Parlamentare 2016

— Facebook – televiziuni: 2-0 —

E a doua oară în ultimii ani, în România, cînd „televiziunea pierde alegerile“ și, din nou, a doua oară cînd „Facebook le cîștigă“. Oricît de relative ar fi aceste constatări, un mic istoric al comunicării politice românești din ultimii ani e mai mult decît instructiv și, în ultimă instanță, include o veste bună pentru democrație.

Să ne ocupăm întîi de primul enunț, acela că televiziunea a pierdut alegerile. În 2014, ea s-a numit Antena 3, care nu a reușit să-l facă pe Victor Ponta președinte. În 2016, ea a fost România TV, care, cu toate teoriile conspirațiilor sorosiste promovate, nu a reușit să ducă în Parlament PRU, o formațiune cu potențial încă mai toxic decît televiziunea și ea toxică a lui Sebastian Ghiță. Vremea televiziunilor de propagandă nu a apus cu totul, însă acum e clar pentru toată lumea: dacă potențialul electorat tînăr, anti-PSD, trăiește într-o „bulă de Facebook“, publicul din fața ecranului locuiește și el „bula televiziunilor de știri“. O spun clar și rating-urile: în timp ce Românii au talent reușește să strîngă în fața televizoarelor 3,5 milioane de telespectatori, meciul Gâdea – Cioloș, probabil evenimentul politic TV al acestei campanii, a strîns pe Antena 3 ceva mai puțin de 700.000 de privitori. Iar la parlamentare au votat 7,2 milioane de români. De peste zece ori mai mult decît publicul maxim al Antenei 3. De unde, prin urmare, percepția anterioară, de superpartid, a unei televiziuni de acest tip? Ea vine din vremurile cînd Traian Băsescu și Elena Udrea demonizau posturile mogulilor (Realitatea TV și Antena 3, la vremea respectivă), prin afirmații ca aceea că PDL-ul trebuie să lupte nu cu alte partide politice, oricum prea slabe, ci cu televiziuni. Felul cum Traian Băsescu s-a poziționat politic, în vremurile bune, prin etalarea unor dușmani (PSD, Mircea Geoană, moguli, presă) și discurs critic la adresa lor e cunoscut și mai ușor de înțeles azi. Problema e că o astfel de strategie riscă să omologheze, la un moment dat, și adversarul.

Dar, dacă mai facem un mic pas în spate, găsim un moment în care „televiziunea a cîștigat alegerile“, iar în virtutea celor mai sus spuse, e clar de ce el e semi-uitat și la vremea respectivă a fost mai puțin comentat. De fapt, singura televiziune care s-a putut transforma în partid a fost, în 2012, OTV, chiar dacă PP-DD-ul lui Dan Diaconescu a fost făcut țăndări și traseizat imediat, de partidele mari și de justiție, care a avut ce-i reproșa aceluiași Dan Diaconescu. Desigur, aportul unei televiziuni aservite poate fi doar parțial într-o victorie electorală. Ca dovadă, singurul mini-succes al Antenei 3, propulsarea în Parlamentul European a lui Mircea Diaconu. E vorba aici însă de „materialul clientului“. Discursul total inept din punct de vedere politic al acestuia, în nota „O să le arăt eu la Bruxelles cine sîntem noi, românii“, a fost foarte eficient în sens electoral, din două motive. O dată, trend-ul de euroscepticism care s-a întărit de atunci în România, dar a produs și Brexit-ul, prin alte părți. Și, în al doilea rînd, s-a situat într-o continuitate remarcabilă cu „persoana virtuală“ din filme a lui Diaconu. De la westernurile cu ardeleni la Filantropica, acesta a jucat exact rolul „românașului“ simpatic, dar umil, care triumfă în cele din urmă.

Toate aceste relativizări sînt o introducere bună pentru al doilea enunț, „Facebook a cîștigat alegerile“. De fapt, discutăm doar de contribuția rețelei sociale la propulsarea USR în Parlament. E vorba de o formațiune care a crescut de la zero la peste opt procente în numai cîteva luni. Din nou, e imposibil ca un canal de comunicare să poată face totul pentru un partid, dar scorul USR arată neverosimil, cu tot aportul pe care l-au avut independenți puternici de la locale, cooptați în orașe ca Iași sau Tîrgu Mureș. În ciuda efortului acestora – la care se adaugă plimbările gen Teleorman ale garniturii din București –, faptul că USR a stat pe o structură de teritoriu minusculă se vede cu ochiul liber. În plus, USR nu a fost sub „embargou media“, cum clama pe vremea cînd se numea USB, dar prezența ei pe canalele clasice de comunicare a fost palidă, inclusiv fiindcă nu a avut la dispoziție haita de „analiști“ și „moderatori“ clientelari de care dispune orice partid pe stil vechi. Reiese că, oricum am lua-o, USR s-a propagat, cumva, prin altceva decît canale clasice și campanie de la om la om. Iar acel altceva nu poate fi decît rețeaua socială. Și nu e vorba numai de prezența în sine a partidului, care a fost criticată, pe drept, în numeroase rînduri, ci de un fenomen grassroots, de susținere politică spontană, pornită de jos în sus. Așa a fost, pe Facebook, și la victoria din 2014 a lui Iohannis, chiar dacă acolo scandalul votului din diaspora și telefoanele date acasă de românii plecați au fost, probabil, cele care au produs marea catalizare.

Dacă ne amintim de perplexitatea la adresa Facebook-ului pe care o afișau un Gâdea sau un Badea în 2014, după ce pierduseră cu Ponta, putem găsi în ea ceva valoros: diferența dintre modul cum funcționează, ca susținere politică, o televiziune și ceea ce produce o rețea socială în același sens. Eficiența propagandei pe canale clasice e întemeiată, în România, pe ethosul acestora, în sens aristotelic. Cu alte cuvinte, pe credibilitatea emitentului de mesaj. Simptomatic e faptul că televiziunile – și suferinda presă scrisă – s-au pretins permanent altceva sau altcineva decît partidele care le-au alimentat cu bani și mesaje de campanie. Cu alte cuvinte, o Antena 3 a realizat susținerea unui Victor Ponta ca luptă împotriva lui Traian Băsescu și a „băsismului“ (cuvînt inventat de Mircea Badea), prezentate în chip de calamități politice. Mai nou, RTV a scos din mînecă un membru al grupării Anonymous (sub masca lui Guy Fawkes se poate ascunde oricine) pentru a acredita o conspirație sorosistă. Cu alte cuvinte, canalele media clasice nu pot produce – fie și numai din motivul că au o organigramă, deci trăiesc pe o structură ierarhică – ceea ce numeam mai sus grassroots, mișcare politică pornită de la firul ierbii. Ci doar o mimare a acesteia, care se numește în engleză astroturfing (gazon artificial, de la numele unui producător).

Scorul cu care am început acest articol e o veste proastă pentru Mihai Gâdea și Sebastian Ghiță, dar nu e deloc una bună pentru ipoteticii strategi de Facebook ai următoarelor alegeri: oricît s-au viralizat în SUA dezinformările pro-Trump, structura descentralizată face din rețelele sociale un mediu în care ultimul cuvînt îl au susținătorii autentici, dezinteresați, și nu propagandiștii. Ceea ce e o veste bună pentru democrație.

Foto: adevarul.ro