Moderatorul-cîrpă şi moderatorul-fiară

3 aprilie 2013   MASS COMEDIA

Multele televiziuni numite „de ştiri“, apărute în ultimii ani, au creat o nouă categorie de oameni care apar la TV. Nu e vorba de detestabilii şi detestaţii analişti, ci de mai discretele personaje desemnate cu numele de „moderatori“. Voi păstra acest nume ca să ştim despre ce vorbim, dar, fiindcă nu se potriveşte cu ceea ce e, de regulă, o gazdă de talk-show, îi voi adăuga doi determinanţi: „cîrpă“ şi „fiară“.

Voi începe cu însuşirile comune ale moderatorului-cîrpă şi ale moderatorului-fiară. E vorba de două specii fără trecut, inclusiv profesional. CV-ul varietăţii „cîrpă“ se rezumă la cîţiva ani de reporterlîc plebeu, cu promovarea obligatorie în funcţia – la fel de impropriu denumită – de corespondent, zisă şi „om de live“. Spre deosebire de corespondentul autentic, de pe vremuri, care îşi făcea veacul în locuri îndepărtate şi trimitea de acolo corespondenţe, acest gen de reporter-rîşniţă e un fel de accesoriu al echipamentului de transmisii directe, cel numit SNG. Echipamentul şi anexa lui de carne se deplasează împreună, nu mai departe de Parchet sau de Curtea Supremă de Justiţie, de unde turuie ştirea cu clanul X sau cu politicianul Y, care rămîne în arest. Care ştire, desigur, nu e nici o ştire, cît timp X sau Y nu au fost eliberaţi, dar umple cîteva minute din jurnalul tuturor televiziunilor. De altfel, aţi văzut prin oraş, SNG-urile posedă ceva numit spirit gregar, fiindcă adună singure o turmă, pe la sediile diferitelor instituţii.

În ipostaza de accesoriu de live, omul nostru s-a ocupat, totuşi, cu ceva care seamănă a ştiri, chiar dacă, de fapt, nu sînt ştiri. Atunci cînd e promovat la rangul de moderator, renunţă cu totul la acest gen jurnalistic, pentru a le dezbate. Pe ele, ştirile care nu există, fiindcă moderatorul nu le-a pus în jurnal pe vremea cînd era reporter. La nonştirea cu „rămîn în arest“ se adaugă numeroasele mizerii aruncate în piaţă de politicieni – unii despre alţii, despre Gigi Becali, despre toată lumea – iar apoi mai vin la rînd diferite discuţii despre diferite partide falite, care se scindează şi fuzionează într-un ritm care n-are nimic în comun cu folosul telespectatorului. Şi, în fine, mai e, sus de tot pe listă, bătutul cîmpilor la timpul viitor, fiindcă, în România, media se ocupă din ce în ce mai mult cu ce va fi. Aţi observat că pînă şi meteorologii îşi desfăşoară tot mai mult activitatea în studiouri, şi nu pe lîngă baloanele acelea despre care se spun bancuri.

Viitorul, ca materie primă, are două avantaje. Primul e că nu poate fi infirmat şi, deci, îţi permite să te inflamezi şi să te contrazici la nesfîrşit, mai ales dacă ai idei fixe şi certitudini exagerate de sine. Al doilea, care decurge, este că diferitele lucruri care se vor întîmpla – în primul rînd, catastrofe politice cauzate de adversari – sînt uşor de clocit în cuibarele în care stau, ca găinile, consultanţii politici ai partidelor, de unde, miraculos, ajung apoi la TV.

Bramburelile de acest tip – pe care mă voi încăpăţîna să le numesc „dezbateri“, din nou, ca să ştim despre ce vorbim – umplu spaţii mari din grilele televiziunilor pe care, de asemenea, insist să le numesc „de ştiri“, deşi nu dau ştiri. Nu poţi s-o ţii într-un jurnal continuu, aşa că, între jurnale, mai trebuie să introduci ceva, iar asta se rezolvă cu pseudoformatul pe care l-am descris. După următorul jurnal, sau chiar după următoarele două, se schimbă omul din studio, genericele. Brambureala continuă, însă, în acelaşi studio, cu aceiaşi invitaţi – sau cu cei care au fost ieri la emisiunea cealaltă. Pe lîngă faptul că o asemenea cacealma e foarte convenabilă pentru politic şi politicieni, marele avantaj al televiziunii e că îşi umple către o oră de emisie, cu costuri care tind să egaleze salariul celui de care nu ne putem descotorosi în articolul de faţă, eroul nostru, moderatorul. Ceea ce explică şi statutul în general precar, interşanjabil şi lipsit de glamour al acestuia.

Intră în scenă, acum, cele două categorii despre care vorbeam la început. Contrar morfologiei, la TV, cîrpa e de sex feminin şi fiara – de sex masculin. Dar nu întotdeauna. Cîrpele-mascul par cu atît mai cîrpe cu cît stau între fiarele în general posesoare de testosteron, la fel cum fiarele de sex feminin sînt stridente în ansamblul nu calin şi sexi, dar, cel puţin, aparent-neutru, distant-slugarnic al suratelor cîrpe. Dar să le luăm pe rînd, începînd cu cele din urmă. La nonformatul despre care vorbeam mai sus, există cel puţin două tipuri de presiune din exterior. Prima e a partidelor politice, care îşi fac liste cu aşa-zişii vectori de imagine, oamenii pe care îi trimit la TV. Una dintre însuşirile moderatorului-cîrpă e aceea că nu are nici un control asupra numelor pe care le va avea în studio. Nu poate schimba, de regulă, nici compoziţia partizană a platoului, fiindcă televiziunea trebuie să respecte proporţiile parlamentare sau, dimpotrivă, să se conformeze interdicţiilor patronului cu privire la cutare partid. Analiştii casei sînt ai casei mai mult decît moderatorul-cîrpă, care e mutat în grilă, de ici-colo, mai des decît ei. Şi, în fine, ceea ce e mai trist pentru moderatorul-cîrpă e faptul că temele şi abordările îi sînt dictate de undeva, de mai sus, de la posesorii unor funcţii ezoterice gen „Editor Of The Day“ sau „Senior Editor“.

În acest gen de halucinaţie recurentă, moderatorului-cîrpă nu-i trece prin cap să-i întrerupă pe politicieni, să îi despartă cînd se încaieră sau, cu atît mai puţin, să deturneze monoloagele paranoid-analfabete ale cîte unui analist care a avut o zi proastă sau o temă la fel. Aşa încît, nu îi rămîne decît să aprobe din cap, ca acel kitsch canin pe care îl vedeam pe vremuri, pe geamul din spate al maşinilor, zis Căţelul afirmativ.

Dar cine vrea să fie atît de nefericit? De ce s-ar apuca cineva de o astfel de meserie-coşmar? Schizoidul suflet al acestui gen de gazdă (sau mai degrabă majordom) TV e permanent încălzit de o licărire de speranţă. Conform vorbei napoleoniene cu raniţa şi bastonul de mareşal, fiecare cîrpă are întipărită, în ţesătura ei, o efigie de fiară, ca la Giulgiul din Torino.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).

Mai multe