Nu jurnaliştii fac spam

"James Earl Jones Died? Death, Dead, No longer Living?" Acesta este un titlu de articol dintr-o publicaţie online. E adevărat, e vorba despre o publicaţie obscură, The Post Chronicle. Din articol nu aflăm dacă binecunoscutul actor american a murit sau nu, ci ni se spune, în două rînduri, că ar fi posibil să existe un zvon privind moartea sa. Titlul e o bazaconie, la fel şi conţinutul articolului. Şi totuşi, e foarte probabil că a fost un articol foarte citit. Cititorii l-au deschis pentru că titlul a fost intenţionat alcătuit astfel încît să răspundă cît mai multor căutări posibile pe Google, legate de moartea lui J.E.J. Autorul a abuzat de tehnicile de SEO (Search Engine Optimisation), care te sfătuiesc să aşezi în titlu cuvinte-cheie, cît mai relevante, pentru a fi cît mai bine indexat de motoarele de căutare. Articolul de mai sus este un spam. El n-a fost scris pentru a fi citit, ci pentru a fi indexat. E un articol ce nu aduce nici o informaţie relevantă şi orice persoană interesată de soarta actorului James Earl Jones şi-a pierdut timpul deschizîndu-l. Oricît de lipsit de noimă ar părea pentru cititor, titlul e văzut foarte bine de Google. Ca dovadă, la o căutare după "James Earl Jones Died", articolul apare plasat deasupra unui alt articol, cu mult mai exact, din The New York Times, în care se arată că a murit într-adevăr un James Earl Jones - doar că e vorba de tatăl popularului actor. Chiar şi numele publicaţiei este o înşelătorie - doar, doar o apărea într-o căutare vizînd mult mai cunoscutele Washington Post, New York Post sau diferitele Chronicle. Poate că la noi, acum un an, un articol cu un titlu de genul: "Oferta lui Becali, un iPhone pentru Elodia?", care ar fi conţinut cuvinte foarte căutate atunci pe Internet, sau "Mailat a vizitat Large Hadron Collider" ar fi avut şanse bune să atragă mulţi vizitatori întîmplători din Google. Mai ales dacă ar fi apărut într-o publicaţie ce s-ar fi numit "Adevărul Zilei" (am verificat, nu există). Acesta este un exemplu simplificat de ceea se numeşte spamdex. Termenul e vechi, se foloseşte încă din 1995, cînd era suficient să adaugi de mai multe ori cuvîntul "sex" la sfîrşitul unei pagini web, ca să obţii rezultate concludente pe "Altavista" sau "Lycos", motoarele de căutare populare la acea vreme. Scandalul Realitatea.net Motivul pentru care am ales un astfel de exemplu de spam este doar acela de a pune întrebarea dacă autorul unui asemenea articol poate fi considerat jurnalist. Altfel spus, a scrie doar pentru a fi văzut de motoarele de căutare te califică drept jurnalist? Pînă acum n-am auzit ca vreo publicaţie serioasă să uzeze de o astfel de înşelătorie. Vorbind în general de spam, şi în presa americană există acuzaţii că publicaţii importante spamează. De pildă, săptămîna trecută, două tabloide americane au fost acuzate că îşi postează singure conţinut pe Digg. Însă în România nu i-ar trece nimănui prin minte să califice drept spam acest fel de lucruri. La noi, acuzaţiile de spam se referă la cu totul altceva. De exemplu, săptămîna trecută, pe un blog afiliat HotNews.ro (blogul lui Dragoş Mănac), au apărut date şi dovezi privind faptul că site-ul Realitatea.net spamează. Avînd în vedere datele furnizate de SATI pentru lunile decembrie şi ianuarie, Realitatea.net a fost declarat cel mai popular site de ştiri din România, cu cel mai mare număr de vizitatori unici pe lună. Ascensiunea sa prea rapidă a dat naştere unor suspiciuni în piaţă. Dovezile aduse de Dragoş Mănac pe blogul său sînt concludente şi pot fi verificate cu uşurinţă. Printre altele, se arată că majoritatea celor 57.000 de tag-uri (cuvinte-cheie asociate articolelor) reprezintă pagini de căutare cu răspuns de un singur articol, iar site-ul are indexate în Google un număr aproape dublu de pagini faţă de totalul numărului