Mărțișor 2011, între fronturi și lagăre

16 februarie 2011   MASS COMEDIA

Două ştiri s-au putut auzi cu pregnanţă în acest miez de februarie, în buletinele informative, într-o vecinătate demnă să ne pună pe gînduri.  Prima ştire spunea că guvernul unei regiuni din Rusia restricţionează celebrarea publică a Sfîntului Valentin, pe motive că ar fi o sărbătoare alogenă, „care contravine culturii ruse“. Printr-o circulară cu „Măsuri pentru asigurarea securităţii spirituale“, oficialităţile au decis „să nu autorizeze petrecerile de Sfîntul Valentin şi de Halloween în stabilimentele culturale, educative şi alte administraţii orăşeneşti şi departamentale“ – ne înştiinţa AFP, care pomenea însă şi de organizarea, în instituţiile universitare, a unei Zile a Tinerilor Ortodocşi, taman pe 15 februarie (la o zi după sărbătoarea occidentală a îndrăgostiţilor). Mai aflam astfel şi că, în 2008, Svetlana Medvedeva, actuala primă doamnă a Federaţiei Ruse, a lansat o contraofensivă la adresa acestui praznic de import: „o versiune alternativă şi 100% rusească, denumită Ziua Familiei, a Dragostei şi a Fidelităţii, care se celebrează pe 8 iulie“. 

A doua ştire, înnoită cu periodice actualizări din teren, relata obstacolele birocratice, anul acesta mai chinuitoare şi mai împilătoare ca oricînd, la care sînt supuşi comercianţii de mărţişoare din partea autorităţilor locale, la solicitarea licenţelor de activitate.  În anticiparea aglomeraţiei carnavaleşti din jurul tonetelor cu mărţişoare, artizanii ritualei bucurii printaniere formaseră în faţa primăriilor pîlcuri ale umilinţei şi ale mortificării local-administrative. Ca să dobîndească autorizaţia de a ne înviora oraşele şi a ne vesti primăvara cu micile lor întruchipări de tinichea, mărţişoriştii au fost siliţi să cerşească iscălituri şi ştampilături cîte vreunui trepăduş edilitar, aşezaţi fiind la cozi de pe o zi pe alta, trecuţi pe liste şi tabele inutile. 

Dacă o uşoară nuanţă de ironie părea să se fi strecurat în tonul relatării despre măsurile reacţionar-protecţioniste ale guvernanţilor ruşi, prigonitori ai Sfîntului Valentin, din ştirile despre martirajul mărţişoriştilor din Bucureşti şi Ploieşti se ghicea un oftat de compasiune, acelaşi ca în cazul vîrstnicilor pauperi care fac coada la ajutoare. Încă o ştire despre anomaliile din sistem, despre sistemul defectuos, din nou sistemul... iar sistemul... 

Însă aceşti oameni au înfruntat sistemul şi frigul nopţii deopotrivă, cu căldura fanatismului lor de a duce mai departe, prin intermediul plăpîndelor lor standuri şnuruite festiv, una dintre cele mai vechi şi mai nobile tradiţii ale românilor. În timp ce, da, la colţurile de stradă, atît de scump precupeţite de către administratori, răsună în deplină libertate insolentul „avem-ţigări-avem-ţigări!“ (al celor pentru care arestările din dosarul contrabandei tutungereşti nu fac o ştire de luat în seamă). 

Ziua Îndrăgostiţilor...  sau săptămîna?...  sau luna (de pe cer)!? 

Buletinul se încheia, lăsînd locul calupurilor de reclame care, la radiourile comerciale cel puţin, erau alcătuite în bună parte din anunţuri cu promoţiile de Valentine’s Day. Anul acesta, Patronul Îndrăgostiţilor a venit cu o pleiadă mai lejeră de oferte, aşa, mai de criză... Dar a continuat tendinţa ultimilor ani, de a propune şi petreceri de anti-Valentine’s Day, ca alternativă parodică pentru iubiţii dezamăgiţi şi resemnaţi; precum şi de a-l promova pe regionalul Dragobete, din endemica sa Oltenie de Nord, pe marea scenă a comunicării comerciale naţionale. 

Aşa-i românul, tolerant – explicau apoi invitaţii din fotoliile televiziunilor –, se bucură şi de Valentine’s Day, şi de Dragobete... (Nu ca ruşii aceia morocănoşi şi habotnici, se subînţelegea.) Sînt prilejuri de a mai înviora vînzările – admiteau, din fotoliile lor, reprezentanţii acţionariatului.  

