Pauză publicitară

Scenă de Rocky-Stallone, cu toate clişeele genului: doi boxeri în ring care-şi împart pumni. Unul primeşte, cu încetinitorul, un croşeu în barbă (şi desigur vedem, tot în slow motion, cum îi zboară saliva din gură) şi cade la podea. Îi este surprinsă privirea abrutizată, cum se uită la adversar, dar el de fapt nu se uită la celălalt boxer, ci îşi vede, în flash-uri, propria viaţă: cum se antrenează de mic, cum creşte în faţa sacului de box, antrenorul care-i dă sfaturi, cîştigarea centurii, dar şi căsătoria, copilul etc. Asta îl ambiţionează şi, printr-un extraordinar efort, se ridică şi e gata din nou de luptă. Pe ecran, este scris sloganul: "Nu se termină acum. Acum începe". Şi apoi, hodoronc-tronc "CEC Bank - banca noastră". Bun, înţeleg ideea că CEC-ul a fost doborît la pămînt (oare de asocierea cu FNI?), că acum s-a ridicat şi că ne promite să ne arate ce poate, dar care e legătura dintre Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi bruta aia transpirată şi cu arcada spartă? E "banca noastră", de acord, dar de ce banca noastră trebuie să fie reprezentată printr-un ins cu privirea tulbure şi tîmpă? Apoi, de ce acest clip de rebranding a trebuit să fie atît de lipsit de imaginaţie şi drapat cu atîtea clişee sforăitoare? Spotul a fost făcut de Papaya Advertising, iar Creative Director a fost Robert Tiderle, cel care a realizat şi reclamele la Cava d’Oro (acelea cu replica de final "Ce vrei, mă? Nişte ţărani!"). Dacă cele pentru Cava d’Oro au umor şi sînt OK (deşi copiază spiritul celebrelor spoturi la Unirea), în cazul campaniei pentru CEC creativitatea advertiserilor a intrat în impas. Se pare că ne ies mai bine reclamele în cheie ironică, cu oameni fruşti, "din popor", şi că în alte registre nu prea ne mai pricepem să comunicăm. Acum, e adevărat, campania nu e catastrofală sau cu gafe ridicole, dar de la cei care au făcut-o aveam oareşce pretenţii. Nu o compar, de exemplu, cu o campanie cum e cea pentru accesarea fondurilor europene, cu seria aceea de spoturi absolut enervante, în care în faţa unui nene (jucat de un actor de toată jena) vin pe rînd un primar, un mic întreprinzător etc. şi toţi îi arată o imagine mare, să înţeleagă despre ce e vorba. (De exemplu, primarul vrea să asfalteze şi-i arată o poză cu buldozere.) Ce rezultă din asta? Că funcţionarul de stat e un idiot. De ce te-ai duce să-i dai proiectul unui astfel de individ? De fapt, în pauzele publicitare putem vedea destule reclame discutabile - unele dintre ele făcute chiar în străinătate. Aşa este, de exemplu, spotul care promovează guma de mestecat Orbit clean. O femeie de serviciu care dă cu mopul găseşte un birou încuiat. Nici o problemă: femeia se transformă într-un lichid albastru, intră pe sub uşă şi se re-materializează în partea cealaltă (ca-n Terminator 2). Lichidul acela albastru seamănă izbitor cu lichidele cu care ni se demonstrează virtuţile absorbante ale tampoanelor intime. Mă abţin să duc raţionamentul pînă la capăt... Oricum, atunci cînd ni se spune că e vorba de o reclamă pentru o gumă de mestecat şi ni se arată jumătatea de perniţă de Orbit umplută cu un lichid albastru, ai impresia că vezi un bazin de WC şi că reclama e cel mult la un lichid dezinfectant pentru toaletă. Sau clipul publicitar pentru Fiat Sedici, în care vedem un tată care-şi ridică pruncul deasupra capului, iar acesta găseşte de cuviinţă să-i facă pipi pe faţă. "Fiecare zi e o provocare 4x4" - ne spune sloganul. Poate, dacă s-ar fi protejat cu un Fiat Sedici, tatăl putea să pună în funcţiune ştergătoarele de parbriz în cazul acesta. Deşi ar fi fost mai indicat să se protejeze, ceva mai devreme, cu un prezervativ. Dar, dacă vorbim de reclamele la maşini, nici una nu o întrece în aberaţie pe cea la Hyundai Accent. Copilul zice "tata", iar părinţii îl iau rapid, pe tăcute, ies din casă, intră în maşină şi de-abia acolo izbucnesc în urale că plodul lor a zis pentru prima dată "tata". Că, adică, "cele mai importante momente vrei să le trăieşti într-un Hyundai Accent". După o asemenea reclamă, nu vreau să le trăiesc nici pe cele mai puţin importante.