articolelor, al paginilor de comentarii de la cititori sau al paginilor multimedia existente pe site. (Prin comparaţie, The New York Times a acumulat de-a lungul anilor doar 53.000 de tag-uri.) În mod clar e vorba de spam, există zeci de mii de pagini web indexate deliberat în Google, care repetă, practic, fiecare, cîte un articol deja existent. Ele nu-i sînt de nici un folos utilizatorului, ci dimpotrivă, au rolul de a înşela vizitatorul ocazional, făcîndu-l să intre pe site pentru o informaţie pe care nu o caută. Desigur, e posibil ca genul acesta de web spam (astăzi, destul de primitiv pentru Google), de unul singur, să nu fi ajutat foarte mult site-ul să urce în clasamentul SATI (între timp, au apărut articole care vorbesc despre un spam mai eficient decît cel din tag-uri, utilizat de Realitatea.net). Dar cum s-a ajuns aici? Vorbim totuşi de un site cu un conţinut editorial realmente valoros în peisajul mass-media din România, cu un public de primă mînă, cu jurnalişti dintre cei mai buni, cu o televiziune puternică în spate. Şi iată că un astfel de site ajunge să facă spam, riscînd să-şi erodeze astfel credibilitatea şi în faţa clienţilor care cumpără publicitate, şi în faţa cititorilor, doar pentru a urca vreo cîteva locuri în clasamentul SATI. Maturizarea pieţei Situaţia trebuie privită în contextul Internetului din România şi al bugetelor relativ reduse de publicitate. Acum vreo patru ani, de pildă, ascensiunea rapidă a site-ului Realitatea.net printr-o audienţă cîştigată artificial probabil că nu ar fi stîrnit controverse atît de puternice. Dar, în ultima vreme, piaţa de publicitate pe Internet a început să conteze, iar specialiştii şi investitorii au devenit mult mai atenţi la regulile ce trebuie respectate în piaţă. În urma acestui scandal, vocile echilibrate insistă asupra faptului că un plus de transparenţă în raportarea SATI - rezultată din publicarea procentului de vizitatori veniţi din Google şi din alte site-uri - ar normaliza lucrurile şi ar calma spiritele. Probabil că destul de curînd Realitatea.net va renunţa la acele pagini care mai mult îi dăunează, decît îi folosesc. Şi probabil că, în cîţiva ani, agenţiile de publicitate vor lua în considerare şi alt gen de studii de măsurare a audienţei site-urilor, cu o relevanţă mai mare pentru clienţi, cum ar fi panel-urile, aşa cum se întîmplă în toate ţările din Vest. Deocamdată, ele sînt prea scumpe pentru România. Cred totuşi că principala cauză pentru care au apărut tag-urile mai sus pomenite ţine de mentalitate. Situaţia în domeniul site-urilor de ştiri (şi nu e vorba aici doar de Realitatea.net) aduce cumva cu ceea ce se întîmpla la începutul tulburilor ani ’90 în majoritatea redacţiilor de ziar, cînd o mulţime de jurnalişti alergau după publicitate şi nu exista o distincţie clară între departamentul redacţional şi cel de marketing. În mod similar, în modul de organizare al site-urilor de ştiri nu se face o distincţie clară între departamentul de programatori, cel managerial şi cel redacţional. De cele mai multe ori, deciziile privind structura unui site sînt luate de programatori, de manageri sau chiar de departamentul de vînzări, iar redacţia este anunţată în treacăt de aceste decizii. Site-urile de presă sînt văzute mai curînd ca produse tehnice, decît ca produse jurnalistice. În fond, şi măsurătoarea SATI pare a fi mai mult una a performanţelor tehnice a site-urilor - în cazul de faţă, a capacităţii de a "sensibiliza" Google -, decît a capacităţii de a atrage un anumit public. Or, felul cum se aleg cuvintele-cheie reprezintă în mod clar o problemă de conţinut, nu de programare sau management. E foarte greu de crezut că, în cazul Realitatea.net sau în oricare alt caz, vreun jurnalist să fi luat hotărîrea de a propune astfel de taguri (vezi, de pildă, http://www.realitatea.net/tag_a.html).