Marele Server şi evangheliştii lui " Internet şi contra-Internet "

La începutul lui 2007 publicul din .ro se confrunta cu un nume de job, în compania Vodanet, neobişnuit pînă atunci " chief Internet evangelist ", ce a stîrnit reacţii contrare. Numele fusese importat din SUA, unde circula deja de cîţiva ani. După doi ani, companii importante vehiculează astfel de nume pentru funcţiile angajaţilor şi nimeni nu mai rîde la auzul lor. Cînd deschizi Internetul, ţi se oferă posibilitatea unei legături cu aproximativ un miliard şi jumătate de oameni. Dacă am avea conştiinţa acestui "cu putinţă", am muri sufocaţi de greutatea gîndului " sau de claustrofobie. Dar, la urma urmelor, e o treabă bună Internetul ăsta? Mie nu mi-a făcut prea rău. Dar, recunosc, n-am prea participat la activităţile lui mondene: web 2.0 sau social media. Pornesc cu o distincţie: Internetul pare a fi structurat acum pe două mari direcţii, informaţie şi socializare " în noua ei formă, adică social media, de care tocmai vorbeam. Second Life, adică social media. Viitorul Internetului e social media, aşa îl anunţă americanii. Tot ei au dat lumii Internetul " ca fiind scăpat dintr-un serviciu militar prin anii ’80. Fiecare zonă a Internetului începe să capete o componentă de social media: jocurile în reţea au forumuri şi chat-uri, ştirile din cele mai sobre ziare ale lumii pot fi comentate de cei mai neserioşi oameni etc. Explozia fenomenului de gen Facebook e consecinţa unei societăţi alienate, în care munca e prima virtute, iar timpul lipsă " marele merit. Conceptul americănesc de quality time, încă neajuns la noi, se năruie mai ales în condiţiile crizei mondiale. Găsirea unui partener de viaţă cu ajutorul Internetului este un prim pas spre înlocuirea realului cu societatea virtuală. Fenomenul Second Life îşi arată timid faţa. Internetul nu e, încă, o cauză a alienării. Este efectul ei. Diversitate fără unitate. Dacă ar fi să ne întrebăm cum influenţează Internetul perspectiva individuală sau a unei societăţi, aş pleca de la analiza gradului de diversitate a ideilor: Internetul îndeamnă la multiculturalism şi diversitate sau la monoculturalitate şi principialitate nătîngă? Diversitatea excesivă a produselor de la supermarket creează deviaţii ale comportamentului de consumator. Cumperi mai mult pentru că nu prea ştii ce etc. Lumea e holografică. Obişnuinţa cu Internetul " ca şi informaţia nesfîrşită " copleşeşte, paralizează, de aceea utilizatorii de Internet au doar cîteva tabieturi, cîteva obiceiuri de consum. Adaug aici şi lipsa trecătoare de încredere în Internet. La începutul lui 2007 avem un raport lămuritor. Piaţa de aproximativ 800 de milioane de utilizatori arată astfel: Google: 536.401.000 vizitatori; Microsoft: 528.078.000; Yahoo!: 469.826.000; Reţeaua Time Warner: 266.609.000; eBay: 258.678.000; Wikipedia: 217.464.000; Fox Interactive Media: 151.369.000; Amazon: 141.578.000; Reţelele CNET: 121.423.000; Apple Inc.: 120.982.000. În România lucrurile nu stau altfel. Lăsînd la o parte expansiunea din.com, piaţa din .ro demonstrează că doar cîteva zeci de site-uri contează. Din milioanele de adrese web sînt doar cîteva relevante. Îţi imaginezi? Iar problema reală nu e generată de utilizator, de închistarea lui, de puţinele lui idei, ci de puterea pe care ţi-o dă uşurinţa cu care ideile pot fi impuse. Acesta e probabil unul dintre motivele principale pentru care Internetul arată aşa astăzi. Revoluţia Zeitgeist. Distincţia de mai sus, informaţie/socializare, e făcută cu un rost. Dacă în zona social media lucrurile se aştern relativ clar " uniformizare, cîteva pattern-uri şi cîteva influenţe (vezi puterea de comunicator de tip zoso) " în cazul zonei de informaţie devenită clasică, pe lîngă manipularea de tip Wikipedia sau presa de Internet tradiţională, există o zonă liberă de circulaţie a informaţiei, manipulatoare ori ba. Această zonă de informare o voi numi revoluţia web de tip Zeitgeist, filme cu o anumită calitate regizorală şi de scenariu care sînt scoase de sub incidenţa dreptului de copyright. Pînă una-alta, e singura formă de comunicare globală liberă care reuşeşte să conteze. Ăsta e şi motivul pentru care, în primăvara lui 2009, John Rockefeller a introdus o propunere legislativă ce ar acorda preşedintelui Obama autoritatea de a închide reţelele publice şi private de comunicaţii, cînd se declară "o stare de urgenţă în ciber-spaţiu". Revoluţia de tip Zeitgeist este reflectată în România prin filmuleţe de scurtmetraj de o calitate îndoielnică, prin spoturi care apar în principal în perioadele electorale, prin celebrele virale avînd ca primă caracteristică lipsa de profunzime şi uitarea lor după o perioadă scurtă de timp. Proşti, da’ mulţi! Ca să nu fiu acuzat că nedreptăţesc ceea ce s-a chemat revoluţia web 2.0, spun că informaţia nealterată e transmisă în principal prin intermediul blogurilor. Din păcate, 99% dintre bloggeri nu au capacitatea de a se împrieteni cu motoarele de căutare şi nici de a-şi auto-promova blogul, fapt ce conduce la un număr neînsemnat de cititori pe cap de blog. Cu toate astea, fenomenul de tip Zeitgeist este posibil şi cu ajutorul... celor mulţi! Liderul de opinie nu mai are faţă umană. Noua "securitate" mondială: de la 2 la 3. Orice mişcare pe care o face un utilizator de Internet e o urmă a trecerii lui. Cipul biometric e mic copil. Provider-ul de Internet ştie aproape tot despre tine: adresa fizică, date personale din contractul de la cablu, poate avea acces la căsuţa de e-mail, la lista de site-uri accesate, la discuţiile de pe mess, la lista de cumpărături online, la orice "mişcare online" pe care o faci. Nefiind destul, Uniunea Europeană lucrează la un proiect de lege care să prevadă echiparea tuturor obiectelor cu tehnologie RFID pentru a crea corespondenţe virtuale pe Internet. E ceea ce se cheamă web 3.0 sau "Internet al lucrurilor". Yahoo! şi Google au permisiunea de a opera în China doar cu condiţia de a ajuta cenzorii guvernamentali şi de a ţine în frîu libertatea cuvîntului. În 2005, compania Yahoo! a ajutat la trimiterea după gratii, pentru zece ani, a unui jurnalist chinez care a remis presei străine un reportaj "pro-democratic". Marele Server. Dacă noii evanghelişti s-au impus cu atîta uşurinţă, dacă Internetul cucereşte lumea mai repede şi mai uşor decît orice religie a lumii, va veni vreun timp în care să vorbim de un Mare Server? Şi atunci, aşa cum omul a luptat împotriva omului, va mai găsi puterea Internetul să lupte împotriva Internetului?