Partidul-televiziune

Moment festiv de la oficializarea căsătoriei Opoziţiei: Victor Ponta îşi dă mîna cu Crin Antonescu care, la rîndul lui, vine de mînuţă cu băiatul acela al cărui nume nu şi-l aminteşte nimeni, aşa-zisul preşedinte al Partidului Conservator. Situaţie caragialescă, de „români imparţiali“ care-şi unesc destinele incompatibile, discursuri pe măsură. Cu toate acestea, înţelegi ce-i mînă pe ei în luptă, care de la patru’s’opt încearcă, neicusorule, să dovedească bampirul, care nu se mai poate aşa ceva... Bun: două partide cu destule procente în preferinţele alegătorilor, PSD şi PNL, se aliază pentru a detrona PDL şi, în principal, pe Traian Băsescu. Nu punem în discuţie diferenţele de doctrină sau strania alăturare a unor personaje din filme şi tabere complet diferite, ci doar ne rezumăm să constatăm că mişcarea are o logică a ei. Logică pe care însă ne e greu s-o detectăm atunci cînd vine vorba de cel de-al treilea partener al acestui mariaj, Partidul Conservator. 

În momentul în care liberalii, acum o lună, se înfrăţeau cu partidul lui Voiculescu, toată lumea s-a întrebat ce rost are o alianţă cu o formaţiune politică practic inexistentă ca scor electoral şi, în plus, care are o imagine destul de şifonată. Răspunsurile au invocat toate veşnicul as din mîneca PC-ului: televiziunea, pe care-o foloseşte ca armă electorală. Întrebarea care rămîne e, totuşi, dacă merită să te însoţeşti cu un astfel de partid-televiziune. Este măcar arma electorală pentru care faci acest compromis eficientă? Păi, să vedem, coane Fănică! 

Cît de performante sînt televiziunile lui Dan Voiculescu în domeniul acela de maxim interes pentru patron – lupta politică? Ca în cazul proaspetei Uniuni Social Liberale, nu luăm în discuţie acum chestiuni de ordin moral sau deontologic, ci doar eficienţa. Pragmatic, rece, fără mamă, fără tată. Încă de la înfiinţarea lui, partidul lui Voiculescu (mai întîi PUR, apoi PC) a beneficiat de o campanie publicitară fără perdea, la Antene. Într-o vreme, nu era emisiune de ştiri la aceste posturi în care să nu se dea cel puţin un material despre ce mare brînză au mai făcut reprezentanţii partidului, care mai tăiau nu ştiu ce panglică, organizau seminarii şi, în general, se agitau steril să ofere motive să se vorbească despre ei. Campania electorală a Partidului Conservator la Observatorul Antenei 1 sau la emisiunile de ştiri ale Antenei 3 continuă şi-n prezent. Pe de altă parte, acum cîţiva ani a transpirat în presă informaţia că de apariţiile televizate ale lui Dan Voiculescu se ocupa un om special angajat la trustul Intact pentru trebuşoara asta. Rezultatul? Partidul Umanist şi apoi Partidul Conservator au avut întotdeauna scoruri electorale submediocre, iar acum sondajele nu-i dau mari şanse PC-ului să depăşească pragul electoral la viitoarele alegeri. Dan Voiculescu însuşi, cu toată atenţia de care s-a bucurat la televiziunile lui, este în continuare un personaj cu imaginea compromisă. Ar putea exista voci care să-l dea ca exemplu de succes electoral pe Cristian Popescu-Piedone... Numai că meritul victoriei lui nu revine Antenelor, ci unei alte televiziuni, care lucrase din greu înainte la impunerea lui ca figură publică: Prima TV, unde Piedone a fost „abonat“ mult timp. 

Cealaltă dimensiune a activităţii propagandistice a Antenelor e lupta împotriva lui Traian Băsescu. De ani de zile, raţiunea de a exista a Antenei 3 este dărîmarea preşedintelui, împotriva căruia îşi concentrează tirul zilnic toate emisiunile din grila postului. Rezultatul? Traian Băsescu a fost reales preşedintele României în decembrie 2009. E adevărat, acum procentele lui sînt diminuate, dar e greu de crezut că acesta ar fi efectul corului de lătrături de la Antena 3. Mai degrabă, Băsescu a pierdut şi pierde în continuare puncte pe mîna lui. 

Prin urmare, care-i afacerea în mariajul cu partidul-televiziune? După cum se vede, una perdantă. Atunci să se fi luat din dragoste?