Şi faptul că Sfîntul Valentin e mai degrabă patronul comercianţilor transpare cu tot mai multă claritate de la an la an. Cuplurile consimt să ia parte la stridentele ritualuri consumiste de prin mall-uri şi „plaze“, nu atît din dragoste, cît din interes: în ziua aceasta anume sînt mai multe ocazii de a cîştiga mai bine în doi... Dar de ce să fie doar o zi, cînd poate fi o perioadă nedefinită de zile sau săptămîni?! E avantajul Dragobetelui, cel care se sărbătoreşte pe termen nedefinit, „în limita stocului disponibil“. 

Concluzii (ratate) 

Autorul acestor rînduri a ratat acea eventuală emisiune cu fotolii, din care faimoşii analişti să fi discutat comparativ naţionalismul reactiv al oficialităţilor ruse vs delăsarea oficialităţilor româneşti faţă de străvechea instituţie culturală a Mărţişorului. Rolurile de critici ai guvernanţilor noştri ar fi putut reveni acelor jurnalişti şi „reprezentanţi“ ai societăţii civile care îşi dovedesc aproape zilnic această aptitudine. Ei s-ar fi descurcat cu prisosinţă să laude orgoliul şi băţoşenia cu care satrapii ruşi îşi protejează specificul pravoslav, cu o mînă (poate cam prea) forte. Şi să deplîngă neglijenţa (poate nu complet dezinteresată...) a omologilor români, suspect de insensibili în faţa unui străvechi simbol etnic cu valenţe identitare. Reprezentantul acţionariatului din agricultură ar fi trasat o paralelă între atenţia acordată veneticului Sfînt Valentin în detrimentul neaoşului Mărţişor, pe de o parte, şi, de cealaltă, situaţia din comerţul alimentar, în care sînt favorizate importurile abuzive şi circuitul supermarketurilor, în dauna producătorilor locali, sugrumaţi de mafia distribuitorilor. „Ne trebuie un protecţionism ca-n Rusia!“ ar fi venit poate concluzia, altminteri greu de combătut, dată fiind „situaţiunea“...  

Odată depăşită clipa de legitimă revoltă, n-ar strica totuşi să constatăm că, dacă azi ziua de 1 Martie e în suferinţă, e în mare parte şi din pricina asocierii, timp de decenii, cu 8 Martie, o sărbătoare impusă, tot de la centru, tot în stil sovietic, ca Zi a Femeii. O ştim din proprie experienţă naţională: festivismul prin decret subminează sentimentul festiv autentic. Mulţi dintre noi asociază astăzi dăruirea de mărţişoare nu atît cu dezmorţirea primăvăratică a relaţiilor dintre sexe, cît cu obligaţia faţă de şefa... faţă de profa... faţă de colega... 

O speranţă de revenire a Mărţişorului e posibilă. Ea întrevede degradarea, pe aceleaşi principii, a pseudotradiţiilor festiviste de Valentine’s Day şi Dragobete. E drept, acestea nu au fost impuse, precum sărbătoarea „comunistă“ de 8 Martie, prin pravilă de la stăpînire. Dar caracterul de impunere nu le lipseşte; necum fasonul doctrinar, chiar tezist; deşi conotează, de astă-dată, consumul hedonic, deboşa capitalistă. Iconografia doldora de inimioare rozalii şi sloganistica plină de fraze lemnoase despre iubire îi întregesc definiţia de proletcultism cu polaritate schimbată. În comparaţie cu aceste zile ale dragostei cu de-a sila, Mărţişorul şi-ar revela poate din nou prospeţimea ancestrală, mereu recîştigată, asemeni primilor ghiocei.

Şi încă o şansă de izbăvire ar mai exista pentru sărbătoarea din prima zi a Babelor: să stîrnească atenţia multinaţionalelor. Să intre pe făgaşul globalizării, cu strategii de comunicare şi deal-uri cu hipermarketurile. Să constituie, precum Borşul Magic Knorr şi vopseaua de ouă Dr. Oetker, o particularitate românească în stare să anime bugete de marketing la nivel european. Deja o parte a gablonţurilor comercializate sub numele de mărţişoare sînt made in China..

Florin Dumitrescu este publicitar şi scriitor.

Mai multe