Street Delivery pe Verona, ca să cînte, să picteze şi să ia parte la o serie de alte activităţi subversive, în weekendul trecut. Răposatul versificator s-a ales, printre altele, cu o pungă de plastic sau un sac de gunoi, în cap, iar poza care îl înfăţişa astfel s-a plimbat pe Facebook, stîrnind puternice reacţii pro şi contra.

Cum ar fi privit inventatorul Cenaclului „Flacăra“, prin pungă de plastic sau nu, toată povestea de pe Street Delivery? Cine a trecut pe acolo a putut vedea o colecţie de standuri şi gherete care etalau diferite tipuri de gratuitate artistică, de la clătite propriu-zis gratuite pînă la Trotuaru’, ziarul făcut de puştii de la Casa Jurnalistului şi Think Outside the Box din lucrurile bătute de trecători la o maşină de scris mecanică. Dacă ar fi fost viu şi nu i-ar fi pus nimeni sacul în cap, Păunescu ar fi zîmbit, poate.

Dar, pînă la urmă, de ce ne interesează pe noi ce-ar fi crezut trupeşul şi detestabilul mutant liric despre amuzamentul stradal al unora? Păi, ne interesează, pentru că, acum vreo 30 de ani, Păunescu a fost întruchiparea şi promotorul unui soi de cool de mase, echivalentul autohton al superstarului rock. Şi, la fel cu arta stradală de azi, şi-a revendicat dintotdeauna rădăcini de stînga.

Punga din capul lui Păunescu e mai mult decît o pungă într-un cap, e o membrană de contact a stîngii cu stînga dintr-un alt timp. În mileniul în care ne găsim, ideile au îmbătrînit, iar scleroza lor se vede atunci cînd două ethosuri pornite din acelaşi loc se contrazic. La Chişinău, de fiecare 9 Mai bătrînii se iau la harţă în Parcul „Ştefan cel Mare“. Unii sărbătoresc Ziua Europei, alţii Ziua Victoriei. Ultima se leagă de capitularea Germaniei naziste, în urma ofensivei Armatei Roşii. Prima – de documentul întemeietor al Uniunii Europene, aşa-numita Declaraţie Schuman, datată nu întîmplător tot 9 mai, dar 1950, la fix cinci ani după capitularea Reich-ului. Însă, pentru moldoveni, una e sărbătoarea sovieticilor eliberatori (Al Doilea Război Mondial e tot ce are mai de Doamne-ajută propaganda rusească) şi cu totul alta, Uniunea Europeană, identificată la nivel personal cu paşaportul românesc şi limba română, într-un joc al istoriei care ar putea avea odată miză.

Sigur, gradul de rudenie între poetul din pungă şi hipsterii care s-au plimbat pe sub nasul lui e mai îndepărtat. De fapt, cool-ul lui Păunescu n-a fost deloc cool. Puştimea care fremăta acum 30 de ani pe stadioanele Cenaclului nu fusese expusă la nimic altceva decît zdrăngă-lălăiala rumegătorilor de note păstoriţi de versificator. Cine priveşte azi imaginile de atunci citeşte sărăcia mai curînd intelectuală decît propriu-zisă în costumaţia jalnică a artiştilor şi a publicului. Era, dincolo de faptul că vestimentaţia excentrică se perimează repede, o lume zdrenţăroasă şi cîrpită, înfăşurată în tot felul de improvizaţii, de la tricourile legate cu noduri pentru a fi cufundate în Galus de ouă, la uniformele de peteapé (Pregătirea Tineretului pentru Apărarea Patriei) transformate în ţinute military prin descoaserea cîtorva petice.

România de atunci semăna, deloc întîmplător, cu acea Cubă a lui Dinescu, despre care poetul spunea că transformase pantofii ortopedici, pentru persoane cu dizabilităţi, în modă, fiindcă se numărau printre foarte puţinele mărfuri care se mai importau din SUA pe insula lui Fidel. E o poveste care ar putea fi înţeleasă de oamenii care s-au produs la Street Delivery – şi, posibil, şi de anonimii care i-au pus punga-n cap lui Păunescu – numai la modul istoric-anecdotic, şi nu pe propria piele, fiindcă azi România face totuşi parte din UE/din lume, chiar aşa, mai codaşă, cum e. Şi de aici gestul de contestaţie al celor care sînt caracterizaţi tot mai des cu cuvîntul hipsterime. E o negare a trecutului, logică, deoarece prezentul are pulsiuni globale, urbane şi estetizante, iar el, trecutul, era izolaţionist, urît şi din prima generaţie încălţată.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Mai multe