Libertatea de exprimare: cazul olandez

2 aprilie 2010 MASS COMEDIA

În martie anul acesta, cu ocazia alegerilor locale, Partidul Libertăţii condus de liderul anti-imigraţie şi anti-islamic Geert Wilders a dat din nou dureri de cap teribile establishment-ului politic olandez, la un an după episodul votului pentru Parlamentul European. Formaţiunea lui Wilders a candidat în două oraşe importante – Haga şi Almere: în primul a ieşit pe locul doi după social-democraţi, iar în al doilea a cumulat cele mai multe voturi. Se întrevede perspectiva unui Wilders ca actor politic important – unii nu exclud posibilitatea de a se clasa pe locul I şi de a deveni premier – după alegerile generale care vor avea loc în iunie. Uluiţi, politicienii şi ziariştii batavi împart responsabilităţile: revenirea extremei drepte, populism, pericol politic, nou tip de fascism etc. Puţini – dar numărul lor creşte – au curajul să analizeze rădăcinile mai adînci ale problemei. Ascensiunea Partidului Libertăţii este rezultatul unei atmosfere de frică provocată de excesele corectitudinii politice, mergînd pînă la procese intentate de stat. Iar această teamă a devenit insuportabilă pentru un număr tot mai mare de cetăţeni olandezi, care defulează prin buletinul de vot.

Cazul Gregorius Nekschot

Olandezii sînt un popor la care manifestările iconoclaste reprezintă o tradiţie. Parade gay extravagante la care asistă inclusiv familii cu copii, petrecerea generală şi bezmetică de Ziua Reginei, concursuri de ciclism în pielea goală, caricaturi şi desene în care membrii familiei regale apar în ipostaze ridicole sau sexuale: nimeni nu se supără. Cu atît mai de înţeles este uimirea cu care publicul a aflat acum doi ani de arestarea în plină noapte a cunoscutului caricaturist care semnează cu pseudonimul Gregorius Nekschot. Acesta publicase pe site-ul personal desene în care lua în derîdere islamizarea Olandei: printre ele, unul care îl arată pe primarul socialist al Amsterdamului, Job Cohen, travestit, purtînd un banner cu inscripţia „Islamsterdam“. Deşi ulterior eliberat, de doi ani Nekschot trăieşte cu sabia lui Damocles deasupra capului: procesul intentat din oficiu de Ministerul Public pare să se apropie. „Investigaţia preliminară a caricaturistului cu pseudonimul Gregorius Nekschot e aproape gata. După aceasta, procurorul public (reprezentant al Ministerului Public) va hotărî dacă Nekshot, care acum aproape doi ani a fost arestat de zece ofiţeri de poliţie în miezul nopţii, închis şi interogat o zi şi jumătate, va fi judecat pentru insulta unui grup, discriminare şi incitare la ură împotriva musulmanilor şi imigranţilor. În mai puţin de cîteva luni, decizia va fi luată – a afirmat un reprezentant al Ministerului Public“ (De Pers, 22 martie 2010).
Nu e de mirare că acest caz absurd – pe lîngă faptul că Neckshot primeşte ameninţări frecvente cu moartea de la unii musulmani din Olanda, mai este investigat şi de autorităţi – i-a oferit lui Geert Wilders toată muniţia de care avea nevoie, ca odinioară asasinarea regizorului Theo van Gogh.

Procesul lui Geert Wilders

De fapt, succesul politic recent al lui Wilders este el însuşi rezultatul unui proces similar, intentat din oficiu de autorităţi, pe motiv de incitare la ură rasială şi religioasă. El a început în februarie anul acesta şi după o lună a fost amînat de Curtea de Justiţie din Amsterdam: toată istoria devenise prea absurdă. Lui Geert Wilders i se pot reproşa declaraţii incendiare, de genul „Coranul este o carte a urii similară cu Mein Kampf şi, la fel ca Mein Kampf, ar trebui interzisă“ – dar de aici pînă la incitare la ură rasială e cale lungă. Ce rasă e islamul, ca să fii considerat rasist? Orice declaraţie controversată sau insultătoare înseamnă incitare la ură? De ce ar trebui exceptate scrierile sfinte musulmane de la critica rezervată altor religii? Un membru al Curţii din Amsterdam şi-a tăiat creanga de sub picioare, cînd a afirmat: „Important nu este că declaraţiile lui Wilders pot fi adevărate, ci că sînt ilegale“. Pe deasupra, în Camera Reprezentanţilor din SUA, congresmanul republican Ted Poe a comentat astfel judecarea lui Wilders: „Curtea olandeză afirmă că un discurs cu nuanţe insultătoare, chiar dacă e adevărat, e o crimă. Se pare că legea a devenit duşmanul libertăţii de exprimare şi protectorul radicalilor“.
Geert Wilders a propus, cu ocazia procesului, un prim amendament în Constituţia olandeză şi europeană similar celui american, care să garanteze libertatea cuvîntului. În contextul inflamat al prezenţei lui în faţa Curţii, declaraţia i-a multiplicat numărul de voturi.

Extremă dreaptă?

Politicienii olandezi au darul de a relativiza şi de a nuanţa orice categorisire ideologică. Acum un deceniu, Pim Fortuyn, critic al imigraţiei şi al islamului, a uimit prin noul model de politician pe care îl propunea. Era exact opusul lui Jean Marie Le Pen & co.: deschis homosexual şi libertin, dandy, provocator, fost profesor de economie cu clară orientare marxistă, feminist, cosmopolit, suporter al legalizării drogurilor şi al căsătoriilor homosexuale. „Islamul e o religie retardată, nu are ce căuta aici şi nu mi-e teamă s-o spun“ – era laitmotivul lui. Presa nu putea să-l încadreze la „extrema dreaptă“; nici în clasa „populism“ nu se potrivea, ca şi partidul lui. Asasinat de un extremist, Fortuyn şi-a adus formaţiunea, post-mortem, pe primul loc în consiliul municipal din Rotterdam şi a devenit, în ochii multor olandezi, o legendă.

Geert Wilders desfide şi el categorisirile. În Parlamentul European a refuzat alianţa cu orice formaţiune naţionalistă: singurii cu care colaborează sînt britanicii de la UKIP, ramura desprinsă din Partidul Conservator. „Nu am nimic în comun cu fasciştii“ – repetă el. La ora actuală, este probabil cel mai filo-semit politician din Europa. Născut catolic, declarat ateu, a trăit doi ani în Israel, pentru că „Israelul este prelungirea civilizaţiei occidentale în Orientul Mijlociu. Astăzi, în faţa islamului, sîntem toţi Israel. Testul-limită în colaborarea mea cu orice partid este sprijinul pentru Israel“. Karni Eldad se întreabă, în cotidianul israelian Haaretz, pe 23 martie 2010 („Olandei îi e teamă“): „Am văzut interviurile lui Wilders după procesul la care a fost supus. Declară fără să clipească: în cazul în care devine premier, burka va fi scoasă în afara legii, se va interzice construcţia altor moschei şi va fi oprită imigraţia din ţările musulmane. Îndrăzneşte cineva să spună aşa ceva aici? Cum e posibil ca în Olanda argumentele împotriva islamului să fie mai dure decît în Israel, care e saturat de teroare islamică?“. Probabil Curtea de Justiţie din Amsterdam, prin amînarea procesului, a ţinut cont şi de un calcul politic: continuarea persecuţiei lui Wilders este calea sigură spre cîştigarea alegerilor din iunie.